Plângere contravenţională. Sentința nr. 9177/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9177/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 9177/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 9177/2015
Ședința publică de la 06.07.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE Alexandresu E. L.
Grefier Grumeș M. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. V. în contradictoriu cu intimata I. I.- Biroul Rutier, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 29.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.07.2015, când a hotărât următoarele
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 22.08.2014, petentul M. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Biroul Rutier, anularea parțială a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014, în sensul constatării inexistenței contravenției prevăzută de art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 și înlăturarea sancțiunilor aplicate pentru această faptă.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că în data de 04.08.2014 circula cu autoturismul proprietate personală pe șoseaua P., dinspre Moara de Foc către P. P., pe banda a III-a de mers, lângă axul drumului, că pe banda a I-a a sensului de mers erau parcate mașini oblic, că se deplasa că o viteză de 25-30 km/h și că la 50 de metri de trecerea pentru pietoni a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat că nu a acordat prioritate de trecere unui grup de 2 pietoni angajați în traversare.
Petentul a mai arătat că în momentul în care a traversat trecerea de pietoni, cele două persoane nu erau vizibile, nu erau nici măcar pe banda 2 și nu trecuseră de partea din față a mașinii parcată în dreptul trecerii de pietoni, fiind imposibil să observe că cele două persoane se angajaseră în traversarea străzii, chiar și în condițiile în care circula cu o viteză mică și că deși a adus la cunoștință aceste aspecte agentului intimatei, i s-a întocmit procesul verbal contestat, fiind incidente dispozițiile privind cazul fortuit, drept cauză care exclude vinovăția.
Sub același aspect, petentul a mai arătat că existența autoturismelor parcate în dreptul trecerii de pietoni și a trotuarului a fost o situație pe care nu a putut să o anticipeze, s-o controleze și s-o înlăture și care s-a suprapus cu pășirea celor doi pietoni pe trecere, sens în care nu trebuia să fie sancționat pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, ci doar pentru lipsa permisului de conducere și lipsa centurii de siguranță, fapte pe care le-a recunoscut.
Petentul a mai arătat că în condițiile în care s-a considerat neîndreptățit de către agenții intimatei, a refuzat să semneze procesul verbal contestat, iar aceștia i-au refuzat dreptul/solicitarea de a-l citi, fără a i se aduce la cunoștință sancțiunile aplicate; sub același aspect, petentul a mai arătat că după data de 04.08.2014, nu a primit din partea intimatei niciun înscris prin care să i se aducă la cunoștință sancțiunile aplicate.
În drept, petentul a invocat prevederile OUG nr.195/2002, OG nr.2/2001.
În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând în copie procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014 fila 6, dovezi comunicare filele 7-9, copie carte identitate fila 10.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei stabilită conform prevederilor art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 Cod procedură civilă în care petentul a indicat intimatul și datele acestuia de identificare și înscrisurile de care înțelege să se folosească în soluționarea cauzei..
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 07.10.2014, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivare a arătat că susținerile petentului sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, 205, 315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a anexat prin serviciul registratură de la data de 16.10.2014, documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv raport agent fila 25, atestat operator radar fila 26, planșe foto fila 27, buletin de verificare metrologică fila 28, suport CD fila 29.
În temeiul art.411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului care a depus răspuns la întâmpinare prin serviciul registratură de la data de 28.11.2014 prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță; cu aceeași ocazie a mai arătat că se află la primul contact cu legea contravențională și că din luna august 2013 face naveta zilnic pe ruta Iași-P..
Petentul a mai arătat că prin fotografiile depuse de intimată nu se face dovada celor reținute în cuprinsul procesului verbal contestat, că primele două fotografii nu fac dovada că autoturismul îi aparține și că deși în a treia fotografie se vede autoturismul său, este făcută în altă locație și nu după trecerea de pietoni vizată, neexistând continuitate între imagini.
În temeiul art.411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin serviciul registratură de la data de 14.01.2015, ca urmare a solicitării instanței, intimata a depus la dosarul cauzei dovada datei comunicării procesului verbal contestat; cu aceeași ocazie a atașat la dosarul cauzei procesul verbal contestat în original și copie filele 49-50.
Prin serviciul registratură de la data de 06.02.2015, petentul a depus la dosarul cauzei note de probatorii, atașând la dosarul cauzei corespondență purtată cu intimata filele 55-61.
La termenul din 09.02.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba cu documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat și proba testimonială cu martorul asistent R. A..
Prin serviciul registratură de la data de 16.02.2015, petentul a depus la dosarul cauzei precizări prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, soluționată la termenul din 23.03.2015 ca fiind rămasă fără obiect. Cu aceeași ocazie a arătat că intimata i-a suspendat în mod greșit dreptul de a conduce autoturisme începând cu data de 20.08.2014, deoarece înainte de comunicarea procesului verbal, nu i s-a comunicat luarea acestei măsuri, expunându-se la săvârșirea faptei penale prevăzute de art.335 Cod penal și atașând cazier contravențional și înscrisuri deja existente la dosarul cauzei filele 68-76.
La termenul din 18.05.2015, petentul a depus la dosarul cauzei, cazier contravențional fila 95, extras dosar nr._/P/2014 filele 96-101.
La termenul din 18.05.2015, sub prestare de jurământ, instanța a audiat martorul R. A. a cărui declarație se află la fila 101.
La termenul din 29.06.2015, petentul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță și din precizările ulterioare; cu aceeași ocazie a arătat că în raport de fapta care i se impută, trebuia încheiat un proces verbal în acord cu anexa 1D și nu în acord cu anexa 1A la OUG nr.195/2002, proces verbal ce a fost semnat de un martor asistent indus în eroare de agenții intimatei pentru a i se putea suspenda dreptul de a conduce autoturisme în mod nejustificat, atașând procese verbale de constatare și sancționare a contravenției filele 134-136, dovadă de comunicare fila 137, istoric sancțiuni filele 138-139, copii de pe înscrisurile din prezenta cauză filele 140-144, întâmpinare dosar nr._/245/2014 filele 145-147, adrese și cereri PMP filele 148-149, extras internet fila 150.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 04.08.2014 de agentul constatator al intimatei, petentul M. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 540 lei, cu sancțiunea avertismentului, cu 2 puncte de penalizare și cu reținerea permisului de conducere în vedere suspendării dreptului de conduce autoturisme pe drumurile publice, proces verbal comunicat petentului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sub semnătură olografă la data de 21.08.2014 fila 49.
S-a reținut că în data de 04.08.2014, ora 15.59, petentul M. V. a condus autoturismul marca Opel Vectra cu număr de înmatriculare_, pe Șoseaua P., dinspre Moara de Foc către P. P., iar la trecerea pentru pietoni din fața agenției Fidelia Casa, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui grup de doi pietoni aflat regulamentar în traversarea străzii, din dreapta către stânga, pe același sens de mers, faptă prevăzută de art.135 lit. h) din Hotărârea nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în continuare HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin.3 lit. b) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în continuare OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014 fila 49, raport agent fila 25, atestat operator radar fila 26, planșe foto fila 27, buletin de verificare metrologică fila 28, suport CD fila 29.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată, petentul nu avea asupra sa permisul de conducere, faptă prevăzută de art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014 fila 49, raport agent fila 25.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată, petentul a condus, fără a purta centură de siguranță, faptă prevăzută de art.36 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.99 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014 fila 49, raport agent fila 25.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 270 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014 nu a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că nu sunt de acord; refuză să semneze.
În drept, potrivit art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, iar potrivit art.100 alin.3 lit. b) din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Potrivit art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege, iar potrivit art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a III-a de sancțiuni (6-8), nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).
Potrivit art.36 alin.1 din OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, iar potrivit art.99 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG 195/2002,nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni (2,3 puncte amendă) și cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din 04.08.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative. De asemenea, faptele, astfel cum sunt reținute de către agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia în condițiile în care s-a considerat neîndreptățit de către agenții intimatei, a refuzat să semneze procesul verbal contestat, iar aceștia i-au refuzat dreptul/solicitarea de a-l citi, fără a i se aduce la cunoștință sancțiunile aplicate, apare ca neîntemeiată în condițiile nu a adus nicio probă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă; mai mult de atât, din declarația martorului R. A. din 03.12.2014 filele 97-100 rezultă contrariul, și anume că agentul intimatei i-a adus la cunoștință faptele reținute în contra sa.
Sub același aspect, instanța mai reține că în ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de formula obiecțiuni și dacă aduce la cunoștință acest drept, atunci să le consemneze, instanța reține că în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări cauzate de neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia în raport de fapta care i se impută, trebuia încheiat un proces verbal în acord cu anexa 1D și nu în acord cu anexa 1A la OUG nr.195/2002, apare ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.109 al.2 din OUG nr. 195/2002, contravenția se poate constata și cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic. În acest caz, potrivit alin.3 al aceluiași articol, procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Acest text de lege trebuie coroborat cu art.181 din HG nr. 1391/2006, potrivit căruia în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul; datele de identificare ale contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului.
Din aceste dispoziții legale rezultă că procesul verbal va trebui completat potrivit anexei 1D numai în situația în care acesta este întocmit după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul, ceea ce presupune că identitate conducătorului auto nu este stabilită la momentul constatării faptei.
În cazul în care imediat după efectuarea înregistrării cu aparatul radar, petentul este oprit în trafic și identificat, în mod evident nu este necesară prelucrarea înregistrărilor și comunicarea datelor conducătorului de vehicul de către proprietarul sau deținătorul acestuia, potrivit art.181 alin.2 din HG nr. 1391/2006, iar procesul verbal se va încheia pe loc conform art. 180 alin.1 din același act normativ.
Mai arată instanța și faptul că stabilirea de către legiuitor a unor modele de formulare pentru procesele verbale încheiate în cazul anumitor tipuri de contravenții cum sunt cele în materie rutieră, nu este o condiție de formă prevăzută sub sancțiunea nulității absolute nici prin art.181, alin.1 din H.G. nr.1391/2006 și prin de art.17 din O.G.nr.2/2001.
Ca atare, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, când nulitatea se ia în considerare și din oficiu, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv tipul de formular ce trebuie folosit, atrage sancțiunea nulității numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (aspecte statuate prin Decizia nr.XXII/19.03.2007, pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii), vătămare pe care petentul nu a probat-o.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 (neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversarea străzii), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, deoarece în momentul în care a traversat trecerea de pietoni, cele două persoane nu erau vizibile, nu erau nici măcar pe banda 2 și nu trecuseră de partea din față a mașinii parcată în dreptul trecerii de pietoni, fiind imposibil să observe că cele două persoane se angajaseră în traversarea străzii, chiar și în condițiile în care circula cu o viteză mică, fiind incidente dispozițiile privind cazul fortuit, drept cauză care exclude vinovăția, deoarece existența autoturismelor parcate în dreptul trecerii de pietoni și a trotuarului a fost o situație pe care nu a putut să o anticipeze, s-o controleze și s-o înlăture și care s-a suprapus cu pășirea celor doi pietoni pe trecere.
Cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, în timp ce intimata a făcut dovada contrară celor susținute de petent.
Potrivit art.11 din OG nr.2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.
Cazul fortuit înlătură vinovăția celui care comite un act prevăzut de o normă contravențională în situația în care rezultatul acțiunilor sale se produce din cauza intervenției unui eveniment exterior sieși și imprevizibil; cu alte cuvinte, cazul fortuit apare la punctul la care încetează culpa unei persoane.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal contestat, în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de către intimată, respectiv, raport agent fila 25, atestat operator radar fila 26, planșe foto fila 27, buletin de verificare metrologică fila 28, suport CD fila 29, din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentului că la data 04.08.2014, ora 15, minutul 59, secunda 45, cadrul 9256, petentul nu a acordat prioritate de trecere unui grup de doi pietoni, angajat în mod regulamentar în traversarea străzii, stradă marcată cu indicator și marcaj de trecere, de la dreapta la stânga conducătorului auto, pe sensul acestuia de mers.
Mai mult de atât, contrar susținerilor petentului, instanța reține că cei doi pietoni și-au manifestat intenția de traversare a străzii, că erau deja pe carosabil, banda 1, când autoturismul condus de petent era în dreptul acestora din urmă pe banda 3, cadrul 9179, că aceștia s-au angajat în traversarea străzii, încetinind mersul pentru a permite trecerea petentului, cadrul 9272 și că petentul a trecut cu portiera dreapta spate a autoturismului la o distanță foarte mică de pietoni.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia pe prima bandă a sensului de mers erau parcate mașini oblic și că se deplasa că o viteză de 25-30 km/h, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din suport CD fila 29, cadrele 8927, rezultă că nu erau parcate autoturisme decât după trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, autoturisme parcate longitudinal și nu oblic cum în mod eronat a arătat petentul, care circula cu o viteză net superioară vitezei de 25-30 km/h, deși era dator să dozeze viteza de deplasare a autoturismului astfel încât să poată opri autoturismul în condiții de deplină siguranță pentru toți participanții la trafic.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia cele două persoane nu erau vizibile, nu erau nici măcar pe banda 2 și nu trecuseră de partea din față a mașinii parcată în dreptul trecerii de pietoni, fiind imposibil să observe că cele două persoane se angajaseră în traversarea străzii, că existența autoturismelor parcate în dreptul trecerii de pietoni și a trotuarului a fost o situație pe care nu a putut să o anticipeze, s-o controleze și s-o înlăture și care s-a suprapus cu pășirea celor doi pietoni pe trecere, apare ca neîntemeiată în condițiile în care astfel cum s-a reținut mai sus, înainte de trecerea pentru pietoni nu erau autoturisme parcate și în condițiile în care autoturismul condus de petent s-a apropiat cu o viteză deloc neglijabilă de trecerea de pietoni, pietoni care au fost nevoiți să se oprească pentru a permite trecerea în viteză a autoturismului condus de petent.
Cu alte cuvinte, deși pătrunderea pietonilor pe trecerea de pietoni este un fapt exterior petentului, aceasta nu este absolut imprevizibilă în condițiile în care petentul în calitatea sa specială de conducător auto, apropiindu-se de o trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, era dator să prevadă pătrunderea vreunui pieton, pietoni care au și pătruns de altfel pe trecere, de pe banda 1, când autoturismul condus de petent era angajat în traversare pe banda 3, dar care nu a înțeles să oprească și să acorde prioritate de trecere acestora.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia prin fotografiile depuse de intimată nu se face dovada celor reținute în cuprinsul procesului verbal contestat, că primele două fotografii nu fac dovada că autoturismul îi aparține și că deși în a treia fotografie se vede autoturismul său, este făcută în altă locație și nu după trecerea de pietoni vizată, apare ca neîntemeiată în condițiile în care deși din primele două planșe foto fila 27, nu se observă nr. de înmatriculare al autoturismului, apărând abia în a treia fotografie fila 27, din suport CD fila 29, rezultă fără putință de tăgadă că susținerile petentului apar ca lipsite de orice suport faptic.
Așadar, din suport CD fila 29, instanța reține continuitatea înregistrării în care, contrar susținerilor petentului, nu se interpune niciun obstacol, fiind același autoturism de culoare albă, marca Opel Vectra în toată înregistrarea.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia procesul verbal contestat a fost semnat de un martor asistent indus în eroare de agenții intimatei pentru a i se putea suspenda dreptul de a conduce autoturisme în mod nejustificat, apare ca neîntemeiată în condițiile în care nu a adus nicio probă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă,
Sub același aspect, instanța mai reține că rolul martorului asistent, în acord cu prevederile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, este de a atesta încheierea procesului verbal în ipotezele prevăzute de acest text de lege, respectiv în situația în care petentul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, și nu de a atesta cele reținute în cuprinsul procesului verbal contestat.
Cu alte cuvinte, nu prezintă relevanță inadvertența sesizată de petent în cuprinsul declarației martorului asistent, în ceea ce privește culoarea autoturismului, verde în loc de alb, în condițiile în care martorul R. A. a cărui declarație se află la fila 101, a arătat în fața acestei instanțe că el nu a observat săvârșirea vreunei contravenții de către petent, fiind chemat doar pentru a atesta că petentul refuză să semneze, și în condițiile în care din înregistrarea video atașată de intimată rezultă fără dubiu de îndoială realitatea celor reținute de agentul intimatei în cuprinsul procesului verbal contestat.
Toate cele reținute mai sus nu reprezintă decât tot atâtea împrejurări imputabile petentului în baza culpei și care înlătură posibilitatea reținerii cauzei exoneratoare de răspundere a cazului fortuit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de dispozițiile art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia intimata i-a suspendat în mod greșit dreptul de a conduce autoturisme începând cu data de 20.08.2014, deoarece înainte de comunicarea procesului verbal, nu i s-a comunicat luarea acestei măsuri, expunându-se la săvârșirea faptei penale prevăzute de art.335 Cod penal, instanța reține că o atare susținere nu poate fi analizată în cuprinsul prezentei acțiuni în condițiile în care cu privire la modalitatea de punere în aplicare a sancțiunii complementare, petentul a formulat acțiunea având ca obiect contestație la executare, acțiune care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Iași, dosar care nu a fost conexat la prezenta cauză.
În ceea ce privește faptele prevăzută de dispozițiile art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 (lipsa permisului de conducere) și de dispozițiile art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG 195/2002 (lipsa centurii de siguranță), având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil și faptul că petentul nu a înțeles să conteste pe calea acțiunii de față și aceste două contravenții, asumându-și vinovăția în săvârșirea lor, instanța reține că nu se mai impune analiza temeiniciei acestora.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 (neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversarea străzii), instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, concluzie susținută de faptul că petentul nu se află la primul contact cu legea contravențională astfel cum rezultă din cazier contravențional filele 68, 95, 138-139 și de modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială, nevoia zilnică a petentului de conduce nefiind de natură să conducă la o concluzie contrară.
Măsura complementară a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta sub acest aspect, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că, în raport de contravenția contestată, prin procesul verbal de contravenție i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională formulată de petentul M. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din 04.08.2014, sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006, este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În temeiul art.453 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. V. CNP_, cu domiciliu în Iași, ..6B, ., ., județul Iași în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Biroul Rutier CF_ cu sediul în Iași, ..6, județul Iași prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic Z. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.08.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Alexandresu E. L. Grumeș M. A.
Red.Tehnored.
E.L.A.-14.07.2015
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9173/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 9319/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
