Plângere contravenţională. Sentința nr. 4190/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4190/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 4190/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 24 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4190

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. D. și pe intimata POLIȚIA M. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la strigarea cauzei la ordine, raportat și la disp. art. 215 Cod procedură civilă, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată se constată că s-a depus procesul verbal privind executarea mandatului de aducere a martorului V. A., potrivit căruia „nu a fost găsit la domiciliu”.

Instanța constată imposibilitatea audierii martorului V. A. și potrivit disp. art. 313 alin. 3 Cod de procedură civilă procedează la judecarea cauzei.

Totodată, constatând cauza în stare de judecată, având în vedere că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul S. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.05.2014 de către intimatul I.P.J. Iași – Biroul Rutier, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe .. Iași, dinspre . P. R., iar în dreptul . efectuat manevra de depășire neregulamentară a unei coloane de autoturisme, depășind linia continuă.

Plângerea a fost legal timbrată.

În motivarea plângerii petentul a susținut că la data menționată se afla în trafic, era prins într-un ambuteiaj pe sensul de mers înainte spre P. R., și a primit un telefon prin care a fost înștiințat că trebuia să îndeplinească o procedură de citare urgentă. A luat decizia de a efectua manevra de întoarcere a mașinii, spre Cotnari pentru a ajunge mai repede la locul de muncă, manevră care nu a afectat în nici un fel circulația.

A mai susținut că după ce a întors mașina pe celălalt sens o observat mașina de poliție care venea fără semnale luminoase sau acustice, iar când a ajuns în dreptul său agentul de poliție i-a făcut semn să oprească.

A explicat agentului că se grăbea să ajungă la Tribunalul Iași, că mai erau și alte mașini în coloană și efectuat aceeași manevră de întoarcere pentru evitarea blocajului rutier. A lăsat actele și a plecat să rezolve problema urgentă după care s-a prezentat la sediul poliției unde i s-a comunicat că i s-a întocmit actul sancționator, dar pentru că nu a fost de acord cu încadrarea faptei a refuzat să îl semneze, explicând că nu a pus în pericol circulația.

În drept petentul a invocat prevederile OG 2/2001.

Alăturat plângerii a depus copia procesului-verbal de contravenție contestat, copia actului de identitate și dovada comunicării actului sancționator.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Petentul a depus precizări prin care a susținut că agentul de poliție a dat dovadă de exces de zel, pe fondul unor nemulțumiri personale față de instituția la care petentul este angajat.

Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea documentației care a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat, sens în care a fost depus raportul agentului de poliție.

Petentul nu a solicitat administrarea de probatorii.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.05.2014 de către intimatul I.P.J. Iași – Biroul Rutier petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe .. Iași, dinspre . P. R., iar în dreptul . efectuat manevra de depășire neregulamentară a unei coloane de autoturisme, depășind linia continuă

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal atacat.

Potrivit art. 249 Cod proc. civilă cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.

Or, în speță petentul nu a dovedit o situație de fapt contrară, limitându-se doar la a face afirmație că a efectuat manevra de întoarcere pe celălalt sens de deplasare pentru evitarea unui blocaj rutier, ceea ce confirmă încălcarea liniei continue ce desparte sensurile de mers.

Susținerile sale cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu urgente nu au fost dovedite, chiar și în aceste condiții nu s-ar justifica încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, iar susținerea că agentul de poliție ae avea anumite aversiuni față de instituția angajatoare a petentului nu are relevanță juridică în prezenta cauză.

Din analiza probelor administrate în cauză (procesul verbal, raportul agentului de poliție), rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 269 Cod proc. civil, având valoarea unui înscris autentic .

Pe de altă parte, petentul nu a administrat nici o probă din care să rezulte altă situație de fapt, neprezentându-se în instanță și nesolicitând administrarea nici unei probe care să ducă la altă concluzie, la termenul în care s-au pus în discuție probele, deși avea posibilitatea să propună și să administreze probatorii, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 254 Cod procedură civilă .

Cu privire la sancțiunea aplicată - art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșire a acesteia, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corespunzătoare .

Pentru toate aceste considerente, urmează a fi respinsă plângerea ca neîntemeiată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. D., domiciliat în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași – Biroul Rutier.

Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. P. C.

Red. B.M./ Tehnored. B.M./ P.C./03.04.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4190/2015. Judecătoria IAŞI