Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 110/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 110/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 110/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 110

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. D. și pe pârâta ., P. LICHIDATOR RODAFIS I.P.U.R.L., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic DISCUTARE PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța potrivit art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă pune în discuția părților excepția perimării invocată din oficiu și potrivit art. 137 Cod procedură civilă rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.06.2011 sub nr._, reclamantul C. D. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta ., să dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, cu privire la trei terenuri situate în extravilanul comunei Roșcani, fost extravilan Trifești.

În drept s-au invocat prevederile art. 942, 969 alin. 1, art. 1073 cod civil și art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

P. încheierea de ședință din data de 24.10.2011, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Instanța a invocat din oficiu excepția perimării judecății cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă ca ultimul act de procedură a fost împlinit la data de 24.10.2011, când cauza a fost suspendata potrivit art.36 din Legea nr.85/2006.

Potrivit adresei emisă de ONRC Iași, aflată la fila 34 dosar, rezultă că procedura falimentului în ceea ce privește societatea pârâtă a fost finalizată la data de 17.07.2013, dată la care a fost radiată și pârâta.

Instanța constată că de la data închiderii procedurii falimentului și până la aceasta dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura, in vederea judecării pricinii mai mult de un an.

Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. D., cu domiciliul procedural ales în Iași, la C.. Av. C. D., .. 37, clădire S., județul Iași în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în com. M., ., prin lichidator RODAFIS I.P.U.R.L., cu sediul în Iași, ..4, Corp B, .> Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. E. C. P. C.

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./16.01.2015, 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 110/2015. Judecătoria IAŞI