Întoarcere executare. Sentința nr. 3882/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3882/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3882/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - A. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3882/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. A. în contradictoriu cu intimata B. R. PRIN COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT, B. R. SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE, terț poprit DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, intimat terț poprit . V., având ca obiect ,,contestație la executare întoarcere executare silită’’.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra excepției prematurității capătului de cerere privind întoarcerea executării au avut loc în ședință publică din data de 02.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 17.03.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile de față.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Barlad sub nr._ contestatoarea C. A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata . Coface Romania Credit Management, solicitand anularea dispozițiilor B. P. S. S. din încheierea nr. 3/12.05.2014 din dosar de executare silită nr. 318/2013, cu privire la distribuirea sumelor și recuperarea sumei de 3924,60 lei cu titlu de debit, precum și obligarea creditoarei la întoarcerea executării silite pentru suma de 4369,83 lei, poprită fără drept. Totodată, a solicitat contestatoarea obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat contestatoarea că a încheiat cu B. ROMANEASCĂ SA contractul de credit bancar nr. B0010078/21.05.2008 și contractul de credit bancar nr. B0037765/22.10.2010 fiind demarată procedura executării silite împotiva ei, întrucat a înregistrat o restanță la plată, iar la 04.11.2013, în cadrul dosarului de executare nr.318/2013, B. P. S. S. a emis încheierea nr.2, prin care a stabilit totalul cheltuielilor de executare în valoare de 4459,71 lei, din care creditoarea a achitat suma de 345,2 lei.
Conform susținerilor contestatoarei debitul de recuperat este de 37.836,44 lei, după cum reiese din încheierea contestată, cu mențiunea că, în luna noiembrie 2013 a fost înființată poprire asupra veniturilor sale salariale, reținandu-se lunar suma de 350,00 lei, astfel că pană în prezent suma poprită totală este de 2450,00 lei, a care se adaugă și poprirea din aprilie 2014 a sumei de 42.143,78 lei .
După cum a arătat contestatoarea din cuprinsul încheierii executorului rezultă că există neconcordanțe cu privire la cheltuielile de executare neavansate și cuantumul debitului acoperit prin poprire, ce au determinat majorarea abuzivă a onorariului executorului, cu suma de 192,83 lei și a debitului cu suma de 1727,00 lei, fără ca ea să fie înștiințată, arătand și că, în mod abuziv se contină executarea pentru suma de 3924,60 lei, în condițiile în care debitul a fost recuperat.
În susținere a anexat contestatoarea înscrisuri în copie, certificate" conform cu originalul" (f.5-18).
În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor acțiunii contestatoarea a depus precizări înregistrate sub nr. 2201/06.06.2014 la care a anexat dovada achitării taxei de timbru (f.21-22).
În termen legal a formulat și depus întampinare COFACE ROMANIA Credit Management Services SRL în calitate de mandatar al B. Romanească SA, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, cu solicitarea de introducere în cauză a reprezentatului, iar pe fond respingerea, ca neîntemeiată, a contestației, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
A arătat în motivare că, între . și COFACE ROMANIA Credit Management Services SRL a fost încheiat contractul de mandat nr.628-DC/19.07.2012 și are doar calitatea de reprezentant al creditoarei, context în care se impune admiterea excepției.
Referitor la motivele de contestație a menționat că a fost demarată procedura executării silite de bancă motivat de faptul că C. A. nu a mai onorat obligațiile de plată a ratelor aferente contractului de credit .
La întampinare au fost anexate înscrisuri în copie, certificate" conform cu originalul" (f.30-43).
Totodată a formulat și depus întampinare intimata B. Romanească SA, prin care a invocat, în primul rand, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Barlad, raportat la disp. art. 713 alin.1 NCPC coroborat cu art. 650 alin.2 NCPC, întrucat aceasta aparține Judecătoriei Iași. De asemenea, a invocat intimata excepția tardivității formulării contestației în raport de disp. art. 714 alin.2 NCPC, întrucat actele contestate au fost comunicate debitoarei la 13.05.2014, iar acțiunea a fost depusă și înregistrată la instanță la 28.05.2014, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare .
Conform susținerilor intimatei și contestația propriu zisă este neîntemaiată, căci deține împotriva acesteia o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultand din contractul de credit nr. B0010078/21.05.2008 și contractul de credit nr. B0037765/22.10.2010, ce reprezintă titluri executorii, nefiind justificate criticile contestatoarei referitoare la distribuirea prețului de B. P. S. S. prin încheierea nr. 3/12.05.2014, cat timp nu se invocă un text de lege încălcat și nu se prezintă o metodă coerentă de calcul a sumei de 1727 lei, mai ales că, nu este interzisă creditorului posibilitatea de a-și actualiza creanța pană la realizarea integrală ori de a impune executorului să cenzureze accesoriile creanței principale.
După cum a arătat intimata actualizarea creanței s-a făcut în baza prevederilor contractuale, iar în privința contestării sumei de 192,83 lei, reprezentand cheltuieli de executare silită aceasta este legală, potrivit disp. art. 669 NCPC, ca și continuarea executării pentru suma de 3924,60 lei dispusă de executor, raportat la disp. art. 702 alin.1 NCPC.
Sub nr. 2201/14.07.2014 respectiv din 06.10.2014 contestatoarea a formulat și depus răspuns la întampinare (f.46, f.79-80).
La solicitarea instanței B. P. S. S. a înaintat copie certificată a dosarului de executare nr. 318/2013.
Prin sentința civilă nr. 2351/08.10.2014 a Judecătoriei Barlad a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată către Judecătoria Iași, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ /04.11.2014.
La termenul din 19.12.2014 prin încheiere de ședință, instanța a admis excepția tardivității contestației cu privire la încheierea de distribuire a sumei poprite, avand nr. 3/12.05.2014 din dosarul de executare, pentru motivele expuse în cuprinsul acesteia.
La termenul din 02.02.2015 instanța din oficiu a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind întoarcerea executării cu privire la care terțul poprit a depus precizări înregistrate sub nr._/02.03.2015 iar intimata B. Romanească note de ședință înregistrate sub nr._/02.03.2015.
Analizand excepția prematurității întoarcerii executării silite instanța o consideră întemeiată și o va admite, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere, cat timp nu sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de art. 723 alin.1 NCPC, ce prevăd că:" În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărare, și asupra restabilirii situației anterioare executării...." .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca tardivă, contestația la executare formulată de contestatoarea C. A., CNP_ cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. R. Ricardo G. din Bârlad, ., ., . în contradictoriu cu intimata B. R. având CUI RO_ și nr. de înmatriculare ORC J40/_/ 1992, cu sediul în București, . Building, nr.11, . 2 citată și prin COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.39, ., terți popriți fiind Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în V., ., jud. V. și . V., CUI RO5022670 și nr. de înmatriculare ORC J_ cu sediul în V., ., nr.70, jud. V. împotriva încheierii de distribuire a sumei poprite, cu nr. 3/12.05.2014, din dosar nr._ al B. P. S. S.- Iași.
Admite execpția prematurității capătului de cerere privind întoarcerea executării .
Respinge ca prematur capătul de cerere cu acest obiect, formulat de conetstatoare în contradictoriu cu intimata și terții popriți.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare la Tribunalul Iași (se depune la Judecătoria Iași).
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2015.
Președinte, Pt.grefier aflat în CO semnează
Grefier șef al Secției Civile,
C.C. L.P.
Red. Pr.C.C.
4 ex./10.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3881/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4106/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








