Plângere contravenţională. Sentința nr. 4868/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4868/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 4868/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4868/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. T.

Pe rol se află judecarea cauzei civil privind pe petent F. C. și pe intimat I. IAȘI - SECȚIA A IV A POLIȚIE, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- petent - F. C.

- intimat - I. IAȘI - SECȚIA A IV A POLIȚIE

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 01.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 07.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată la instanță sub numărul_ /21.07.2014, petentul F. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/07.07.2014, emis de intimat I.P.J. IAȘI - Secția a IV a Poliție, prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 7009 lei, ca urmare a reținerii săvârșirii contravențiilor prevăzute de art. 2 pct. 1 și art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, pe data de 07.07.2014, ora 01,00, în timp ce se afla pe .. 90 A, din municipiul Iași, împreună cu numiții P. T. B. și T. M. au adresat injurii și expresii jignitoare locuitorilor din zonă și au tulburat liniștea publică.

În motivarea plângerii, petentul arată că a ieșit în fața blocului 90 A împreună cu doi vecini pe data de 07.07.2014, în jurul orei 24,00, însă nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

A invocat excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție întrucât nu este semnat de un martor și a fost întocmit în lipsa lui.

Organul constatator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât petentul a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa.

În drept, a invocat dispozițiile art. 148, 205, 315, 223, 411 (2) Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001.

Totodată, a atașat documentația aferentă.

Petentul a solicitat proba cu martori (fila 6, dosar), dar nu le-a indicat numele și prenumele și nici domiciliul în faza regularizării cererii.

Verificând procesul-verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 - numele și prenumele contravenientului, numele și prenumele agentului constatator și semnătura acestuia, fapta săvârșită și data comiterii. De asemenea, este semnat de un martor asistent.

Nesemnarea procesului-verbal de contravenient nu constituie motiv de nulitate absolută.

Excepția invocată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Pe data de 07.07.2014, ora 0,00, echipa de intervenție a fost dirijată prin SNUAU 112 în .. 90 A, iar în prezenta agentului constatator petentul împreună cu numitul T. M. și P. T. B. au adresat injurii persoanelor care apelau numărul unic de urgențe, aceștia tulburând liniștea publică în prezența polițiștilor sosiți la fața locului pentru cercetări. Faptele au fost constatate nemijlocit de agentul constatator, sens în care s-a întocmit fișa intervenției la eveniment (fila 16, dosar).

Față de cele de mai sus, instanța reține că petentul a săvârșit fapta pentru care i s-a aplicat amenda contravențională, el nefăcând nici o probă de natură să înlăture cele arătate în procesul-verbal încheiat de I.P.J. Iași – Poliția Municipiului Iași, care face dovada deplină cu privire la constatările nemijlocite ale agentului instrumentator.

Pentru aceste motive plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 34-35 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția nulității procesului-verbal.

Respinge plângerea formulată de petentul F. C. cu domiciliul în Iași, .. 90 A, .. C, ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr_/7.07.2014, întocmit de I.P.J. IAȘI - Poliția Municipiului Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică, azi, 07.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.B.T./Teh.U.E.

4 ex./26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4868/2015. Judecătoria IAŞI