Plângere contravenţională. Sentința nr. 3275/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3275/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 17979/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3275
Ședința publică din 05 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul D. I., în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI-B.R., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește petentul și reprezentantul legal al intimatului.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 19.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 05.03.2015, când,
INSTANȚA,
Față de plângerea înregistrata cu nr._ la data de 05.06. 2013 formulată de petentul D. I. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 27.05.2013 de către intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI.
În susținerea plângerii sale, petentul arată că în mod netemeinic fost sancționat contravențional de cate intimat, situația reală fiind în fapt alta și anume:
La data de 27.05.2013 intimatul i-a solicitat petentului aflat la volanul autoturismului înmatriculat cu nr._, să oprească întrucât petentul se afla pe banda a doua de circulație, a mai condus câțiva metri neputând să oprească lângă polițist.
Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martorul asistent.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru.
Intimatul depune întâmpinare arătând că reclamantul a fost sancționat prin procesul-verbal . nr._ pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100, alin. 3, lit. F și art. 108, alin. 1 lit. A, pct. 3 din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că la data de 27.05.2013, a condus auto marca VW cu nr._ pe . mun. Iași, pe direcția Podul de Piatră – Bazar și nu a respectat indicațiile polițistului rutier care dirija circulația, de a acorda prioritate de trecere unui alt autovehicul. De asemenea, acesta nu purta centura de siguranță pe durata deplasării.
Cu privire la susținerile reclamantului din plângerea contravențională, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat.
Dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere: înscrisuri, proba testimonială cu martorul semnatar al procesului-verbal S. P. V. C., domiciliat în mun. Iași, .. 19, jud. Iași, CNP:_.
Instanța deliberând asupra plângerii petentului, retine că acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 450 de lei pentru săvârșirea contravenției reglementate de art. 100 alin. 3 lit. f și art. 108 alin. 1 lit. A pct. 3 din O.U.G. nr. 195/ 2002. S-a reținut în cuprinsul procesului-verbal de contravenție că petentul nu a respectat indicațiile polițistului rutier de a da prioritate de trecere unui alt autoturism și că petentul nu purta centura de siguranță. Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal și la încadrarea juridică dată acesteia de către agentul constatator, instanța reține faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța constată că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, reținând, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional
În acest context, ținând cont că pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada situației de fapt pe care o invoca, deși potrivit art. 249 Cod procedură civilă, lui îi revenea această probă, instanța consideră că forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția temeinicie instituită în favoarea sa.
Văzând și dispozițiile art. 36 din O.G. nr. 2/2001 introdus prin pct. 6 a art. 41 din Legea nr. 76 /2012 obligă petentul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea înregistrata cu nr._ la data de 05.06.2013 formulata de petentul D. I., cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ., jud. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.05.2013 de către intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI, cu sediul în mun. Iași, jud. Iași.
Obliga petentul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli de judecata.
Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 05.03.2015 în ședință publică.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
J. V. G.
Red. C.C./Teh.C.C.+U.E.
4 ex./17.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4357/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3276/2015.... → |
|---|








