Contestaţie la executare. Sentința nr. 6474/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6474/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 6474/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6474/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorul M. C. SRL în contradictoriu cu intimații B. M. I. și L. și N. I., având ca obiect contestație la executare rejudecare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.02.2013 sub nr._, contestatoarea M. C. S.R.L, în contradictoriu cu intimații B. M. I. ȘI M. L. și N. I., a solicitat anularea procesului-verbal de perimare, obligarea intimatului B. la continuarea executării silite, amendarea acestuia, restituirea taxei de timbru și obligarea în solidar a intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 15.06.2010 a învestit intimatul B. cu o cerere de executare silită împotriva debitorului N. I., având ca titlu executoriu sentința civilă 3979/5.04.2007 a Judecătoriei C.. Astfel s-a format dosarul de executare 535/2010. la data de 28.01.2013 i s-a comunicat procesul verbal de constatare perimare. Susține creditoarea că a realizat succesiv cereri de continuare executare silită la data de 1.11.2010, 20.12.2010, 28.03.2011, 18.04.2011, 5.07.2011, 24.08.2011, 5.10.2011, 24.11.2011, 4.02.2012, 13.02.2012, 10.04.2012, 8.05.2012, 31.05.2012, 23.08.2012, 7.12.2012, la intervale mai mici de 6 luni, perimarea neputând să opereze. Această sancțiunea presupune culpa creditoarei, or, nu se poate vorbi de culpă în contextul efectuării demersurilor necesare continuării executării silite. Mai susține creditoarea că deși a adresat aceste cereri succesiv, executarea silită nu a înaintat motiv pentru care solicită realizarea demersurilor necesare pentru identificarea stării materiale a debitorului, care poate să fi suferit modificări importante.
În drept, au fost invocate disp. art. 389, 373, 400 C.p.c.1865.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: cerere executare silită în copie, copie proces verbal perimare, cereri de continuare executare silită.
Prin sentința civilă nr. 4522/2013 a Judecătoriei Iași, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului N. I., excepție invocată din oficiu de instanță; a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest intimat ( decedat anterior formulării cererii) pentru lipsa capacității procesuale de folosință; a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de petenta contestatoare M. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul B. M. I. ȘI M. L., ca neîntemeiată cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate, ca neîntemeiată cererea contestatoarei de amendare a executorului judecătoresc.
Prin decizia civilă nr. 355/2014/CIV a Tribunalului Iași, a fost admis recursul promovat de contestatoarea M. C. SRL, a fost casată sentința civilă atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut următoarele: având în vedere că executorul judecătoresc nu a precizat în procesul-verbal de constatare a perimării, care este ultimul act de executare de la care s-a calculat termenul de 6 luni, că procesul-verbal de încetarea a executării silite din 15.07.2011 a fost anulat prin sentința civilă nr._/05.12.2011 și că termenul la care s-a raportat prima instanță de calculare a perimării nu corespunde cu cel indicat în apărare de executorul judecătoresc, tribunalul a constatat că prima instanță nu a făcut verificări legate de momentul de la care executorul judecătoresc a început să calculeze termenul de perimare, ceea ce este echivalentul nepronunțării asupra cauzei deduse judecății.
În rejudecare, instanța a administrat, la solicitarea părților și din oficiu, proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține:
Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului N. I., invocată din oficiu, instanța urmează să o admită pentru următorul motiv: potrivit extrasului de pe actul de deces nr. 4673/05.03.2015, intimatul N. I. a încetat din viață la data de 08.06.2008(f.22), prin urmare, la data sesizării instanței cu contestația la executare formulată de M. C. SRL, acesta nu mai avea capacitatea procesuală de folosință, raportat la art. 41 alin.1 C.p.c. 1865.
În consecință, contestația la executare formulată în contradictoriu cu debitorul intimat va fi respinsă ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
În ceea ce privește contestația la executare împotriva intimatului B. M. I. și M. L., instanța consideră că este neîntemeiată și urmează să o respingă astfel.
Potrivit art. 399 alin.1 C.p.c. 1865, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați ori vătămați prin executare. În speță, contestatoarea, având calitatea de creditoare în dosarul execuțional nr.535/2010 al B. M., a contestat un act de executare determinat – procesul-verbal de constatare a perimării din 21.01.2013.
Potrivit art. 399 alin.2 C.p.c., nerespectarea dispozițiilor privitoare la efectuarea unui act atrage anularea actului nelegal. Contestatoarea a invocat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a interveni perimarea executării, ceea ce conduce la nelegalitatea actului de executare contestat.
Potrivit art. 389 C.p.c., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare, fără să fie urmat de alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. Fiind un termen de procedură, calculul acestuia presupune aplicarea art. 101 alin.3-5 C.p.c., astfel că începutul cursului perimării este la data încheierii ultimului act de executare, care nu a mai fost urmat de alte acte de executare din vina creditorului urmăritor, iar împlinirea termenului este în ziua corespunzătoare celei de început.
Față de considerentele deciziei de casare, în rejudecare, au fost solicitate lămuriri din partea intimatului executor judecătoresc în ceea ce privește ultimul act de executare de la care acesta a calculat termenul de 6 luni. Potrivit precizărilor depuse la data de 04.02.2015 (f.14), executorul judecătoresc a avut în vedere ca moment de început al cursului perimării data de 10.04.2012, apreciind că la acea dată s-a efectuat ultimul act de executare – stăruință creditor. Intimatul a arătat că prin procesul-verbal din 15.07.2011 a adus la cunoștința creditoarei faptul că executarea silită demarată în 2010 a avut loc împotriva unui debitor decedat din anul 2008, și de la acel moment, creditoarea nu a mai depus la dosarul de executare înscrisuri din care să reiasă modalitatea de continuare a executării silite, cu indicarea moștenitorilor defunctului și cota-parte a acestora. Executorul a apreciat că ultimul act de executare depus de creditoare la data de 10.04.2012, cu date generale, neconcrete, este actul față de care trebuia calculat termenul de perimare.
Din conținutul dosarului de executare, astfel cum a fost depus de intimat, rezultă că ultimul act de executare înregistrat în dosar cu data de 10.04.2012, comunicat prin fax de către creditoarea contestatoare, cuprinde solicitarea acesteia de a se continua executare a silită în vederea recuperării creanței în cuantum de 39,23 USD și 2361,04 lei, fiind indicat numărul dosarului execuțional și numele debitorului N. I. (f.45 ds. ex.).
Contrar susținerilor intimatului, contestatoarea a invocat că în perioada 10.04.2012 – 21.01.2013 a adresat executorului cereri de continuare a executării silite la următoarele date relevante: 08.05.2012, 31.05.2012, 23.08.2012, 07.12.2012. În dovedire, contestatoarea a depus înscrisurile aflate la filele 13-22 din dosarul nr._ . Majoritatea au un caracter standardizat, întrucât nu este indicat un dosar de executare anume, ci se solicită continuarea executării silite în toate dosarele de executare silite aflate pe rolul B., în care contestatoarea figurează ca parte creditoare, și, de asemenea, se solicită efectuarea și comunicarea anumitor acte de executare (somație, dovadă de comunicare către debitori, proces-verbal de situație, dovada obținerii de relații privitoare la starea materială a debitorilor, comunicarea dacă bunul este coproprietate și dacă executorul a solicitat partajul etc.). Cererea datată 31.05.2012 indică dosarul de executare, face referire la debitorul N. I. și la sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei Iași, precum și solicitarea de continuare a executării silite împotriva moștenitorilor, fără a-i indica, sens în care se pune în vedere executorului să obțină relații despre aceștia de la ITM, CJP, CAS(?) și de la organul fiscal despre bunuri (f.17-19). Nici una dintre cereri nu se referă la o modalitate concretă de continuare a executării silite, deși situația era suficient de particulară: creditoarea a fost încunoștințată de executor în legătură cu decesul debitorului înainte de data cererii de executare silită, se pronunțase sentința nr._/2011 a Judecătoriei Iași, prin care a fost anulat procesul-verbal de încetare a executării silite din 15.07.2011, în considerentele căreia s-a menționat că modalitatea de continuare a executării silite urmează să fie indicată de creditoare, în contextul în care imobilul care a fost proprietatea debitorului, fusese înstrăinat de către o moștenitoare a acestuia.
Sub aspectul valorii probatorii a acestora, instanța notează că aceste ”cereri de stăruire în executare” sunt depuse la dosar ca și fotocopii(ștampilate pentru conformitate cu originalul în dosarul instanței de recurs), că se invocă dar nu se dovedește comunicarea acestora prin poștă electronică, nici un element neindicând faptul că acestea au fost efectiv trimise prin aplicație specifică și recepționate de destinatarul B. M. L.. Instanța de recurs reținuse că adresa din 31.05.2012 a fost trimisă prin fax, însă în realitate cu data menționată la dosar se regăsește doar înscrisul despre care creditoarea a pretins că l-ar fi comunicat prin e-mail, iar prin fax ar fi fost trimisă o adresă cu conținut identic, dar anterior, la 13.02.2012 (filele 25-26 ds._ ). Din moment ce este evidentă lipsa acestor înscrisuri din dosarul de executare, fiind susținută omisiunea executorului de a le acorda dată certă prin înregistrare și de a le atașa la dosarul corespunzător, creditoarea avea obligația de a proba, potrivit art. 1169 C.civ., faptul că aceste înscrisuri, conținând manifestarea sa de voință, nu au fost doar redactate ci și expediate executorului judecătoresc. D. fiind istoricul litigios al părților, diligența presupunea inclusiv asigurarea unei confirmări de primire, indiferent de modalitatea de comunicare pentru care se opta.
Totuși, dacă aceste cereri ar fi fost efectiv trimise și depuse la dosarul de executare, instanța apreciază că nici în această ipoteză nu ar fi avut efect de întrerupere a cursului perimării, deoarece ele nu constituie stăruință la executare astfel cum a avut în vedere legiuitorul prin art.389 alin.1 C.p.c.
Perimarea este o sancțiune procesuală care constă în stingerea procesului în faza în care se găsește, considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruință, a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale. Această instituție este menită să crească diligența creditorului și are rol de accelerare a procedurii execuționale, în vederea definitivării raporturilor dintre părți. În acest context, s-a stabilit interpretarea textului de mai sus în sensul că este suficient nu numai un act de urmărire ci și un act prin care creditorul să își fi manifestat diligența și interesul ca procedura execuțională să continue pentru a-și atinge scopul. Îndeplinește aceste cerințe numai un act de stăruire a creditorului în legătură cu o procedură execuțională determinată și împotriva unei persoane care are aptitudinea să fie supusă acestei proceduri.
Or, creditoarea nici nu a contestat că ar fi trimis adrese generale către intimatul B. M. și cu o singură excepție, nu a indicat că ar intenționa să-și valorifice dreptul de creanță împotriva altei persoane decât debitorul indicat în titlul executoriu, decedat. Excepția reprezentată de adresa din 31.05.2012 vizează continuarea executării împotriva moștenitorilor, însă nu îi indică ci pretinde executorului să îi identifice la ITM, CJP, CAS(...) și nici nu indică modalitatea concretă în care să fie continuată executarea silită împotriva moștenitorilor.
În ultimă instanță, dacă adresa din 31.05.2012 ar fi apreciată ca act de stăruire în dosarul de executare nr.535/2010, cu efect întreruptiv al cursului perimării, celelalte adrese cu caracter general nu au avut același efect, astfel că de la 31.05.2012 și până la 21.01.2013 sunt mai mult de 6 luni, termenul de perimare ar fi oricum împlinit la 30.11.2012(vineri). Chiar admițând că prin comunicarea unei copii de pe sentința civilă nr._/2011 creditoarea a indicat pe intimata din acea cauză ca fiind moștenitoarea lui N. I., împotriva căreia cere continuarea executării silite – ceea ce este o interpretare destul de forțată, lipsa de diligență în a trasa cadrul în care să se efectueze aceasta, prin alegerea modalității de executare și mai ales lipsa de interes manifestată ulterior, de la 31.05.2012 până la 21.01.2013, justifică aplicarea sancțiunii prevăzute de art 389 C.p.c.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul B. M..
Raportat la soluția dată capătului principal, instanța va respinge cererea de aplicare a unei amenzi executorului judecătoresc.
În temeiul art. 274 C.p.c., instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și de restituire a taxei de timbru, formulate de contestatoare, însă va admite cererea formulată de intimatul B. M. privind cheltuielile de judecată și va obliga contestatoarea să achite acestuia suma de 1000 lei – cheltuieli de judecată din primul ciclu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului N. I., invocată din oficiu.
Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul N. I., cu domiciliul în Iași, ., ., ., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul B. M. I. și M. L., cu sediul în Iași, .. 21, .. 1, ..
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind aplicarea unei amenzi executorului judecătoresc.
Respinge cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecată și restituirea taxei de timbru.
Obligă contestatoarea la plata către intimatul B. M. I. și M. L. a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din primul ciclu procesual.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
Red./tehnored. R.R.
5 EX./12.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6466/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6482/2015.... → |
|---|
