Pretenţii. Sentința nr. 956/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 956/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 29259/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 956/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. T.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. IAȘI-SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE PRIN REPREZENTANT LEGAL G. N. în contradictoriu cu pârât H. D., pârât H. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- pârât - H. D.

- pârât - H. V.

- reclamant - M. IAȘI-SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE PRIN REPREZENTANT LEGAL G. N.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 21.01.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 27.01.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă scutită de plata taxei de timbru, înregistrată la instanță sub numărul_/08.08.2014, reclamantul M. IAȘI - Serviciul Energetic și de Utilități Publice, prin reprezentant legal G. N., a chemat în judecată pe pârâții H. D. și H. V., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea pârâților la:

- plata sumei de 2080,10 lei cu titlu de preț energie termică pentru perioada octombrie 2011 – octombrie 2012;

- plata sumei de 571,84 lei cu titlu de penalități calculate pentru perioada decembrie 2012 – 28.02.2014;

- plata penalităților de întârziere de 0,04 % pe zi de întârziere până la achitarea prețului;

Reclamantul arată că a furnizat pârâților energie termică în perioada octombrie 2011 – octombrie 2012 în baza convenției nr. 6930/2011 preluată de la S.C. CET Iași S.A. Iași, însă aceștia nu au achitat prețul, în sumă de 2.080,10 lei, astfel că, datorează și suma de 571,84 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2011 – 28.02.2014 potrivit art. 7 din convenție, art. 38 din Legea nr. 325/2006 și art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006.

Precizează că prin H.C:L. 274/2011 Consiliul Local al Municipiului Iași a hotărât încetarea contractului de concesionare a Serviciului public de producere, transport și distribuire a energiei termice produsă în sistem centralizat, iar contractul încheiat cu S.C. CET S.A. Iași a fost reziliat începând cu data de 21.10.2011 și că prin Protocolul nr._/10.01.2011 i-au fost cesionate contractele încheiate de S.C. CET S.A. Iași.

Menționează că a fost operatorul Serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în perioada 21.10.2011 – 12.11.2012, iar prin Protocolul încheiat la data de 17.12.2011 calitatea de operator al Serviciului public de alimentare cu energie termică – producție, transport, distribuție și furnizare în M. Iași a fost preluată de Societatea Dalkia Termo Iași S.A.

În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1165 Cod civil, Legea nr. 326/2006, Legea nr. 51/2006.

Pârâții nu au depus întâmpinare, deși au fost legal citați.

La primul termen de judecată, reclamantul a depus precizări (fila 115, dosar), prin care a arătat că pârâții au achitat suma de 2080,10 lei cu titlu de preț energie termică și suma de 421,21 lei cu titlu de penalități.

Instanța reține că pârâții au achitat integral prețul energiei termice, astfel că va respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Suma de 421,21 lei achitată în mod benevol, cu titlu de penalități urmează a fi dedusă din suma solicitată, rezultând că pârâții mai datorează suma de 150,63 lei cu titlu de penalități calculate potrivit art. 7 din convenție, art. 38 din Legea nr. 325/2006 și art. 42 din Legea nr. 511/2006.

Capătul de cerere privind plata de penalități necuantificate urmează a fi respins ca prematur introdus, reclamantul având posibilitatea de a investi ulterior instanța cu o acțiune separată, în care să prezinte modul de calcul al acestora și pe care pârâții să-l poată verifica și contesta ori să și-l asume la plată.

De asemenea, urmează a fi respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât reclamanta nu a depus chitanțe sau ordine de plată din care să rezulte că a efectuat asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. IAȘI - Serviciul Energetic și de Utilități Publice cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, în contradictoriu cu pârâții H. D. și H. V., cu domiciliul în Iași, ., ., .> Obligă pe pârâți să plătească reclamantei suma de 150,63 lei cu titlu de penalități.

Respinge capătul de cerere privind plata prețului ca fiind rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind plata penalităților necuantificate și plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. B.T./Teh.U.E.

5 ex./24.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 956/2015. Judecătoria IAŞI