Contestaţie la executare. Sentința nr. 1223/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1223/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1223/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1223/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator . și pe intimat A.N.A.F.- A.J.F.P. IAȘI, având ca obiect contestație la executare .
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 27.01.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 28.01.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatoarea S.C. S. G. S.A. a chemat în judecată intimata A. – A. Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 130/_ /_ (nr. 2745/10.06.2014) al intimatei, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea cererii contestatoarea a susținut că înregistrează restanțe la plata creanțelor datorate A., având conturile poprite de intimată, astfel că nu are posibilitatea de executare benevolă a obligației de plată.
În perioada ianuarie-mai 2014 însă a efectuat plăți suma de_ lei, iar în baza declarațiilor ale intimata emis decizia de impunere nr._/19.12.2013 prin care s-au stabilit noi obligații de plată, iar în intervalul 19.12._14 s-au calculat accesorii de_ lei, conform titlului executoriu.
A susținut că actele de executare sunt lovite de nulitate motivat de faptul că accesoriile sunt aproximativ jumătate din suma cu titlu de debit, în condițiile în care ea a efectuat plăți prin executarea silită, apreciază că nu au fost respectate prevederile art. 115 C. proc. fiscală privind ordinea stingerii datoriilor. Dacă s-ar fi respectat prevederile legale suma executată silit ar fi acoperit mai întâi debitele principale, astfel că nu datorează penalitățile înscrise în titlul executoriu.
În drept contestatoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 172, 115 C. proc. fiscală.
Alăturat cererii a depus copiile actelor de executare contestate și dovada comunicării acestora.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A fost emisă decizia de impunere nr._/19.12.2013, care a fost comunicată la data de 23.04.2014 prin anunțul individual nr. 5956, prin publicare pe site, act care nu a fost atacat în 15 zile de la data afișării anunțului.
Prin urmare termenul de plată pentru această decizie a fost la data de 05.06.2014, iar după scadență a fot emis titlul executoriu nr. 2741/10.06.2014 și somația de executare.
Poprirea asupra conturilor contestatoarei s-a făcut cu respectarea disp. art. 149 alin. 11 din C. proc. fiscală, adresele de înființare a popririi fiind întocmite cu respectarea disp. art. 43 alin. 3 și 4 coroborate cu art. 141 C. proc. fiscală.
În ceea ce privește ordinea de stingere a datoriilor – sumele încasate ca urmare a executării silite se virează într-un cont special destinat în acest sens, iar sumele încasate în acest cont se distribuie în ordinea vechimii popririlor, respectiv a titlurilor executorii care au stat la baza acestora. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanțele fiscale principale, în ordinea vechimii și apoi creanțele accesorii, în ordinea vechimii.
Intimata a solicitat judecata cauzei în lipsă și alăturat întâmpinării a depus copii ale somației de executare, a titlului executoriu, a adreselor de înființare a popririi.
Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea dosarului de executare silită nr. 130/_ /_ (nr. 2745/10.06.2014) al intimatei.
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a susținut că executarea silită este lovită de nulitate motivat de faptul c nu i s-a comunicat decizia de impunere, act care a fost comunicat doar prin afișare pe site-ul intimatei.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:
Prin cererea formulată contestatoarea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 130/_ /_ (nr. 2745/10.06.2014) al intimatei.
Intimata a emis la data de 19.12.2013 decizia de impunere nr._ prin care, a calculat contribuția datorată de către contestatoare, reprezentând contribuții CAS, dobânzi și penalități de întârziere.
Decizia de impunere reprezintă titlu de creanță conform disp. art. 110 din OG 92/2003, prin care se instituie obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună.
Susține intimata că a comunicat actul administrativ fiscală către contribuabil prin publicitate, respectiv publicare pe site-ul său la data de 23.04.2014.
Ori conform disp. art. 141 Cod proc. fiscală: ”Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevãzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadențã, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
Titlul de creanțã devine titlu executoriu la data la care creanța fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege. Modificarea titlului de creanțã atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzãtor.”
Conform disp. art. 43 Cod proc. fiscală, actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere emisă de intimată la 19.12.2013 constituie conform disp art. 85 din OG 92/2003 un act administrativ fiscal cuprinzând un drept de creanță al acesteia împotriva contestatorului.
Conform dis part. 87 cod procedură fiscală decizia de impunere trebuie sã îndeplineascã condițiile prevãzute la art. 43 și pe lângã elementele prevãzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxã, contribuție sau altã sumã datoratã bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadã impozabilã.
Înscrisul denumit titlu executoriu întocmit de către intimată la data de 19.12.2013 nu îndeplinește condițiile de formă impuse de codul de procedură fiscală, acesta neputând sta la baza executării silite a contestatoarei.
În ce privește decizia de impunere ce cuprinde creanța împotriva contestatoarei, aceasta devine titlu executoriu conform disp art. 141 alin. 3 Cod proc. fiscală, la scadență, scadență ce este indisolubil legată de comunicarea actului către contribuabil.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).
Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 167 alin. (1) Cod procedură civilă, „citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului”.
Intimata a afirmat că a procedat la comunicarea deciziei prin anunț pe site-ul său, fără a proceda la comunicarea deciziei de impunere conform disp. art. 44 alin. 2 lit. a, b și ori modalitatea de comunicare aleasă este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire
Rezultă cu evidență din cuprinsul dosarului de executare că intimata cunoștea sediul contestatoarei, dar aceasta nu a procedat la comunicarea deciziei de impunere la sediul acesteia.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, comunicarea prin publicitate nefiind la latitudinea organului fiscal în orice condiții și oricum dorește acesta ci o ultimă alternativă de încercare de aducere la cunoștința contribuabilului a deciziilor organelor de impunere, atunci când orice altă modalitate de comunicare nu a fost posibilă.
Reține instanța, pentru motivele mai sus arătate că prezenta executare silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care va admite contestația la executare formulată și va anula executarea silită însăși, în temeiul disp. art. 174 alin. 3 Cod proc. fiscală.
Văzând și disp. art. 453 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. S. G. S.A., cu sediul în Valea Adâncă, ., . în contradictoriu cu intimata A. – A. Iași, cu sediul în Iași, .. 26.
Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 130/_ /_ (nr. 2745/10.06.2014) al intimatei.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxa judiciară de timbru.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2015.
Președinte, Grefier,
B. M. M. A.
Red/tehnored. M.B.
17.04.2015 4ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1213/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1173/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








