Plângere contravenţională. Sentința nr. 4273/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4273/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 22817/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4273/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent S.C. L. I. S.R.L. prin administrator M. LUCIEAN și pe intimat P. M. IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- intimat - P. M. IAȘI

- petent - . PRIN ADMINISTRATOR M. LUCIEAN

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă,,după care:

Instanța constată că petentul legal citat nu s-a prezentat pentru a semna și ștampila plângerea.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată la instanță sub numărul_/25.06.2014, petenta petent S.C. L. I. S.R.L. prin administrator M. LUCIEAN a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr. 579/10.06.2014, emis de intimat P. M. IAȘI, prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 1000 lei, ca urmare a reținerii săvârșirii contravenției prevăzute de art. 55 pct. 3 lit. e din Legea nr. 38/2003, constând în aceea că la data de 10.06.2014, ora 14,00, salariatul său C. C. a prestat activitate de taximetrie conducând autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ fără a face dovada că este atestat medical și psihologic pentru o funcție cu atribuții în siguranța transporturilor.

În motivarea plângerii, petentul arată numitul C. C. practică taximetria în mod legal deținând contract de muncă și atestat profesional cu o valabilitate de 5 ani.

Organul constatator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Totodată, a atașat documentația aferentă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 – 208 și art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă.

Instanța a dispus ca petenta să depună două exemplare de pe plângere semnate de contestare la data de 02.07.2014, iar la data de 27.01.2015 a dispus citarea petentei prin administrator cu mențiunea de a se prezenta la 25.03.2015 pentru a semna și ștampila plângerea și că în caz contrar va fi declarată nulă, însă acesta nu s-a conformat.

Potrivit art. 196 (1) Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinse numele și prenumele sau după caz denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății cel mai târziu la primul termen după ce reclamantul a fost înștiințat prin citație potrivit art. 196 (2) Cod procedură civilă.

Procesul-verbal de contravenție este întocmit pe numele persoanei juridice S.C. L. I. S.R.L., iar plângerea nu are aplicată ștampila și semnătura administratorului, astfel că, urmează a fi declarată nulă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declară nulă plângerea formulată de petenta S.C. L. I. S.R.L. prin administrator M. Luciean cu sediul în Iași, . nr. 21, .. 2, .-verbal de contravenție nr. 579/10.06.2014 întocmit de P. M. IAȘI.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare ce se va înregistra la Judecătoria Iași

Pronunțată în ședința publică azi 25.03.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.B.T./Teh.U.E.

4 ex./20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4273/2015. Judecătoria IAŞI