Plângere contravenţională. Sentința nr. 591/2015. Judecătoria IAŞI

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 14.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.08.2014 sub număr de dosar_, petenta S.C. A. SA a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/24.07.2014, în contradictoriu cu intimatul M. Iași – Primăria Municipiului Iași, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petenta a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este întocmit corespunzător, nefiind indicată data și locul săvârșirii faptei reținute și nici descrierea acesteia. De asemenea, petenta a contestat temeinicia procesului-verbal, arătând că nu este singura unitate care efectua intervenții în zona respectivă, fiind necesar ca intimata să facă dovada că în perioada octombrie –noiembrie 2013 petenta a efectuat intervenții în acel loc.

A fost anexată plângerii copie de pe procesul-verbal contestat.

Intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.

În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul - verbal nr._/24.07.2014, petenta S.C. A. SA a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru faptul că pe data de 22.07.2014, ora 11:00, petenta nu ar fi respectat obligația de refacere a infrastructurii domeniului public, afectate ca urmare a intervenției în perioada octombrie-noiembrie 2013 la rețeaua de canalizare situată în Iași, .. 26 faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 2.5 din Anexa 1 Regulament HCL 133/2009 modificată prin HCL 467/2009.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Potrivit art. 2.5 din HCL nr. 133/2009, astfel cum a fost completat și modificat prin HCL nr. 467/2009, deținătorii de utilități sau delegații acestora au obligația de a reface carosabilul în 5 zile de la efectuarea unor intervenții la rețelele îngropate.

Conform art. 3.2 din Regulamentul pentru executarea lucrărilor la rețelele tehnico-edilitare aflate pe domeniul public al Mun. Iași aprobat prin HCL nr. 133/2009, nerespectarea dispozițiilor art. 2.5 constituie contravenție si se sancționează cu amendă cuprinsă între 2000-2500 lei.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.

Susținerile petentei privind nelegalitatea procesului-verbal de constatare nu pot fi reținute, instanța constată că în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției analizat este consemnată data constatării săvârșirii faptei, dată ce coincide în acest caz cu data săvârșirii faptei, având în vedere că fapta contravențională reținută este una negativă. De asemenea, în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost descrisă în mod corespunzător fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin precizarea tuturor elementelor constitutive ale contravenției și de natură a determina pericolul social concret, fiind menționat și locul săvârșirii faptei, respectiv Iași, .. 26.

De asemenea, nici faptul că în procesul-vebral nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.

Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută de art. 175 din Codul de procedură civilă. Astfel, actele se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.

Față de aceste argumente, văzând că petenta nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, instanța constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor nu a adus petentei nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.

Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.

În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentei, are caracter general (se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.

Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentei i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.

Conform întâmpinării formulate de către intimat cele consemnate în procesul-verbal au fost constatate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator prin propriile simțuri.

Pe cale jurisprudențială (cauza SALABIAKU vs Franța) Curtea Europeană a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză.

Probele administrate se coroborează în sensul celor menționate în procesul-verbal, respectiv înscrisurile depuse la filele 14-29. Apărările petentei în sensul netemeiniciei procesului-verbal nu pot fi reținute față de materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, sarcina dovedirii unui fapt pozitiv aparținând celui ce îl susține, iar petenta nu a dovedit îndeplinirea obligației de remediere a carosabilul în 5 zile de la efectuarea intervențiilor la rețelele îngropate.

Astfel, chiar din adresa petentei depusă la fila 14, rezultă intervenția acesteia prin săpătură la rețelele de apă și canalizare, la adresa menționată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, respectiv Iași, .. 26.

În ceea ce privește invocarea culpei și a altor persoane care ar fi efectuat lucrări în aceeași zonă, instanța subliniază faptul că aceasta nu reprezintă un caz de înlăturare a răspunderii contravenționale a petentei, și nici a oricărei alte persoane care ar mai fi săvârșit aceeași faptă contravențională, obligația prevăzută de art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 revenind fiecărui deținător de utilități care a efectuat lucrări de intervenție în respectiva zonă.

De asemenea, nici interpretarea dispozițiilor art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 susținută de petentă, fila 31, nu poate fi reținută de către instanță, având în vedere că realizarea lucrării de către Primăria Municipiului Iași pe cheltuiala beneficiarului nu înlătură răspunderea contravențională a deținătorului de utilități pentru neîndeplinirea obligației de a reface carosabilul în termen de 5 zile. Această prevedere urmărește să asigure refacerea carosabilului în lipsa îndeplinirii obligației deținătorului de utilități și nu să înlăture răspunderea contravențională reglementată la art. 3.2.

Față de aceste probe, instanța reține că fapta reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2.5 din HCL nr. 133/2009, fapta fiind săvârșită cu vinovăție de către petentă.

Sancțiunea aplicată contravenientei, respectiv amendă în cuantum de 2500 lei se încadrează în limitele prevăzute de HCL nr. 133/2009. Această sancțiune este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenientă, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, faptele acesteia aducând atingere relațiilor sociale privitoare la domeniul public al municipiului Iași afectat de rețelele tehnico-edilitare subterane.

În ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, instanța reține că potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, în cazul contravențiilor continue, termenul curgând de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă, potrivit alin 2, în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.

Prin urmare, având în vedere că dispozițiile art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 presupun încălcarea în timp a obligațiilor legale, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei este una continuă și termenul prescripției pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data încetării săvârșirii faptei. Or, față de situația de fapt reținută mai sus, instanța urmează a respinge și aceste apărări ale petentei, ca neîntemeiate.

Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal contestat, iar sancțiunea aplicată este legală și temeinică, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. A. SA, având RO_, cu sediul în Iași, .. 6 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/24.07.2014 în contradictoriu cu intimatul M. Iași, cu sediul în Iași, . și sfânt, nr. 11, ca neîntemeiată

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A.-M.

Red/Teh.I.C.

4 ex/23.04.2015