Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4103/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4103/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 4103/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 23 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4103
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul H. A. B. în contradictoriu cu pârâții S. SF. S. IAȘI, V. B., S. C. și cu chemata în garanție S.C. A.-R. ASTRA S.A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală - daune morale și materiale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 16.03.2015, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.05.2013 sub nr._, reclamantul H. A.-B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. Sf. S. Iași, V. B. și S. C., pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați, în solidar, la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale (6500 lei) și morale (43.500 lei) pentru prejudiciul cauzat prin neglijența manifestată cu ocazia consultației și tratamentului de urgență solicitat în cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Sf. S. Iași, în data de 11 decembrie 2012. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 11.12.2012 se afla pe pârtia de ski și sănii din zona Sărăriei, Iași. În timp ce se dădea cu sania a constata că o altă sanie se îndreptat spre el, moment în care a încercat să frâneze, punând piciorul jos. În acel moment laba piciorului s-a răsucit și reclamantul a simțit o durere foarte puternică. Reclamantul s-a prezentat imediat, cu un taxi, la Unitătea de Primire Urgențe a Spitalului Sf. S. Iași. Cu toate că laba piciorului reclamantului se deplasase într-o poziție nefirească, vătămare ce îi provoca dureri semnificative, situația reclamantului nu a impus o evaluare urgentă din partea medicilor de gardă, astfel încât a fost nevoit să aștepte câteva ore. În momentul în care, în cele din urmă, a fost examinat, s-a hotărât efectuarea unei radiografii doar a zonei gleznei piciorului drept al reclamantului. După efectuarea radiografiei medicul care a examinat-o a precizat că reclamantul a suferit o ruptură de os de gleznă, că nu este foarte grav și că această fractură necesită imobilizare în aparat ghipsat timp de 30 de zile. Reclamantului i s-a administrat o injecție cu Clexan, în abdomen, după care a fost condus într-o sală în care i-a fost aplicat ghipsul. Tehnicianul care realiza aplicarea pansamentelor cu ghips a încercat să poziționeze laba piciorului corect, însă acesta se deplasa în lateral, iar încercarea de a-l aduce în poziția firească îi cauza reclamantului dureri mari. În timpul operațiunii de fixare a piciorului pentru a fi imobilizat în ghips a apărut și medicul specialist de gardă care a încercat, într-o manieră anecdotică, să respingă acuzele reclamantului de durere, spunându-i acestuia că se plânge nejustificat de mult. În jurul orei 21.50 reclamantul a plecat de la spital. În toată această perioadă reclamantul a resimțit dureri mari în piciorul imobilizat. După 25 de zile, nemaisuportând durerea, și-a dat jos ghipsul. La 07.01.2013 reclamantul a efectuat o radiografie a piciorului, ocazie cu care a aflat că osul fracturat se sudase strâmb, precum și faptul că la data de 11.12.2012 reclamantul suferise și o fractură de tibie, neobservată de medicii de la S. Sf. S., fractură pentru remedierea căreia era necesară o operație, cu inserție de tijă metalică care să asigure fixarea osului și refacerea lui.
La 12.01.2013 reclamantul a plecat în Italia, unde a fost operat la S. San Camilli-Forlanini din Lazio, fiindu-i rezolvată . de tibie la 17.01.2013 prin inserția unei tije metalice susținute de 3 șuruburi. În prezent, din cauza modului în care a fost diagnosticată . suferită și ca urmare a modului defectuos în care a fost fixat osul în aparatul ghipsat refacerea acestuia s-a realizat greșit, într-o poziție diferită de cea normală în care ar trebui să stea glezna și laba piciorului, situație ce afectează mersul normal al reclamantului și îi cauzează dureri. Poziția diferiților medici pe care reclamantul i-a consultat în legătură cu conduita terapeutică ce s-ar impune pentru repararea actului medical greșit este împărțită, în sensul că unii recomandă multiple ore de recuperare pentru a determina o folosire corectă a piciorului, fără garanția obținerii acestui rezultat, în timp ce alții recomandă intervenția chirurgicală pentru repoziționarea osului și imobilizarea lui din nou, în poziție corectă. Reclamantul consideră că medicii pârâți sunt vinovați pentru faptul că în prezent vătămarea suferită nu este total reparată, că timp de patru luni reclamantul a suporotat dureri semnificative și nu a putut și nici în prezent nu-și poate folosi piciorul vătămat fiind necesare intervenții medicale suplimentare pentru vindecarea completă. Vinovăția pârâților ar consta în neglijența prin ușurința cu care reclamantul a fost tratat, ceea ce a determinat omisiunea de a stabili corect diagnosticul medical și conduita terapeutică corespunzătoare ce se impunea diagnosticului, raportat la vătămările suferite.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1357, 1373 N.C.civ.
Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din data de 27.06.2013 a fost admisă în parte cererea reclamantului de acordare a ajutorului public judiciar și s-a dispus reducerea la jumătate a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestuia, în cuantum de 2611 lei, precum și eșalonarea acestei jumătăți (1305,50 lei) în 12 rate lunare (f.28).
Pârâtul V. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat că în data de 11.12.2013, după ce reclamantul a fost consultat de medicul rezident, care a constatat că în urma glisării externe a articulației tibiotarsiene drepte s-a produs o fractură de gleznă a piciorului drept, pârâtul, fiind de gardă, a fost solicitat să interpreteze radiografia făcută reclamantului, radiografie care era deja anexată fișei la momentul consultului pacientului. La momentul examinării pacientul a declarat că a suferit un traumatism la săniuș, în urma căruia glezna dreaptă a translat extern. La examenul clinic pârâtul a constatat: glezna dreaptă tumefiată, echimoză submaleolară externă dreaptă, dureri intense la nivelul gleznei drepte iradiate proximal pe fața externă a gambei, gambă dreapta axată, nedeformată. La întrbarea „Unde doare cel mai tare” pacientul a indicat glezna dreaptă. Durerile erau intense la palpare pe suprafața osoasă a maleolei externe a gleznei drepte și mai puțin sub-, retro- și premaleolar extern. Reclamantul nu a declarat dureri la palpare în regiunea internă a gleznei drepte. La examenul imagistic pe radiografia de gleznă, incidență de față și profil, avută deja la dispoziție în momentul examinării, se observă o fractură oblică trans-sidesmotică cu extensie diafizară a maleolei externe drepte cu minimă deplsare, cu menținerea congruenței articulare a articulației gleznei drepte. Pe baza celor descrise diagnosticul a fost de „fractură maleolă externă dreaptă”. Reclamantul l-a informat pe pârât cu privire la opțiunea de tratament, despre necesitatea tratamentului anticoagulant și a menținerii piciorului procliv și i-a recomandat revenirea la control de urgență în caz de edem al antepiciorului, dureri pulsatile, persistența durerilor după imobilizarea ghipsată, parestezii ale degetelor, febră, frison, sau conform programării, la data de 09.01.2013, ora 10, în secția externă Copou. Pacientului i s-a administrat, la indicația pârâtului, o injecție cu aticoagulant, a primt o rețetă cu cele menționate anterior. piciorul a fost imobilizat provizoriu pe o atelă gambo-podală și pacientul a fost dirijat spre sale de ghips aflată în corpul H al spitalului, sală în care cadrul medical specializat în aplicarea aparatului ghipsat a imobilizat piciorul reclamantului.
Durerile resimțite de pacient în timpul imobilizării ghipsate sunt normale în cazul fracturilor maleolare în timpul manipulărilor de reducere a echinului piciorului pentru o bună poziționare a aparatului ghipsat. Aceste dureri au diminuat însă odată cu întărirea ghipsului, motiv pentru care pacientul a fost externat cu recomandările prezentate anterior. Ulterior pacientul nu s-a mai prezentat la niciun consult, cu toate că în acțiune descrie dureri mari pe perioada imobilizării și nu a luat în considerare recomandarea pârâtului de a reveni la control. Din acțiunea formulată și din plângerea depusă la Colegiul Medicilor rezultă că pacientul și-a suprimat imobilizarea ghipsată fără indicație medicală, la 25 de zile de la consultul efectuat de pârât. În luna ianuarie 2013 pârâtului i s-a adus la cunoștință de către dr. C. I. că i s-a solicitat un consult de către pârât, care prezenta o fractură de maleolă externă dreaptă în curs de consolidare și o fractură de tibie dreaptă. Pârâtul a transmis reclamantului, prin intermediul dr. C. I., solicitarea de a reveni de urgență la spital în vederea reevaluării clinice și radiologice. Pârâtul precizează că . de pilon tibial nu este evidențiabilă pe radiografia inițială, efectuată la 11.12.2012 și consideră că e posibil ca această fractură să nu fi existat la momentul examinării reclamantului. Protocolul medical în cazul imobilizării fracturii de maleolă este complet diferit față de cel al imobilizării unei fracturi de tibie. Pârâtul a solicitat administrarea probei cu expertiză medicală de specialitate.
Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Societății de A.-R. ASTRA SA, în calitate de asigurător al pârâtului în baza poliței de asigurare malpraxis medicală nr. IS_ din data de 16.01.2012. Prin precizările depuse la dosar pentru termenul din data de 18.11.2013 pârâtul a arătat că înțelege să cheme în garanție societatea de asigurare doar în privința capătului de cerere ce vizează obligarea pârâților la plata de dauna materiale, în cuantum de 6700 lei. În consecință, pentru cererea de chemare în garanție pârâtul V. B. a achitat o taxă judiciară de timbru în valoare de 450 lei.
Pârâtul S. Clinic Județean de Urgență Sf. S. Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, făcând referire la art. 375 din Legea nr. 95/2006 și arătând că profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical, iar reclamantul invocă motive ce țin de exercitarea profesiei de medic. Simpla existență a unui contract de muncă între unitatea sanitară angajatoare și medicul angajat nu implică existența unui raport de prepușenie. Raportul de prepușenie se caracterizează prin subordonare; însă, datorită naturii liberale a profesiei de medic, care conferă acestuia independență în ceea ce privește luarea deciziilor cu caracter medical, nu există raport de prepușenie între medicul angajat și unitatea angajatoare. Răspunderea spitalului ar putea fi angajată doar în condițiile art. 644 din Legea nr. 95/2006.
Pârâta S. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat, cu privire la fondul cauzei, că în cadrul UPU Sf. S. sunt amenajate un spațiu pentru evaluare și tratament imediat (destinat urgențelor majore) și un spațiu pentru evaluare și tratament al urgențelor minore. UPU din cadrul Spitalului Sf.S. are organizat un spațiu de primire/triaj. Conform înscrisurilor depuse de reclamant acesta a fost preluat de asistenta de serviciului din cadrul UPU, întocmindu-i -se fișa corespunzătoare în care s-a consemnat ora 18.07 și motivul prezentării pacientului. Acesta reprezintă primul consult medical de care a beneficiat pacientul, consult ce corespunde cu încadrarea sa în categoria urgențelor minore. La rubrica „motivul prezentării” din fișa UPU SMURD anexată de reclamant este menționat motivul prezentării, respectiv „fract. gleznă picior drept”, acesta fiind înscris de către cadrul medical din triaj pe baza declarațiilor și acuzelor reclamate de pacient. Examenul medical realizat de pârâta S. C. a fost realizat la ora 18.45, consemnată în fișa pacientului, conform priorității stabilite din punct de vedere medical, respectiv „urgență minoră”, astfel că între ora primului consult din triaj și ora consultului medical efectuat de dr. S. au trecut 38 de minute. În ce privește evaluarea pârâta a procedat la evaluarea statusului de conștiență al pacientului, care se încadra în categoria pacient conștient și cooperant. Pârâta a consemnat anamneza conform declarațiilor pacientului, menționând „glisare externă a artic. tibiotarsiene drepte”, pacientul fiind întrebat despre modul de producere a leziunii și ascultat cu privire la simptomele acuzate. Pe toată perioada examinării pacientul a indicat dureri doar în zona gleznei. Pârâta a procedat la examinarea reclamantului, constatând: edem și tumefacție la nivelul gleznei drepte, durere și impotență funcțională parțială la nivelul membrului inferior drept, la nivelul gleznei drepte, la palpare durere vie la palparea maleolei externe drepte, fără durere la nivelul feței interne a gleznei la palpare sau declarativ, gamba axată, nedeformată, nedureroasă la palpare. Pasul următor a fost înscrierea diagnosticului prezumat de „fractură maleolă externă dreapta” și dispunerea efectuării unei radiografii de gleznă dreaptă. După efectuarea radiografiei pârâta a dispus efectuarea unui consult ortopedic de specialitate prin chemarea medicului specialist, dr. V. B., care, după consultarea pacientului, a stabilit diagnosticul „fractură maleolă externă dreapta cu minimă deplasare” și a dispus tratamentul aferent. Montarea aparatului ghipsat de către tehnician în cadrul Clinicii de ortopedie a făcut parte din tratamentul dispus de medicul specialist și înscris în rețetă. După revenirea pacientului de la ghips externarea acestuia a avut loc la ora 20.55. Din coroborarea acestor date ar reieși că pacientul a beneficiat de un consult medical efectuat în condiții de operativitate și complexitate conforme gradului de urgență medicală în care se încadrează potrivit Ordinului nr. 1706/2007.
Pârâta analizează, în întâmpinare, condițiile angajării răspunderii civile delictuale, apreciind că niciuna dintre acestea nu este îndeplinită în speță. Astfel, în ceea ce privește dovada faptei ilicite, pârâta arată că medicul are o obligație de mijloace, iar eroarea de diagnostic nu constituie în sine o greșeală susceptibilă să angajeze responsabilitatea medicului decât atunci când nu a utilizat mijloace convenabile și nu a interpretat rezultatele acestora în conformitate cu datele dobândite ale științei. Nu se poate reproșa practicianului eroarea de diagnostic dacă aceasta nu provine dintr-o necunoaștere sau o neglijență în examinările preoperatorii, ci din împrejurarea că nu a apelat la o metodă de investigare care, deși fusese descrisă de literatura de specialitate, nu reprezenta la acel moment o practică curentă. Pârâta ar fi respectat toate obligațiile profesionale care-i reveneau, potrivit Ordinului 1706/2007, cu respectarea gradului de prioritate aferent leziunii pacientului. Reclamantul nu a făcut dovada existenței fracturii de tibie la data examinării în cadrul UPU prin niciunul din actele medicale depuse la dosar. Dacă fapta ilicită a luat forma unei acțiuni reclamantul nu a precizat în ce anume au constat pretinsele manevre defectuoase întreprinse. Reclamantul nu a făcut dovada existenței unei fapte de malpraxis raportat la standardul medical admis. Reclamantul nu indică modul de calcul a sumelor pretinse și nici nu face dovada suportării acestor costuri. Sub aspectul patologiei traumei pe care a suferit-o reclamantul cu ocazia intervențiilor efectuate în cadrul UPU, montarea aparatului ghipsat și altele necesare, suferințele pe care le-a acuzat pacientul în timpul efectuării acestor manevre nu se datorează lipsei de atenție sau compasiune a personalului medical, ci sunt inerente procedurilor medicale aplicate. În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu cel mai probabil conduita culpabilă a pacientului, care nu a respectat tratamentul, indicația de a se prezenta la control, a obstrucționat actul medical; efectuând pe cont propriu manevra de scoatere a aparatului ghipsat este foarte probabil ca reclamantul să-și fi produs și/sau agravat singur leziunile. Precizează pârâta că în speță răspunderea pârâților este divizibilă și nu solidară, conform art. 643 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Chemata în garanție de către pârât, Societatea de A.-R. ASTRA SA, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive de instanță, întrucât din actele dosarului nu ar rezulta îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale.
La termenul din data de 16.12.2013 (f.216) a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanție a . SA.
S-a administrat proba cu înscrisuri, imagini (radiografii), interogatoriul părților persoane fizice (f.233-245), expertiză medico-legală (f.279-282) și proba testimonială cu martorii M. M. (f.341, 342), S. P. (f.343,344), I. C. (f.345)
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
La data de 11.12.2012 reclamantul H. A.-B. a suferit un accident pe pârtia de ski și sănie din Iași, zona Sărărie, în urma căruia a fost transportat la S. Clinic Județean de Urgență Sf. S. Iași, pentru îngrijiri medicale. Reclamantul a fost preluat de asistenta de serviciu, iar apoi a fost examinat medical de pârâta S. C., medicul de gardă repartizat la acea dată în secția urgențe minore. În urma examinării pacientului pârâta a pus diagnosticul prezumat de „fractură maleolă externă dreapta” și a dispus efectuarea unei radiografii de gleznă dreaptă. După efectuarea radiografiei s-a dispus realizarea unui consult ortopedic de specialitate de către pârâtul dr. V. B., medic specialist ortopedie și traumatologie. După examinarea reclamantului de către pârât și analiza, de către acesta din urmă, a radiografiei efectuate, dr. V. a stabilit diagnosticul de „fractură maleolă externă dreapta cu minimă deplasare”. Reclamantului i-a fost administrată o injecție cu Clexan și s-a procedat la montarea aparatului ghipsat de către tehnicianul din cadrul Clinicii de Ortopedie, aceste măsuri făcând parte din tratamentul dispus de pârât. Reclamantul a fost externat la ora 20.55. În fișa de diagnostic completată de pârât (f.8) s-a menționat că pacientul urma să păstreze aparatul ghipsat timp de 30 de zile urmând a reveni la control la data de 09.01.2013. Potrivit declarațiilor reclamantului, confirmate de martorii propuși de acesta, M. M. (f.341, 342) și S. P. (f.343,344), reclamantul suferea de dureri puternice la piciorul imobilizat în aparat ghipsat, astfel că după 25 de zile de la aplicarea ghipsului l-a eliminat, în prezența celor doi martori. La 07.01.2013 reclamantul a efectuat o radiografie a piciorului la S. Arcadia din mun. Iași, ocazie cu care a aflat că suferise și o fractură de tibie, neobservată de medicii de la S. Sf. S., fractură pentru remedierea căreia era necesară o operație, cu inserție de tijă metalică care să asigure fixarea osului și refacerea lui. La 12.01.2013 reclamantul a plecat în Italia, unde a fost operat la S. San Camilli-Forlanini din Lazio, fiindu-i rezolvată . de tibie la 17.01.2013 prin inserția unei tije metalice susținute de 3 șuruburi.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Clinic Județean de Urgență Sf. S. Iași instanța învederează că medicul, deși este încadrat pe bază de contract de muncă, asigură asistența medicală nu pe baza unor îndrumări de specialitate date de conducerea unității sanitare (care ar caracteriza un raport de prepușenie) ci în mod independent, pe baza pregătirii sale profesionale. Așadar, sub aspectul asistenței medicale acordate medicul nu este un prepus al unității sanitare în care este încadrat în muncă. În schimb medicul acționează ca prepus în situațiile în care este pusă în discuție îndeplinirea sau neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu care, chiar dacă nu sunt străine de asistența medicală, sunt stabilite prin regulamente sanitare, independent de natura tratamentului prescris. Or, în prezenta cauză reclamantul a indicat și faptul că ar fi fost pus în situația de a aștepta prea mult pentru a fi consultat, aspect care este de natură să atragă calitatea de prepus a cadrului medical eventual vinovat de această situație, cu consecința angajării răspunderii spitalului în calitate de comitent. Dispozițiile art. 644 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „unitățile sanitare răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta”, nu consacră calitatea de comitent a unității sanitare în toate cazurile ci, făcând trimitere la angajarea răspunderii în această calitate în condițiile legii civile, are în vedere distincția anterior precizată. În consecință, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Clinic Județean de Urgență Sf. S. Iași.
În ceea ce privește susținerile reclamantului în sensul că ar fi așteptat câteva ore până când a fost examinat medical se constată, din analiza fișei pacientului (f.6) întocmită în ziua de 11.12.2012, când reclamantul s-a prezentat la UPU a Spitalului Sf. S., că primul consult medical s-a realizat la ora 18.07, de către asistenta de serviciu, apoi, la 18.45, reclamantul a fost examinat medical de pârâta dr. S. C., care a pus diagnosticul prezumtiv „fractură maleolă externă dreapta” și a dispus efectuarea unei radiografii de gleznă dreaptă, abia apoi reclamantul fiind consultat de medicul specialist ortoped, pârâtul dr. V. B.. Or, potrivit martorului M. M., care l-a însoțit pe reclamant la spital, după ce acesta a ajuns la spital au trecut peste două ore până când un medic bărbat s-a interesat de starea reclamantului, întrebându-l unde îl doare piciorul. De asemenea, martorul S. P. care, de asemenea, l-a însoțit pe reclamant la spital, a arătat că au trecut mai bine de 3 ore până când reclamantul a fost dus în sale de radiologie, dar în acest interval de timp martorul a mai ieșit din spital, astfel încât nu știe dacă vreun cadru medical s-a interesat de reclamant sau nu. Or, aceste depoziții ale martorilor contravin celor consemnate în fișa medicală, din care rezultă clar că reclamantul a fost consultat mai întâi de dr. S. C., apoi de dr. V., și nu mai întâi de un medic bărbat. De asemenea, chiar dacă martorul S. P. a mai părăsit, pe durata așteptării, spitalul, este extrem de puțin probabil ca la revenirea în unitatea medicală ceilalți membri ai grupului care-l însoțea pe reclamant să nu-i fi spus nimic cu privire la o eventuală evaluare stării de sănătate la care ar fi fost supus reclamantul. Ținând cont și de faptul că starea reclamantului se încadra în categoria „urgențe minore”, ceea ce, potrivit algoritmului de triaj de la fila 91, impunea evaluarea sa în maxim 60 de minute, instanța constată că prin examinarea medicală, de către dr. S. C., la 38 de minute de la data examinării preliminare în vederea stabilirii stării de urgență, nu s-a adus atingere metodologiei de evaluare medicală prevăzută de Ordinul Min. Sănătății nr. 1706/12.10.2007. De asemene reclamantul nu a făcut de o manieră convingătoare dovada faptului că ar fi așteptat câteva ore pentru a fi examinat, așa cum susține în acțiune.
În ceea ce privește angajarea răspunderii pârâților pentru modalitatea în care și-au exercitat profesia, instanța constată că pârâta S. C., în calitate de medic de gardă repartizat la acea dată în secția urgențe minore, a parcurs toți pașii la care era obligată, potrivit cap. VI din Ordinul Min. Sănătății nr. 1706/12.10.2007 și fișei postului. Conform art. 55 din Ordinul Min. Sănătății nr. 1706/12.10.2007 “la sosire, în urma efectuãrii triajului, pacienții din UPU și CPU sunt examinați de medicii de gardã din aceste structuri, care vor decide investigațiile necesare și medicii de specialitate care urmeazã sã fie chemați în vederea acordãrii consultului de specialitate, dacã se considerã necesar”. Astfel, pârâta a examinat pacientul, a pus un diagnostic prezumtiv de fractură maleolă dreaptă, a dispus efectuarea unei radiografii a gleznei pacientului și a solicitat consultarea acestuia de către medicul specialist în specialitatea ortopedie, dr. V. B.. De asemenea, pârâtul dr. V. B. s-a prezentat la solicitarea dr. S. în vederea consultării reclamantului, a analizat radiografia efectuată, l-a examinat pe reclamant și a prescris tratamentul menționat pe rețeta de la fila 8, dispunând imobilizarea gleznei reclamantului în aparat ghipsat, administrarea unei injecții cu Clexan și dând reclamantului indicații terapeutice de urmat, inclusiv pe cea de a menține ghipsul timp de 30 de zile, de a se prezenta la control, la data de 09.01.2013, sau oricând în caz de complicații.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză (f.279-282) . de maleolă peronieră dreaptă a avut o evoluție normală, radiografia din 07.01.2013 confirmând evoluția către vindecare. Aceeași evoluție pozitivă este atestată și de investigațiile clinice și imagistice efectuate în serviciul de ortopedie din Italia. Totodată, martorul I. C. a relatat că atunci când l-a consultat pe reclamant, în cursul anului 2013, radiografia nou efectuată indica faptul că . din zona gambei părea să aibă o evoluție normală spre vindecare. Așadar, susținerile reclamantului din acțiune în sensul că osul fracturat se sudase strâmb sunt lipsite de suport.
În ceea ce privește modalitatea concretă de examinare a reclamantului de către cei doi medici pârâți și posibilitatea de a constata existența și a fracturii de tibie, se constată că, atât în întâmpinările formulate, cât și în răspunsurile la interogatoriile administrate, cei doi pârâți au arătat că l-au întrebat pe reclamant cum s-a produs accidentul, au palpat efectiv piciorul reclamantului, în zona despre care acesta afirma că ar fi dureroasă, respectiv zona gleznei. Reclamantul susține că nu ar fi fost efectiv examinat de cei doi medici, care nu i-ar fi palpat piciorul vătămat, ci s-ar fi limitat să-i pună diagnosticul pe baza declarațiilor acestuia și a radiografiei efectuate. Se constată însă neconcordanțe între susținerile pârâtului cu privire la acest aspect. Astfel, în acțiune reclamantul a făcut referire la faptul că a fost examinat, iar în răspunsul la întâmpinare (f.115) reclamantul a arătat că „în afară de faptul că mi-a fost palpat piciorul drept în zona dureroasă, medicii nu mi-au solicitat informații în legătură cu dinamica accidentului”, pentru ca ulterior, inclusiv în cuprinsul răspunsurilor la interogatoriul administrat (f.235), reclamantul să arate că pârâta S. C. nu l-a examinat, doar l-a întrebat unde îl doare, reclamantul răspunzând că de la genunchi în jos, spunându-i cum s-a produs accidentul. La termenul de judecată din data de 18.11.2013 fiind interpelat de instanță reclamantul a arătat că după accident a simțit o durere intensă, uniformă, de la genunchi în jos și nu-și amintește dacă medicii care l-au consultat i-au palpat sau nu piciorul. Modalitatea concretă de examinare a reclamantului nu a putut fi relatată de martorii propuși de reclamant, întrucât aceștia au declarat că nu au asistat la această examinare. Având în vedere aceste neconcordanțe între declarațiile reclamantului, care nu au putut fi explicate de o manieră plauzibilă, faptul că palparea zonei afectate reprezintă o manevră standard în astfel de cazuri, și împrejurarea că reclamantul nu a probat că nu s-ar fi recurs la această manevră, instanța va considera că ambii medici pârâți au examinat efectiv piciorul vătămat al reclamantului.
Referitor la posibilitatea pârâților de a prevedea și existența fracturii de tibie instanța constată, în primul rând, că potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, această factură ar fi putut fi consecința aceluiași traumatism care a generat . de maleolă, fără a exista însă argumente clinice sau radiologice care să demonstreze cu certitudine această concomitență. Considerând că cele două fracturi și-ar fi avut sursa în același eveniment petrecut în data de 11.12.2012, se constată că din probatoriul administrat nu rezultă că reclamantul ar fi acuzat dureri în zona tibiei, care să genereze medicilor suspiciunea existenței unei fracturi și în această zonă. Astfel, în acțiunea introductivă de instanță reclamantul nu a precizat că în urma accidentului ar fi avut și dureri de tibie, făcând referire doar la durerile de gleznă. Cu toate acestea, la termenul de judecată din data de 18.11.2013 reclamantul a relatat instanței că după accident a simțit o durere intensă, uniformă, de la genunchi în jos, aspect susținut și de cei doi martori propuși de reclamant. Este însă foarte puțin probabil ca durerea să fi fost uniformă de la genunchi în jos, fără a fi mai accentuată în punctele de fractură, situate în partea inferioară a piciorului, iar dacă reclamantul ar fi acuzat o durere extinsă nu se explică de ce s-a realizat doar o radiografie a zonei gleznei. De altfel, chiar martorul S. P. a indicat faptul că, aflându-se la spital, reclamantul, acuzând dureri, se ținea cu mâna de gleznă. În raportul de expertiză medico-legală se menționează că . de tibie a fost una atipică, ceea ce a făcut ca la examinarea clinică a regiunii unele semne de certitudine ale fracturii de tibie să fie semnificativ diminuate, tabloul clinic fiind dominat de durerile vii ale gleznei și incapacitatea funcțională a membrului pelvian. În consecință, având în vedere această particularitate a cazului medical al reclamantului, ce a făcut ca durerea să nu fie resimțită și în zona fracturii de tibie la examenul clinic, instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina medicilor pârâți omisiunea de a efectua o radiografie extinsă a piciorului drept al reclamantului, neexistând semne clinice care să genereze suspiciuni cu privire la existența vreunei alte fracturi. Iar, potrivit atât raportului de expertiză medico-legală, cât și datelor rezultând din hotărârea nr. 10/29.01.2015 a Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Județean al Medicilor Iași, doar . de maleolă era vizibilă pe radiografia efectuată inițial, la 11.12.2012, astfel încât nu se pune nici problema unei interpretări incomplete a acestei radiografii. Instanța apreciază că datele de care au dispus cei doi medici pârâți nu permiteau depistarea și a fracturii atipice de tibie (în ipoteza probabilă în care aceasta exista la momentul examinării), astfel încât nu se poate reține o încălcare a obligațiilor profesionale prin nerealizarea unei investigații complete a stării de sănătate a pacientului, așa cum s-a constatat în hotărârea nr. 10/29.01.2015 a Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Județean al Medicilor Iași, cu privire la pârâtul V. B., fără a se oferi o argumentare satisfăcătoare acestei concluzii. În consecință, neexistând o faptă civilă delictuală, nici în formă omisivă, nici comisivă, lipsește condiția de bază a angajării răspunderii civile delictuale a pârâților persoane fizice. D. urmare, va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Ca urmare a respingerii acțiunii introductive de instanță va fi respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul V. B. în contradictoriu cu chemata în garanție . SA.
În baza art. 453 alin. 1 N.C.p.c. reclamantul, care a pierdut procesul, va fi obligat să plătească pârâtei S. C. suma de 8886,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. De asemenea, reclamantul va fi obligat să plătească pârâtului V. B. suma de 2840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Clinic Județean de Urgență „Sf. S.” Iași, invocată prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul H. A.-B., domiciliat în sat D., ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții S. Clinic Județean de Urgență „Sf. S.” Iași, cu sediul în Iași, ., S. C., cu domiciliul procesual ales la SCA „B. și Asociații” cu sediul în Iași, .. 37, . și V. B., cu domiciliul procesual ales la cab.av. I. Biciin din Iași, .. 37, nivel 4, S. Business Center.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul V. B. în contradictoriu cu chemata în garanție Societatea Comercială de A.-R. ASTRA SA, cu sediul în București, .. 3, ., sector 3.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei S. C. suma de 8886,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului V. B. suma de 2840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătorie Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.
Președinte, Pt .grefier
P. Ș. A. R. C. L.,
aflat în C.O., semnează grefier-șef secție civilă, L. P.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
7ex/10.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4106/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5123/2015.... → |
|---|
