Plângere contravenţională. Sentința nr. 3085/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3085/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 34711/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3085/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier C. M. R.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent B. S. și pe intimat I.P.J. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 10.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.02.2015, apoi pentru azi, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.10.2013, sub nr._/245/2013, petentul B. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.10.2013.

În fapt, petentul a arătat că la data de 14.10.2013, a fost prezent in zona Teatrului N., odata cu vizita premierului in Iasi, pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii publici și își desfășoară activitatea defectuos Primarul Mun. Iași. Petentul apreciază că a avut un comportament pașnic și diplomat, fără să perturbe ordinea și liniștea publică. Petentul precizează că în jurul său se aflau foarte multe persoane necunoscute care protestau pașnic din diferite motive, fiecare cetatean avand oful lui. Arata petentul ca în trecut, în repetate rânduri a fost abuzat verbal și fizic de către angajații Poliției Locale, I. Iași și de către Primarul Mun. Iași. Petentul contestă mențiunile din procesul-verbal de contravenție în sensul că nu ar fi adresat cuvinte si expresii jignitoare in scopul savarsirii de actiuni ilicite, contrare ordinii si linistii publice, astfel ca nu se afla sub incidenta art.3 pct.1 din Legea nr.61/1991

. De asemenea, nu s-a menționat niciun martor în procesul-verbal de contravenție, încălcându-se prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001.

În drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001, art. 7 din Legea nr. 61/1991.

Cererea a fost timbrată cu 20 de lei taxă judiciară de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, apreciind că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal. Intimatul a depus la dosarul cauzei raport scris la agentului constatator, planșe foto, inregistrare video.

La termenul in data de 10.02.2015 a fost audiat martorul propus de petent B. Stelică, depoziția acestuia fiind consemnată separat si atasata la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor formulate de contestator, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanta reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.10.2013 petentul B. S. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct.1 din Legea nr. 60/1991, constând în aceea că la data de 14.10.2013, ora 19.45, aflandu-se in fata intrarii Teatrului N. Iasi a adresat cuvinte si expresii jignitoare Primului Ministru al Romaniei si Primarului Municipiului Iasi, tulburand ordinea si linistea publica.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal și la încadrarea juridică dată acesteia de către agentul constatator, instanța reține faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.

Așadar, în speță, instanța constată că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, retinand, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.

Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal . nr._ din 15.10.2013, încheiat de I.P.J. Iași reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezinta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Din depozitia martorului audiat in cauza instanta retine ca si acesta a fost sanctionat de cel putin 15 ori pentru aceleasi fapte ca si petentul, situatie in care instanta apreciaza ca nesincera sustinerea acestuia in sensul ca este cunostinta ocazionala cu petentul, cu atat mai mult cu cat a aratat ca aceste contraventii au fost aplicate in contextul protestelor la care au participat impreuna. De altfel, este greu de explicat cum martorul, care apare și el într-una din imagini, deși nu îl cunoștea pe petent, a putut fi identificat ulterior de petent pentru a fi audiat în proces; iar în ipoteza în care îl cunoștea pe petent suspiciunile cu privire la obiectivitatea martorului sporesc, mai ales ca si martorul, fiind sanctionat anterior de cel putin 15 ori, creează o prezumție puternică a lipsei de obiectivitate a acestuia.

In aceste conditii, instanta retine ca petentul nu a facut nici o dovada pentru a rasturna prezumtia de temeinicie a procesului-verbal de contraventie, desi, potrivit disp.art.249 C.pr.civila, „cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege.”

Cu toate acestea, si din oficiu, in raport de proba cu inscrisuri administrata in cauza, precum si inregistrarea video, planse foto, analizand temeinicia actului sanctionator, retine ca forța probantă a procesului-verbal de contraventie nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția temeinicie instituită în favoarea sa.

Cât privește proporționalitatea sancțiunii aplicate pentru contravenția prev. de art. 3 pct.1 din Legea nr. Legea nr.61-1991, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată - instanța apreciază că măsura avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce-i revin.

Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și pe disp. art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Pe de altă parte, instanța are în vedere deopotrivă gradul de pericol social concret scăzut al contravenției, dat fiind că manifestarea petentului nu a fost una de proporții și nu a produs consecințe grave instanța apreciază că sanctiunea avertismentului este suficienta, aceasta sanctiune raspunzând cerintelor de proportionalitate prevazute de art. 5 alin.5 si art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.

Aceasta sanctiune este mai potrivita realizarii scopului general al aplicarii unei sanctiuni contraventionale, acela de a atrage atentia contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite (chiar redus fiind) și îi recomandă ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale, contrar urmând a se recurge la aplicarea unei sancțiuni mai aspre.

În consecință, instanța urmează a admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei aplicată contestatorului pentru fapta prev. de art.art.3 pct.1 din Legea nr.61-1991 prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu sancțiunea avertismentului.

De asemenea, instanța atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plangerea contraventionala formulata de petentul B. S. cu domiciliul în Iasi, ., nr. 27 in contradictoriu cu intimata I. Iasi.

Dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii in cuantum de 1000 lei dispusa prin procesul-verbal de contraventie . nr._ din 15.10.2013 pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.3 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu sanctiunea avertismentului, atragand atentia petentului asupra pericolului social al faptei, cu mentiunea sa respecte pe viitor dispozitiile legale.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

C.D.B. pentru grefier aflat în C.O.

semnează grefierul șef al Secției civile

Red./teh. CDB

10.07.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3085/2015. Judecătoria IAŞI