Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1814/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1814/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1814/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1814/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I.P.J. IAȘI în contradictoriu cu pârâtul D. O., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 26.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02.09.2014, sub nr._, petentul I.P.J. IAȘI a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu contravenientul D. O. să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/05.04.2014 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivare, petentul a arătat că numitul D. O. a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal menționat mai sus și că prin adresa nr. 2838 din 19.08.2014- P. . faptul că nu există posibilitatea executării silite asupra patrimoniului contravenientului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 din O.G. nr. 2 din 2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă, petentul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea cererii, petentul a depus adresa arătată și procesul-verbal evocat.
Contravenientul Bontoi D., legal citat, nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând susținerile petentului coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/05.04.2014 încheiat de către I. Iași, contravenientul a fost sancționat contravențional cu amendă pentru săvârșirea de contravenții prevăzute de Legea 61/1991.
Din adresa depusă, instanța reține că numitul D. O. nu deține bunuri mobile, imobile sau valori urmăribile, astfel încât nu există posibilitatea executării silite a contravenientului.
În drept, sunt incidente prevederile art. 391 Cod procedură civilă potrivit cărora în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Totodată, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.
Prin decizia nr. 7 din 2010, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, au statuat că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Față de cele arătate mai sus, instanța, apreciind ca întemeiată cererea formulată de către petentul, în temeiul dispozițiilor art. 391 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează să o admită și, pe cale de consecință, să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale aplicate contravenientului prin procesul-verbal de contravenție încheiat de către petent cu sancțiunea contravențională constând în 6 de ore de muncă în folosul comunității ce urmează a fi adusă la îndeplinire în cadrul orașului Gherăești, jud. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de I. Iași cu sediul în Iași, ..6, jud. Iași în contradictoriu cu D. O. domiciliat în ., ., jud. N..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării a 6 ore de muncă în folosul comunității, pe raza comunei Gherăești, jud. N..
Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica Primăriei ..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 9.02.2015, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red.Ș.B./Tehnored.CC/23.03.2015/5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1763/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2815/2015.... → |
|---|








