Contestaţie la executare. Sentința nr. 949/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 949/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 38172/245/2014
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. R.
Grefier P. I. O.-C.
SENTINȚA CIVILĂ NR.949/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . LTD SRL în contradictoriu cu intimatul C. DE A. CIURUC M. - S., având ca obiect contestație la executare întoarcere executare silită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 06.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta încheiere de ședință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 27.01.2015, când, în aceeași compunere, a dispus următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 22.10.2014, contestatoarea S.C. US-R. H. LTD S.R.L. a chemat în judecată pe intimatul Cabinet de A. Ciuruc M. S., formulând contestație la executare împotriva titlului executoriu constând în contract de asistență juridică ./_ din 20.06.2013, în temeiul art. 712 alin.2 și urm. C.p.c., precum și cerere de întoarcere a executării silite cu consecința restabilirii situației anterioare efectuării actelor de executare, potrivit art. 722 și urm. C.p.c., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, aceasta a arătat, în esență, că a încheiat cu intimatul un contract de asistență juridică în vederea reprezentării în dosarul nr._/245/2013 având ca obiect plângere contravențională, convenind asupra unui onorariu fix de 2000 lei și asupra unui onorariu de succes de 2000 lei în situația admiterii plângerii. Contestatoarea a susținut că intimatul a redactat și formulat plângerea contravențională și a notificat distribuitorul societății pentru a pune la dispoziție anumite înscrisuri, după care, de la primul termen de judecată, societatea a fost reprezentată de un alt avocat din cadrul Cabinetului de avocat Biciin I., ocazie cu care s-au depus în apărare motive noi – motive noi pe care s-a întemeiat instanța în admiterea plângerii contravenționale. Contestatoarea a apreciat că soluția pronunțată de instanță nu este rezultatul direct al prestației avocațiale a intimatului creditor, însă intimatul a declanșat executarea silită în temeiul contractului de asistență juridică, executarea deja realizată în urma popririi conturilor societății. Contestatoarea a mai precizat că procesul-verbal de constatare și sancționare și toate actele de control emise datează dinaintea încheierii contractului de asistență juridică, susținerile acestuia în sensul că a reprezentat societatea la controlul efectuat de organele statului neputând fi primite.
În drept, au fost invocate disp.C.p.c.
În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri (f.8-37).
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul a formulat întâmpinare în termenul legal, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.
În apărare, intimatul a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta este neconformă, potrivit art. 196 raportat la art. 200 C.p.c., în ceea ce privește obiectul cererii, deoarece contestatoarea nu a solicitat anularea titlului executoriu.
Intimatul a învederat că societatea contestatoare ar fi avut la dispoziție altă cale procedurală vizând înlăturarea obligației sale de a nu mai plăti onorariul de succes stabilit de comun acord, conform art. 1270 Cod civil. Contractul de asistență juridică nu a fost nici anulat pentru vreunul dintre motivele prevăzute de lege dat nici reziliat de către vreuna dintre părți, acesta producându-și efectele. Mai mult, intimatul a notificat debitoarea la data de 10.07.2014, prin care i-a solicitat ca în termen de 15 zile de la primire, să procedeze la achitarea onorariului de succes prevăzut în contract, notificare la care debitoarea nu a înțeles să răspundă, manifestându-și astfel în mod tacit asumarea obligațiilor ce decurg din contract.
Intimatul a mai precizat că schimbarea asociaților prin transfer de părți sociale și apelarea ulterioară la alt avocat nu o îndreptățește pe debitoare la a critica activitatea desfășurată de intimat în procedura plângerii contravenționale. Soluția favorabilă dată în dosarul nr._/245/2013 este în primul rând meritorie intimatului, care a instrumentat întreaga procedură în cauză până la fixarea termenului de judecată, pe lângă prestația de reprezentare efectivă în fața instanței, la termenul de judecată, a celuilalt reprezentant convențional al contestatoarei.
Intimatul a susținut că nu se poate dispune întoarcerea executării întrucât contestatoarea nu a solicitat anularea titlului executoriu.
Intimatul a invocat disp. C.p.c.
În apărare, au fost depuse înscrisuri (f.47-72).
În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea părților, și a administrat proba cu înscrisuri. B. A. C. și N. I. a depus în copie conformă cu originalul dosarul de executare nr.447/2014.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 11.08.2014, B. A. C. și N. I. a înregistrat cererea de executare silită formulată de intimatul Cabinet de A. Ciuruc S. împotriva debitoarei S.C. US-R. H. LTD S.R.L., în vederea realizării creanței în cuantum de 2000 lei – onorariu de succes datorat în temeiul contractului de asistență juridică nr.17/2013 din 20.06.2013, actualizată cu indicele de inflație calculat de ISTAT, precum și dobândă legală aferentă, calculată de la data de scadență a plății până la data achitării integrale.
Prin încheierea din 15.09.2014 în dosarul nr._/245/2014, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu (f.29 ds.exec.).
Debitoarea a primit somația de executare și înscrisurile prevăzute de lege la data de 09.10.2014, o dată cu înștiințarea înființării popririi asupra conturilor bancare (f.35).
Prin măsura popririi, la dispoziția executorului judecătoresc au fost consemnate sumele de 1949 lei, 810 lei, 883 lei – total, 3642 lei (f.45), context în care executorul a comunicat terților popriți deblocarea conturilor față de recuperarea integrală a debitului urmărit.
La data de 29.10.2014, a fost întocmită încheierea de încetare a executării silite, întrucât s-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executoriu și s-au achitat cheltuielile de judecată.
În termen legal, debitoarea a formulat contestație la executare întemeiată pe disp. art. 712 alin.2 C.p.c.
În ceea ce privește critica invocată de intimat vizând nulitatea cererii pentru lipsa obiectului, instanța notează că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în aplicarea art. 200 C.p.c., prin rezoluția președintelui completului de judecată, s-a constatat întrunirea cerințelor prev. de art. 194-197 C.p.c., drept pentru care s-a procedat la comunicarea cererii conform art. 201 C.p.c. Pe de altă parte, contestația la executare a fost încadrată juridic prin disp. art. 712 alin.2 C.p.c. iar motivarea în fapt confirmă intenția contestatoarei de a invoca motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.
În ceea ce privește critica invocată de intimat vizând existența unei „alte căi procedurale pentru a obține înlăturarea obligației de plată a onorariului de succes”, aceasta este lipsită de concludență în speță, cât timp intimatul nu a înțeles să invoce inadmisibilitatea contestației pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile speciale de admisibilitate prev. de art. 712 C.p.c. – inexistența unei căi specifice pentru desființarea titlului. Oricum în situația de față acțiunea în nulitate nu reprezintă o cale specifică în sensul avut în vedere de legiuitor, astfel că este admisibilă contestația la executare cu un asemenea obiect. În plus, faptul că debitoarea nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 1270 Cod civil, pentru a negocia încetarea contractului de onorariu de succes cu consecința stingerii obligației sale de plată, nu determină negarea accesului la procedura contestației la executare.
Legat de apărările susținute de ambele părți privind asistarea debitoarei la controalele efectuate de organele de stat, anterior încheierii procesului-verbal de contravenție respectiv, instanța observă că stabilirea acestui aspect este irelevantă pentru contractul de onorariu de succes, activitatea efectiv prestată de avocat fiind remunerată prin onorariul fix convenit.
Așadar, intimatul a declanșat executarea silită în vederea realizării unei creanțe de 2000 lei, reprezentând onorariu de succes stabilit prin contractul de asistență juridică ./_/2013 din 20.06.2013, la art. 2.2 (f.17). potrivit art. 31 alin.1 și 3 din Legea 51/1995 (forma în vigoare la data încheierii contractului), pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. Contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Conform art. 129 alin.(6) din Statutul profesiei de avocat, avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.
Conform art. 147, în afara cazurilor prevăzute de lege sau de părți, contractul de asistență juridică încetează prin renunțarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului. Încetarea contractului prin renunțarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum și pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul său.
Prin urmare, spre deosebire de onorariile orare și fixe, care prin esența lor sunt datorate pentru activitatea profesională prestată de avocat, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocat, adică în caz de reușită. Și fiind evident că avocatul nu poate garanta rezultatul demersului judiciar, dincolo de diligența manifestată în reprezentarea intereselor clientului său, rezultă la fel de evident că onorariul de succes constituie obiectului unui contract aleatoriu, deoarece părțile au în vedere atât posibilitatea unui câștig cât și riscul unei pierderi datorită unei împrejurări viitoare și incerte – rezultatului procesului – de care depinde existența obligației de plată. De aceea, componenta remuneratorie a muncii efectiv prestate subzistă și în cazul onorariului de succes dar numai cu caracter subsidiar, întrucât primordial pentru determinarea existenței obligației de plată a onorariului de succes este rezultatul procesului.
Din înscrisurile depuse de părți în legătură cu procesul pentru care s-a încheiat contractul de asistență juridică, instanța reține că societatea contestatoare a fost reprezentată de intimat exclusiv în etapa scrisă a cauzei, răspunsul la întâmpinare și reprezentarea la termenele de judecată fiind îndeplinite de către un alt apărător, în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat ulterior primului. Acest al doilea contract trebuie interpretat ca exprimare a voinței societății contestatoare în sensul renunțării unilaterale la contract, adică revocarea prev. de art. 2030 lit.a C.civ. Conform art. 2031 alin.2 C.civ., împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeași afacere revocă mandatul inițial iar conform art. 2032 alin.1, mandantul care revocă mandatul este ținut să își execute obligațiile față de mandatar.
Raportat la obiectul principal al contractului de asistență juridică – reprezentarea în procedura plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal nr.311/12.06.2013, în dosarul nr._/245/2013 al Judecătoriei Iași, verificarea susținerilor părților vizavi de apărătorul prin a cărui prestație profesională a fost obținută soluția de admitere este nu doar anevoioasă, prin prisma considerentelor sentinței, dar și inutilă. Aceasta deoarece, chiar admițând că, în lipsă de alte mențiuni în contract și alte probe în prezenta cauză, părțile au înțeles prin succes inclusiv admiterea plângerii în sensul modificării procesului-verbal cu înlocuirea amenzii contravenționale cu un avertisment, cum este cazul, în prezent, împrejurarea incertă de care depinde existența obligației de plată a onorariului de succes, nu s-a îndeplinit. Mai exact, la data declanșării executării silite, soluția de admitere a plângerii nu era definitivă, potrivit extrasului de pe portalul instanțelor de judecată, rezultând că organul constatator a promovat apel, cu termen de judecată la 19.02.2015. Indiferent de soluția dată de instanța de control judiciar, numai la momentul pronunțării acesteia se poate aprecia asupra rezultatului avut în vedere de părți la data încheierii clauzei de onorariu de succes. D. fiind caracterul apelului ca și cale de atac, precum și uzanțele în materia reprezentării convenționale prin avocat, este incontestabil că existența obligației de plată a onorariului de succes se confirmă sau se infirmă la data rămânerii definitive a soluției, or, acest lucru nu s-a întâmplat anterior începerii executării silite.
Creanța executată fiind una necertă, raportat la art.662 alin.2 și 5 C.p.c., instanța concluzionează în sensul temeiniciei contestației la executare, astfel că o va admite și în temeiul art. 719 alin.1 C.p.c., va dispune anularea executării silite declanșate în dosarul de executare nr. 447/2014 al B. A. C. și N. I..
În consecință, în baza art.722 C.p.c., fiind desființată executarea silită, instanța va admite și cererea de întoarcere a executării, în sensul repunerii părților în situația anterioară, cu restituirea către contestatoare a sumelor virate în temeiul popririi înființate în dosarul de executare, în cuantum de 3642 lei.
Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada suportării unor cheltuieli de judecată, cu excepția taxei de timbru judiciar care este supusă dispozițiilor derogatorii ale art. 45 și urm. din OUG 80/2013, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestatoare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. US-R. H. LTD S.R.L., cu sediul în Iași, stradela Moara de Vânt nr.31-33, județ Iași, în contradictoriu cu intimatul CABINET DE A. CIURUC M. S., cu sediul în Iași, ..4, . Office Center, biroul 13, județ Iași.
Dispune anularea executării silite declanșate în dosarul de executare nr. 447/2014 al B. A. C. și N. I..
Admite cererea de întoarcere a executării, în sensul repunerii părților în situația anterioară, cu restituirea către contestatoare a sumelor virate în temeiul popririi înființate în dosarul de executare, în cuantum de 3642 lei.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestatoare, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. P. I. O. C.
Red. / tehnored. RR
4 ex./27.02.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1122/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 158/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








