Pretenţii. Sentința nr. 5610/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5610/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5610/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator: 3171 ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 5610/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârât G. L., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, niciuna dintre părți nu este prezentă. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a II-a strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a II-a strigare, ambele părți litigante lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată și că, la dosar, nu s-au mai depus alte cereri sau înscrisuri.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, având în vedere că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei conform art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă o încuviințează, iar în temeiul art. 260 Cod procedură civilă o administrează.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.02.2015 reclamantul S.C. S. S.A. a chemat în judecată pârâtul BALANGOREA L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata debitului în valoare de 193, 38 lei cu titlu de preț și a sumei de 41, 46 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/27.09.2007, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 193, 38 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 07.2012 – 01.2014.
De asemenea, reclamanta arată că, în temeiul art. 6.4 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 41, 46 lei.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 Cod civil, solicitându-se totodată, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa în vederea realizării concilierii directe și confirmarea de primire, contractul pentru prestări servicii salubritate, tabel privind calculul majorărilor de întârziere, facturile aferente intervalului 07.2012 – 01.2014.
Instanța a efectuat din oficiu verificări privind domiciliul actual al pârâtului.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula oral apărările sale.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/27.09.2007, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat, conform art. 4.9 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 6.4 din contract).
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractului de prestări servicii salubritate nr._/27.09.2007, precum și a facturilor emise în baza acestui contract în intervalul 07.2012 – 01.2014.
Pârâtul avea posibilitatea contestării facturilor emise de reclamantă în termen de 5 zile de la primire, în caz contrar factura considerându-se acceptată (art. 6 pct. 7 din contract).
În cauză pârâtul nu a contestat facturile emise în termenul prevăzut în contract, astfel încât facturile au fost acceptate tacit la plată de către acesta.
Deși pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală, acesta a achitat sumele solicitate de reclamantă prin cererea introductivă, astfel cum rezultă din precizările scrise depuse de reclamantă la dosarul cauzei (f. 24).
În raport de aceste împrejurări, instanța urmează să respingă ca devenită fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că pârâtul a achitat integral debitul solicitat de reclamant prin cererea introductivă.
Respinge, ca devenită fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ..U.I_, cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43 în contradictoriu cu pârâtul G. L., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, Șoseaua Ș. cel M. și Sfânt, nr. 21 B.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored.G.T./4ex./08.05.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5638/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5606/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








