Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului (Art. 570 C.p.c.). Sentința nr. 4409/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4409/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 37331/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Publică din data de 31 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.

Grefier: S. M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4409

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii U. D., U. ANIȘOARA în contradictoriu cu intimații ., ., I. I. C., ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II, având ca obiect contestație la procesul verbal de distribuire a prețului (Art. 570 C.p.c.).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 17.10.2014 sub numărul_, contestatorii U. D., U. ANIȘOARA au formulat în contradictoriu cu intimații ., ., I. I. C., ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II, contestație împotriva proiectului de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea imobilului din dosarul de executare nr.725/2013.

În motivare, contestatorii au arătat, în esență, că își mențin obiecțiunile formulate prin adresele din 30.09.2014 respectiv din 03.10.2014 în ceea ce privește suma de 2736 lei reprezentând impozitul pe transferul dreptului de proprietate, plată certificată de o chitanță și nu de un titlu executoriu, suma de_,61 lei reprezentând diferență din creanța datorată creditoarei intimate ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II și pentru care nu există titlu executoriu, contrar prevederilor art.689 Cod procedură civilă, și suma de_,50 lei atribuită intimatei creditoare . cu încălcarea prevederilor art.690 alin.1 Cod procedură civilă, solicitând să li se atribuie lor aceste sume.

În drept contestatorii au invocat prevederile art.689, art.690, art.875 alin.3 Cod procedură civilă.

Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 și următoarele Cod procedură civilă, în care contestatorii au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei stabilită conform art.10 alin.2 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, au indicat mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească în soluționarea cauzei (proba cu înscrisuri) și au depus exemplare suplimentare de pe acțiuni și înscrisuri în vederea comunicării.

Cu aceeași ocazie au reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță arătând că în ceea ce privește suma de 2736 lei reprezentând impozit pe transferul dreptului de proprietate, nu le este imputabilă, fiind în sarcina cumpărătorului să-l achite, că în ceea ce privește suma de_,61 lei creditoarea nu a dovedit întindere acesteia, singura sumă datorată intimatei ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II fiind de_,40 lei și pentru care sunt în stare de judecată, și că în ceea ce privește suma de_,50 lei, creditoarea nu a formulat intervenție, fiind o garanție pentru respectarea unui contract de muncă încetat și pe care creditorul a omis să o radieze din cartea funciară.

Cu aceeași ocazie, a atașat în copie recurs dosar nr._/245/2013 fila 7.

Legal citată, intimata ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II a formulat întâmpinare pe care a depus-o prin serviciul registratură de la data de 12.12.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat, în esență, că în mod corect executorul judecătoresc a înscris creanța sa pe tabelul creditorilor în condițiile în care la dosarul de executare împreună cu cererea de executare și cu cererea de intervenție a depus titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5547/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013 și lista de plată aferentă lunii mai 2014 legalizată de notarul public, suma de_,11 lei fiind o creanță privilegiată în condițiile în care în anul 2012 și-a înscris privilegiul imobiliar la OCPI Iași.

Intimata a mai arătat că apelul declarat de contestatori împotriva sentinței civile nr.5547/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013 a fost anulat ca netimbrat, iar recursul promovat de aceștia a fost declarat ca inadmisibil.

În drept, nu a invocat niciun temei legal.

În dovedire nu a indicat nici un mijloc de probă.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Legal citat, intimatul I. I. C. a formulat întâmpinare pe care a depus-o prin serviciul registratură de la data de 18.12.2014, prin care pe cale de excepție a invocat excepția tardivității formulării acțiunii justificat de faptul că obiecțiunile au fost înaintate executorului la data de 30.09.2014 și la data de 03.10.2014, iar acțiunea a fost promovată la data de 17.10.2014, cu încălcarea termenului prevăzut de art.875 alin.2 Cod procedură civilă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat, în esență, că în acord cu prevederile art.77 ind.1 Cod fiscal, obligația de plată a impozitului pe transferul dreptului de proprietate nu revine adjudecatarului care trebuie să dobândească bunul liber de orice sarcini, ci debitorului executat silit și care obține astfel un venit impozabil, executorul calculând și încasând în mod corect impozitul datorat.

În drept a invocat prevederile art.77 ind.1 Cod fiscal, HG nr.44/2004, art.205, art.874 Cod procedură civil.

În dovedire, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Legal citați, intimații ., . nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a se apăra în contra susținerilor contestatorilor.

Întâmpinările au fost comunicate contestatorilor care în termen legal nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Prin serviciul registratură de la data de 19.03.2015, ca urmare a dispoziției instanței, a fost atașat în copie conformă dosarul de executare nr.725/2013 al B. P. S. S..

La termenul din 23.03.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării acțiunii, excepție invocată de intimatul I. I. C. prin întâmpinare, pentru considerentele ce acolo au fost arătate, a pus în discuția părților oportunitatea menținerii sau înlăturării suspendării de drept a plății creanței și a încuviințat pentru toate părțile, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține:

În fapt, prin încheierea din 29.08.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013 s-a admis cererea formulată de executorul judecătoresc P. S. S. și s-a încuviințat executarea silită în vederea recuperării creanței în cuantum de 45.115,14 lei din care suma de 297,77 lei reprezentând comision bancar, 28.650,54 lei reprezentând debit principal și 16.166,83 lei reprezentând dobânda aferentă creditului acordat, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 15.07.2008, la cererea creditoarei K. ROMÂNIA S.R.L. împotriva debitorilor U. A., U. D. și U. M., astfel cum rezultă din încheierea din 29.08.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013 filele 54-55 dosar executare.

Din extras de carte funciară cu privire la imobilul cu număr cadastral 1266/1/4/18 fila 125 dosar executare, în suprafață de 48 mp aparținând contestatorilor în devălmășie, rezultă întabulat un drept de ipotecă în valoare de 5000 USD în favoarea intimatei creditoare ., un privilegiu imobiliar în valoare de_,11 lei în favoarea intimatei creditoare ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II și o somație imobiliară în favoarea intimatei creditoare . în valoare de_,68 lei și 5947,54 lei cheltuieli de executare.

Prin adresa nr.21/23.06.2014 primită la data de 23.06.2014 fila 202 dosar executare, intimata creditoare ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II a solicitat înscrierea cu creanță în valoare de_,40 lei în baza sentinței civile nr.5547/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013, iar prin cererea nr.725/18.07.2014 fila 242 dosar executare, intimata creditoare ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II a formulat cerere de intervenție în dosarul de executare nr.725/2013 în vederea participării la distribuirea sumei rezultate din executarea silită pentru încasarea sumei de_,01 lei.

Prin proiectul de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită nr.725/2013 din 22.09.2014 fila 303 dosar executare, s-a constatat că în cadrul executării silite demarate la cererea creditoarei . împotriva debitorilor U. D., U. Anișoara, U. M., și-au depus titlurile, creditorii Primăria Iași, ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II cu suma de_,01 lei depunând titlul executoriu doar pentru sumele de_,40 lei și 300 lei conform sentinței civile nr.5547/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013 și I. I. C. pentru suma de 2736 lei reprezentând impozit pe transferul dreptului de proprietate achitat în numele debitorilor la data de 14.08.2014.

Prin proiectul de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită nr.725/2013 din 22.09.2014 fila 303 dosar executare, s-a mai constatat că intimata creditoare . are o creanță garantată cu ipotecă asupra bunului vândut pentru care nu a depus nici în original și nici în copie titlul executoriu și că intimata creditoare ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II deține un privilegiu imobiliar.

Prin proiectul de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită nr.725/2013 din 22.09.2014 fila 303 dosar executare, s-a procedat la distribuirea sumei obținute din executarea silită, alături de alte sume, fiind distribuite către creditorul I. I. C. suma de 2736 lei cu titlu de impozit pentru transferul dreptului de proprietate, în temeiul art.864 alin.1 lit.e Cod procedură civilă, către creditorul . suma de_,50 lei reprezentând echivalentul a sumei de 5000 USD la cursul BNR din 22.09.2014, în temeiul art.866, art.873 alin.1 tz.II Cod procedură civilă și către creditorul ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II suma de_,61 lei reprezentând diferență din creanța datorată, garantată cu privilegiu imobiliar, fără a depune titlu executoriu, în temeiul art.866, art.873 alin.1 tz.II Cod procedură civilă.

La data de 30.09.2014 fila 307 dosar executare, respectiv la data de 03.10.2014 fila 313 dosar executare, contestatorii au formulat obiecțiuni la proiectul de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită nr.725/2013 din 22.09.2014.

Prin procesul verbal de conciliere nr. 725/2013 din 16.01.2014 fila 332 dosar de executare, s-a constatat că nu s-a ajuns la un acord.

În drept, potrivit art.875 alin.3 Cod procedură civilă (art.876 alin.3 după republicare), cel nemulțumit de proiectul de distribuire poate introduce contestație în termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal prevăzut la alin. (2). Contestația suspendă de drept plata creanței sau a părții din creanța contestată. La primul termen la care părțile au fost legal citate, instanța este obligată să se pronunțe asupra menținerii sau, după caz, a înlăturării suspendării. Instanța se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare. Apelul nu suspendă de drept executarea încheierii atacate.

Potrivit art.689 Cod procedură civilă (art.690 după republicare), orice creditor poate interveni în cursul executării silite pornite de un alt creditor, însă numai în condițiile și limitele prevăzute la alin. (2).Pot interveni în executarea silită:1. creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului; 2. creditorii care au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia; 3. creditorii care au un drept real de garanție sau, după caz, un drept de preferință asupra bunului urmărit, conservat în condițiile prevăzute de lege; 4. creditorii chirografari titulari ai unor creanțe bănești rezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registre ținute cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Potrivit art.873 alin.1 Cod procedură civilă (art.874 după republicare), în termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanță, executorul va întocmi proiectul de distribuire a sumelor, potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 865-868, iar dacă printre creditorii urmăritori și intervenienți se află și creditori care au intervenit tardiv, după expirarea termenului prevăzut la art. 691, creanțele acestora vor fi alocate asupra părții din suma rămasă după îndestularea drepturilor creditorilor urmăritori și a celor care au intervenit în timp util.

Potrivit art.864 alin.1 Cod procedură civilă (art.865 după republicare), în cazul în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel: a) creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul de publicitate; b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiția și starea acestuia;c) creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății; d) creanțele rezultând din obligația legală de întreținere, alocații pentru copii sau obligația de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență; e) creanțele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale; f) creanțele rezultând din împrumuturi acordate de stat; g) creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite; h) creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum și din chirii sau arenzi; i) creanțele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale; j) alte creanțe.

Potrivit art.866 Cod procedură civilă (art.867 după republicare), dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art. 865 alin. (1) lit. c).

Potrivit art.868 alin.1 Cod procedură civilă (art.869 după republicare), dacă există mai mulți creditori urmăritori sau intervenienți, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 865-868.

Acțiunea contestatorilor apare ca întemeiată, urmând a se dispune anularea proiectului de distribuie a sumei rezultate din executarea silită încheiat la data de 22.09.2014 de B. P. S. S. în dosarul de executare nr.725/2013 în ceea ce privește distribuirea sumei de 2736 lei către intimatul I. I. C., a sumei de _,50 lei către intimata . și a sumei de_,61 lei către intimata ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

În ceea ce privește distribuirea sumei de 2736 lei către intimatul I. I. C. aceasta apare ca fiind făcută cu nerespectarea prevederilor legale, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Așadar, deși susținerile contestatorilor în ceea ce privește debitorul acestei sume apar ca neîntemeiate, sarcina plății impozitului pe transferul dreptului de proprietate aparținând contestatorilor debitori drept contribuabili, drept persoane care au realizat transferul dreptului de proprietate și care au obținut un venit, în sensul art.77 ind.1 alin.1 Cod fiscal (la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit) și nu adjudecatarului cum în mod eronat au arătat aceștia, din chitanțele . nr._ din 14.08.2014 și . nr._ din 14.08.2014 fila 250 dosar de executare emise pe numele contestatorilor, rezultă că aceștia au achitat deja suma de 2736 lei cu titlu de impozite din venituri din înstrăinarea bunurilor.

Cu alte cuvinte, atât timp cât chitanțele de plată sunt pe numele contestatorilor debitori, rezultă concluzia legitimă că aceștia au achitat sumele înscrise pe chitanțe cu titlu de impozite din venituri din înstrăinarea bunurilor, neexistând justificare să le mai achite o dată la distribuirea sumelor, atât timp cât nu există dovadă că intimatul I. I. C. ar fi achitat aceste sume din patrimoniul propriu în numele contestatorilor debitori.

În ceea ce privește distribuirea sumei de_,50 lei către intimata . aceasta apare ca fiind făcută cu nerespectarea prevederilor legale, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Așadar, deși nu se contestă că această intimată creditoare figurează înscrisă în cartea funciară a imobilului cu un drept de ipotecă în valoare de 5000 USD, astfel cum rezultă din extras de carte funciară cu privire la imobilul cu număr cadastral 1266/1/4/18 fila 125 dosar executare, din analiza dosarului de executare nu rezultă că această creditoare ar fi intervenit în cadrul dosarului de executare nr.725/2013 în sensul art. 689 Cod procedură civilă (art.690 după republicare) și că s-ar fi încuviințat intervenția în cadrul acestui dosar și nici că și-ar fi depus titlul de creanță în sensul art.873 alin.1 Cod procedură civilă (art.874 după republicare) de natură a se justifica distribuirea echivalentului sumei de 5000 USD.

Cu alte cuvinte, existența notării în cartea funciară a imobilului a dreptului de ipotecă nu face decât să recunoască creditorului un drept de preferință la distribuirea sumelor în sensul art.866 Cod procedură civilă (art.867 după republicare), fără a fi de natură să conducă la concluzia că pentru distribuirea sumelor creditorul nu trebuie să dețină un titlu executoriu, că nu trebuie să obțină încuviințarea intervenției în cadrul unui dosar de executare și că nu trebuie să depună titlul de creanță în termenul stabilit de executor, o interpretare contrară fiind în afara legii și care nu poate fi validată de instanță.

În ceea ce privește distribuirea sumei de_,61 lei către intimata ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II aceasta apare ca fiind făcută cu nerespectarea prevederilor legale, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Așadar, deși nu se contestă că această intimată creditoare figurează înscrisă în cartea funciară a imobilului cu un privilegiu imobiliar în valoare de_,11 lei, astfel cum rezultă din extras de carte funciară cu privire la imobilul cu număr cadastral 1266/1/4/18 fila 125 dosar executare, că deține titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5547/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013, definitivă pentru suma de_,40 și pentru suma de 300 lei și că a formulat cerere de intervenție nr.725/18.07.2014 fila 242 dosar executare, în dosarul de executare nr.725/2013 în vederea participării la distribuirea sumei rezultate din executarea silită pentru încasarea sumei de_,01 lei, din analiza dosarului de executare nu rezultă că pentru această creditoare s-ar fi încuviințat intervenția în cadrul acestui dosar în acord cu prevederile art.691 (art.692 după republicare) raportat la art.664 (art.665 după republicare) Cod procedură civilă, de natură a se justifica distribuirea sumei de_,61 lei în temeiul listei de plată aferentă lunii mai 2014 fila 233 dosar de executare.

Cu alte cuvinte, existența notării în cartea funciară a imobilului a unui privilegiu imobiliar nu face decât să recunoască creditorului un drept de preferință la distribuirea sumelor în sensul art.866 Cod procedură civilă (art.867 după republicare), fără a fi de natură să conducă la concluzia că pentru distribuirea sumelor creditorul nu trebuie să obțină încuviințarea intervenției în cadrul unui dosar de executare, o interpretare contrară fiind în afara legii și care nu poate fi validată de instanță.

Raportat la aceste considerente, văzând modalitate de distribuire a sumei rezultate din executarea silită prin proiectul de distribuire a sumelor încheiat la data de 22.09.2014 de B. P. S. S. în dosarul de executare nr.725/2013, contestat de către contestatori, distribuire realizată cu nerespectarea în parte a prevederilor legale, prezenta acțiune apare ca întemeiată și urmează a fi admisă ca atare, urmând a se dispune eliberarea sumelor mai sus-menționate către contestatori la data rămânerii definitive a prezentei soluții.

În ceea ce privește analiza oportunității menținerii sau înlăturării suspendării de drept a plății creanței contestate, în acord cu prevederile art.875 alin.3 Cod procedură civilă (art.876 după republicare), în raport de soluția de mai sus dispusă asupra fondului cererii, pentru protejarea intereselor contestatorilor debitori, instanța urmează a dispune menținerea măsurii suspendării plății creanțelor contestate pe calea acțiunii de față.

În temeiul art.716 alin.2 Cod procedură civilă (art.717 după republicare), potrivit căruia instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea, având în vedere că petenții contestatori apar ca fiind părți interesate în soluționarea cauzei, văzând că aceștia nu au solicitat cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, văzând și decontul justificativ al lucrărilor de xerocopie a dosarului de executare, instanța urmează a obliga pe contestatori, în mod solidar la plata către B. P. S. S. a sumei de 435,24 lei cu titlu de contravaloare xerocopie a dosarului de executare nr. 725/2013.

În temeiul art.451 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1.Ia act că prin încheierea din 23.03.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivități, excepția invocată de intimatul I. I. C. prin întâmpinare.

2.Admite acțiunea având ca obiect contestație împotriva proiectului de distribuire a sumei rezultate din executarea silită încheiat la data de 22.09.2014 de B. P. S. S. în dosarul de executare nr.725/2013 formulată de contestatorii U. D. CNP_ prin reprezentant convențional av.B. C., U. ANIȘOARA CNP_ domiciliați în Iași ., ., ., județul Iași în contradictoriu cu intimații . cu sediul în București, ., ., . cu sediul în București, ..30 sector 2, București, I. I. C. cu domiciliul în Iași, ..13, ., ., județul Iași și cu domiciliul ales în Iași, ..3, ., județul Iași, prin reprezentant convențional av.D. L., ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II CF_, cu sediul în Iași, ., . parter, județul Iași, prin reprezentant convențional av.F. C..

Anulează proiectul de distribuie a sumei rezultate din executarea silită încheiat la data de 22.09.2014 de B. P. S. S. în dosarul de executare nr.725/2013 în ceea ce privește distribuirea sumei de 2736 lei către intimatul I. I. C., a sumei de _,50 lei către intimata . și a sumei de_,61 lei către intimata ASOCIAȚIA DE P. PT7A N. II.

Dispune eliberarea sumelor mai sus-menționate către contestatori la data rămânerii definitive a prezentei soluții.

Menține măsura suspendării plății creanțelor contestate pe calea acțiunii de față.

Obligă contestatorii, în mod solidar la plata către B. P. S. S. a sumei de 435,24 lei cu titlu de contravaloare xerocopie a dosarului de executare nr. 725/2013.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. L. A. S. M. G.

Pentru grefier S. M. G.,

a cărui detașare a încetat,

semnează grefier șef secție civila

Red.Tehnored.

E.L.A.-22.04.2015

8 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului (Art. 570 C.p.c.). Sentința nr. 4409/2015. Judecătoria IAŞI