Plângere contravenţională. Sentința nr. 9173/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9173/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 9173/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 9173/2015
Ședința publică de la 06.07.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE Alexandresu E. L.
Grefier Grumeș M. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. N. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Serviciul Rutier, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 29.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 06.07.2015, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 15.01.2015, petentul B. N. a solicitat în contradictoriu cu intimata IPJ-IAȘI Serviciul Rutier, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 și restituirea permisului de conducere reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule; în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 în art.108 alin.1 lt.d pct.3 din același act normativ.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că nu sunt întrunite condițiile legale pentru reținerea permisului de conducere deoarece nu a depășit limita maximă cu 52 km/h și deoarece a circulat în afara localității cu o viteză de aproximativ 100 km/h, fără a observa ca pe sector de drum reținut de agentul intimatei să fi fost vreun indicator de limitare a vitezei.
Petentul a mai arătat că echipajul de poliție se deplasa cu un autoturism de culoare roșie, neinscripționat cu însemnele poliției, autoturism care l-a urmărit pe o distanță de aproximativ 8 km și care i-a făcut semne cu luminile farurilor, ocazie cu care, presupunând că este vreun șofer ce încearcă să-l șicaneze, după ieșirea din localitatea P.-Iloaiei, a mărit viteza pentru a se îndepărta.
Petentul a mai arătat că în cuprinsul procesului verbal contestat nu este menționat modul de lucru al cinometrului și nici dacă aparatul era omologat pentru măsurarea vitezei în regim de patrulare, agentul intimatei trebuind ca la descrierea faptei să precizeze și modul de lucru al cinometrului, în acord cu prevederile pct.3.5, pct.3.6 din Normele Metodologice 021-05.
Sub același aspect, petentul a mai arătat că procesul verbal contestat ar fi trebuit să cuprindă mențiunea că măsurarea vitezei s-a făcut în regim de deplasare a autovehiculului de patrulare și viteza de deplasare a acestuia, pentru a se putea stabili viteza avută de el în fapt.
Petentul a mai arătat că nu există niciun temei legal pentru urmărirea sa până în localitatea S., unde a și fost oprit.
Sub același aspect, petentul a mai arătat că la momentul încheierii procesului verbal contestat, agentul intimatei nu i-a prezentat înregistrarea, împrejurare care l-a lipsit de posibilitatea de a formula obiecțiuni, încălcându-i-se astfel prezumția de nevinovăție.
Petentul a mai arătat că înțelege să invoce excepția prematurității procesului verbal, justificat de faptul că în acord cu art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, procesul verbal trebuia încheiat pe un formular Anexa 1D și numai după parcurgerea procedurii prealabile obligatorii de prelucrare a înregistrărilor, pentru a se stabili cu certitudine viteza de rulare a autoturismului, procedură neîndeplinită de către agent care a trecut la întocmirea directă a procesului verbal contestat și care conduce la anularea procesului verbal contestat.
Petentul a mai arătat că înțelege să invoce excepția nelegalității procesului verbal, justificat de faptul că în acord cu art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, în cazul constatării contravenției cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat, procesul verbal trebuia încheiat pe un formular Anexa 1D și nu Anexa 1A, nesocotire care conduce la anularea procesului verbal contestat.
Sub aspectul netemeiniciei, petentul a arătat că valoarea vitezei înscrisă în procesul verbal contestat nu corespunde valorii reale, deoarece potrivit art.3.1.1 lit.b, c din Normele Metodologice nr.021-05, eroare maximă tolerată pentru măsurarea vitezei este de +/-4% în regim de deplasare a cinometrului, de unde rezultă că viteza de 112 km/h este doar o viteză aparentă și nu una reală, agentul intimatei trebuind să aplice acest coeficient de eroare.
Sub același aspect, petentul a mai arătat că în condițiile în care viteza reală este de 107,52 km/h, raportat la restricția de viteză de 60 km/h, rezultă că depășirea limitei de viteză s-a făcut cu 47,52 km/h, sens în care agentul nu trebuia să-i rețină permisul de conducere și trebuia să încadreze fapta în dispozițiile art.108 alin.1 lit.d pct. 3 din OUG nr.195/2002.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31 din OG nr.2/2001, art.179, art.181, art.225 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, art.3.1.1. lit.b, c din Normele Metodologice nr.021-05.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, înregistrarea video a cinometrului, audierea agentului intimatei, verificarea metrologică a aparatului radar, atașând în copie conformă procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 fila 8, carte de identitate fila 9.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei stabilită în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petentul a indicat intimatul și datele acestuia de identificare.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 13.03.2015, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit, susținerile petentului fiind neîntemeiate, fapt ce va rezulta pe baza probatoriului administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului, care prin serviciul registratură de la data de 28.04.2015 a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că întâmpinarea intimatei nu întrunește condițiile legale, având un caracter pur formal deoarece nu răspunde la toate motivele de fapt și de drept invocate și nu indică dovezile cu care se apără.
Cu aceeași ocazie, petentul a solicitat decăderea intimatei din dreptul de a propune probe noi și excepții, justificat de faptul că acestea trebuiau depuse odată cu întâmpinarea.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus prin serviciul registratură de la data de 06.05.2015 documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv, planșe foto fila 30, buletin de verificare metrologică a aparatului radar fila 31, atestatul operatorului radar fila 32, raport agent fila 33, CD fila 34.
La termenul din 29.06.2015, instanța a calificat ca fiind apărări de fond excepția prematurității procesului verbal și excepția nelegalității procesului verbal atacat, a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba constând în documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 19.12.2014 de către agentul constatator al intimatei IPJ IAȘI-BIROUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 1800 lei, cu sancțiunea avertismentului și cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
S-a reținut că în data de 19.12.2014, ora 08.39, petentul a condus autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare IS057507 pe DE 583-P.-Iloiaie, la km 45+500m, în afara localității B.-limită viteză 60 km/h, dinspre P.-Iloaiei, către B., cu viteza de 112 km/h, depășind astfel viteza legală admisă cu 52 km/h, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 fila 8, planșe foto fila 30, buletin de verificare metrologică a aparatului radar fila 31, atestatul operatorului radar fila 32, raport agent fila 33, CD fila 34.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată, petentul nu avea asupra sa autorizația provizorie de circulație, faptă prevăzută de art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 fila 8, raport agent fila 33.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 405 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 nu a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că nimic de obiectat; refuză să semneze.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, potrivit art.49 alin.2 din OUG nr.195/2002, pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h; limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere, iar potrivit art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Potrivit art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege, iar potrivit art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a III-a de sancțiuni (6-8), nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu conține o descriere exactă a faptei nefiind menționat modul de lucru al cinometrului, dacă aparatul era omologat pentru măsurarea vitezei în regim de patrulare, că măsurarea vitezei s-a făcut în regim de deplasare a autovehiculului de patrulare și nici viteza de deplasare a acestuia, pentru a se putea stabili viteza avută de el în fapt, apare ca neîntemeiat în condițiile în care instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Cu alte cuvinte, sub acest aspect, instanța reține că în cuprinsul procesului verbal contestat a fost realizată o descriere corespunzătoare a conduitei petentului în baza unui temei juridic care poate fi verificat de instanța de judecată. Așadar, procesul verbal contestat este legal întocmit cuprinzând mențiunile necesare individualizării persoanei fizice trase la răspundere contravențională, fiind descrisă suficient fapta reținută în sarcina sa, fiind indicat temeiul de drept al acesteia și al aplicării sancțiunii, fiind menționate aparatul radar, caseta, autoturismul pe care era montat aparatul radar, operatorul, data și locului constatării faptei, data și locul întocmirii actului, fiind aplicată semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece la momentul încheierii procesului verbal contestat, agentul intimatei nu i-a prezentat înregistrarea, împrejurare care l-a lipsit de posibilitatea de a formula obiecțiuni, încălcându-i-se astfel prezumția de nevinovăție, apare ca neîntemeiată în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală care să oblige agenții constatatori să prezinte contravenientului înregistrarea video a presupusei faptei, petenții contravenienți având posibilitatea de a se prezenta în instanță și de a participa în condiții de publicitate și contradictorialitate la administrarea tuturor probelor care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, drept de care petentul a uzat, care în ședința publică din 29.06.2015 a vizionat CD-ul depus de intimată fila 34.
Sub același aspect, instanța mai reține că în ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de formula obiecțiuni și dacă aduce la cunoștință acest drept, atunci să le consemneze, instanța reține că în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări cauzate de ne-consemnarea obiecțiunilor avute și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, astfel cum a fost calificat de instanță la termenul din 29.06.2015, potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece în cazul constatării contravenției cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat, în acord cu art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, procesul verbal trebuia încheiat pe un formular Anexa 1D și nu Anexa 1A și numai după parcurgerea procedurii prealabile obligatorii de prelucrare a înregistrărilor, pentru a se stabili cu certitudine viteza de rulare a autoturismului, procedură neîndeplinită de către agent care a trecut la întocmirea directă a procesului verbal contestat și care conduce la anularea procesului verbal contestat, apare ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.109 al.2 din OUG nr. 195/2002, contravenția se poate constata și cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic. În acest caz, potrivit alin.3 al aceluiași articol, procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Acest text de lege trebuie coroborat cu art.181 din HG nr. 1391/2006, potrivit căruia în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul; datele de identificare ale contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului.
Din aceste dispoziții legale rezultă că procesul verbal va trebui completat potrivit anexei 1D numai în situația în care acesta este întocmit după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul, ceea ce presupune că identitate conducătorului auto nu este stabilită la momentul constatării faptei.
În cazul în care imediat după efectuarea înregistrării cu aparatul radar, petentul este oprit în trafic și identificat, în mod evident nu este necesară prelucrarea înregistrărilor și comunicarea datelor conducătorului de vehicul de către proprietarul sau deținătorul acestuia, potrivit art.181 alin.2 din HG nr. 1391/2006, iar procesul verbal se va încheia pe loc conform art. 180 alin.1 din același act normativ.
Mai arată instanța și faptul că stabilirea de către legiuitor a unor modele de formulare pentru procesele verbale încheiate în cazul anumitor tipuri de contravenții cum sunt cele în materie rutieră, nu este o condiție de formă prevăzută sub sancțiunea nulității absolute nici prin art.181, alin.1 din H.G. nr.1391/2006 și prin de art.17 din O.G.nr.2/2001.
Ca atare, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, când nulitatea se ia în considerare și din oficiu, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv tipul de formular ce trebuie folosit, atrage sancțiunea nulității numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (aspecte statuate prin Decizia nr.XXII/19.03.2007, pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii), vătămare pe care petentul nu a probat-o.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu există niciun temei legal pentru urmărirea sa până în localitatea S., de către un autoturism de culoare roșie, neinscripționat cu însemnele poliției, unde a și fost oprit, apare ca neîntemeiat în condițiile în care din antetul procesului verbal contestat, rezultă că agentul intimatei, numitul U. P. I., face parte din IPJ Iași-BDNE și în condițiile în care petentul în calitate de conducător auto, era dator să dozeze viteza de deplasare a autoturismului până la limitele impuse de normele legale, iar în măsura în care considera că împotriva sa se exercita vreo amenințare în trafic, să apeleze la organele abilitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 1800 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.102 alin.3 lit. e), din OUG 195/2002 (depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, circulând în afara localității cu o viteză de aproximativ 100 km/h, fără a observa ca pe sector de drum reținut de agentul intimatei să fi fost vreun indicator de limitare a vitezei; cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, în timp ce intimata a făcut dovada contrară celor susținute de petent.
În ceea ce privește motivul de netemeinicie a procesului verbal contestat dat de faptul că aparatele radar au o marjă de eroare, că valoarea vitezei înscrisă în procesul verbal contestat nu corespunde valorii reale, deoarece potrivit art.3.1.1 lit.b, c din Normele Metodologice nr.021-05, eroare maximă tolerată pentru măsurarea vitezei este de +/-4% în regim de deplasare a cinometrului, de unde rezultă că viteza de 112 km/h este doar o viteză aparentă și nu una reală, urmează a fi respins ca neîntemeiat pentru motivele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.3.1.1. lit. c) intitulat cerințe metrologice și tehnice din Ordin nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, cum este cazul de față, iar potrivit art. 3.1.2. din același act normativ, valorile măsurate ale vitezelor trebuie să se încadreze în erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1, respectând și cerințele specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte sub acțiunea factorilor de influență: temperatura în domeniul de variație specificat de fabricant și care trebuie să cuprindă cel puțin (0 ... +50) grade C, umiditatea relativă între 10% și 95%, fără condensare, tensiune electrică de alimentare în domeniu, radiație electromagnetică, impulsuri de interferență, descărcări electrostatice, vibrații sinusoidale.
Potrivit art.3.5.1. din actul normativ sus-menționat, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Petentul recunoaște faptul că a depășit viteza legală, dar cu toate acestea contestă că ar fi circulat cu o viteză mai mare de 100 km/h, în momentul în care a fost surprins de organele de poliție, invocând propria culpă în momentul în care arată că nu a observat ca pe sectorul de drum reținut de agentul intimatei să fi fost vreun indicator de limitare a vitezei, atitudine care nu poate fi primită în condițiile în care nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obține protecția unui drept.
Raportat la susținerea petentului, se reține că verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform pct. 3.1.1, din norma menționată) se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. În cadrul acestor evaluări, se determină erorile de măsurare ale cinemometrelor și se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse.
Mai mult de atât, cerințele precizate anterior nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinometrelor, astfel încât dacă un cinometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 100km/h, aceasta înseamnă că autovehiculul are această viteză nemaifăcându-se alte "ajustări" ale valorii afișate de cinemometru, operatorul nefăcând decât să constate valoarea măsurată și afișată de cinemometru.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu numărul de înmatriculare IS057507 s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul tip Python II, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/03.04.2014, fila 31, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video, cinometru montat pe autospeciala_, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat și contrar susținerilor petentului.
Astfel cum s-a reținut anterior, cinemometrul tip PYTHON II se afla în perioada de valabilitate metrologică și este utilizat atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare, iar petentul nu a invocat motive tehnice obiective care să ridice un dubiu cu privire la caracteristicile tehnice ale aparatului, astfel că subzistă prezumția de bună funcționare. Așadar, marja de eroare este avută în vedere la validarea metrologică a aparatului, iar nu la determinarea vitezei într-un caz concret și la încadrarea juridică a faptei.
Din planșe foto fila 30, CD fila 34, se observă foarte clar limita de viteză de 60 km/h, ora 08.39.09, cadrul 9524, numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, respectiv IS057507, precum și viteza de 112km/h avută de acesta în data de 19.12.2014, la ora 08.39.13, cadrul 9767, existând continuitate între cadre, neapărând vreun obstacol în înregistrare.
Totodată, procesul-verbal cuprinde constatări personale ale polițistului rutier care se coroborează în privința locației cu afirmațiile din plângere, de unde instanța reține că autoturismul era condus de petent, drum public pe care viteza maximă legală de deplasare este de 60 km/h, așa cum prevede expres art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de intimată, respectiv planșe foto fila 30, buletin de verificare metrologică a aparatului radar fila 31, atestatul operatorului radar fila 32, raport agent fila 33, CD fila 34, din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentului, realitatea celor reținute în cuprinsul procesului verbal contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța va avea în vedere prevederile art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002 conform cărora se sancționează cu 9-20 puncte amendă și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile depășirea cu 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În condițiile în care viteza maximă legală admisă pe sectorul de drum respectiv era de 60 km/h, conform dispozițiile art.49 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, având în vedere probatoriul administrat, coroborat cu situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție, planșe foto fila 30, CD fila 34, din care reiese și numărul de înmatriculare al mașinii instanța apreciază că a fost dovedită în speță vinovăția acestuia, autoturismul condus de petent depășind cu 52 km/h viteza legală admisă de deplasare în localități. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește susținerile petentului în dreptul comportamentului abuziv al agenților intimatei la data întocmirii procesului verbal contestat, instanța reține că acestea nu pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, împotriva agenților intimatei și a modului în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile existând căi de atac și sancțiuni specifice.
În ceea ce privește solicitarea petentului de schimbare a încadrării juridice a faptei din art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 în art.108 alin.1 lt.d pct.3 din același act normativ, apare ca neîntemeiată prin raportare la soluția de mai sus și prin raportare la faptul că instanța nu poate proceda la încadrarea faptei descrise în alt text legal deoarece constatarea și sancționarea unei contravenții reprezintă atributul autorității administrative, prin schimbarea încadrării juridice și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești.
În ceea ce privește solicitarea petentului de restituire a permisului de conducere, apare ca neîntemeiată prin raportare la soluția de mai sus și prin raportare la faptul că o atare cerere nu intră în competența instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 (lipsa autorizației provizorie de circulație), petentul nu a făcut nicio referire, sens în care nu se mai impune nicio analiză cu privire la aceasta, prezumându-se că petentul își asumă vinovăția cu privire la aceasta.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului sub aspectul sancțiunii principale în ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Cu toate acestea, apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată petentului, instanța consideră că sancțiunea amenzii în cuantum de 810 lei (9 puncte amendă) este totuși suficientă pentru a-i atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia limitei de viteză de deplasare, în condițiile în care proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Așadar, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu maximul amenzii prevăzute de lege și ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei dar și de faptul că nu s-a probat în cauză că petentul a depășit limita legală de deplasare pe un sector îndelungat de drum, din CD fila 34 rezultând că după atingerea vitezei de 112 km/h autoturismul condus de petent a intrat în frânare, circulând în coloană, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 810 lei (9 puncte amendă) este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal ., nr._ din 19.12.2014, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal ., nr._ din 19.12.2014 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii, dozată în mod necorespunzător gradului de pericol social al faptei, și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, dozată în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este întemeiată în parte, o va admite ca atare, va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1800 lei (20 puncte amendă) stabilită pentru fapta prevăzută de art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 810 lei (9 puncte amendă), menținând restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. N. CNP_, cu domiciliul în ., județul Iași, în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Serviciul Rutier CF_ cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic Z. G. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1800 lei (20 puncte amendă) stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.12.2014 pentru fapta prevăzută de art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 810 lei (9 puncte amendă).
Menține restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Alexandresu E. L. Grumeș M. A.
Red.Tehnored.
E.L.A.- 15.07.2015
4 ex.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6482/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9177/2015.... → |
|---|
