Contestaţie la executare. Sentința nr. 4797/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4797/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 4797/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4797/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul PIȚAI I. în contradictoriu cu intimații B. Z. C. - C. și R. B., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 9.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 23.03.2015, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Prin cererea formulată, contestatorul PIȚAI I. în contradictoriu cu intimații B. Z. C. C. și R. B., contestă executarea procesului-verbal de licitație imobiliară și a tuturor actelor subsecvente de executare din dosarul nr. 272/2013 al B. Z. C. C..
În fapt, la data de 05.09.2014, la sediul B. Z. C. C., a avut loc licitația imobiliară cu privire la imobilul proprietatea contestatorului, situat în Iași, ., ., .-i comunicat procesul-verbal aferent licitației, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, în dosarul de executare nr. 272/2013 a fost adjudecat imobilul sus-menționat, la o valoare de 103.500 lei.
Lecturând în detaliu procesul-verbal sus-menționat, a constatat faptul că acesta conține aspecte ce ridică un serios dubiu cu privire la modalitatea în care s-a încuviințat executarea silită a contestatorului, cât și cu privire la modul în care a decurs licitația din 05.09.2014.
Cu privire la executarea silită demarată de către creditor, prin B. Z. C. C., acesta învederează instanței că de la momentul întocmirii titlului executoriu (19.03.2009) și până la data la care creditorul a solicitat executarea silită a acestuia au trecut mai mult de 3 ani de zile, astfel încât, din punctul său de vedere, a intervenit prescripția extinctivă, motiv pentru care instanța nu mai avea posibilitatea de a încuviința executarea silită.
Mai mult decât atât, la data de 05.09.2014, când a avut loc licitația imobiliară asupra imobilului proprietatea sa, din chiar cuprinsul procesului-verbal aferent rezultă o situație destul de bizară, în sensul că, dacă la ora 08,30, din cei 8 participanți la licitație, cel mai mare preț a fost oferite de către A. M. (130.000 lei), ulterior, după o pauză de 5 minute licitația s-a reluat, iar A. M. s-a retras de la licitație, astfel că următoarea ofertă a fost de 100.000 lei, în final imobilul fiind adjudecat de către Carpinschi M. C., prin reprezentant, contra sumei de 103.500 lei.
Astfel, consideră că, atâta timp cât prețul cel mai mare fusese de 130.000 lei, iar după pauză licitatoarea respectivă s-a retras, executorul judecătoresc ar fi trebuit să pornească licitația de la prețul ofertat de aceasta sau să organizeze o nouă licitație, diminuând totodată prețul de pornire al acesteia.
Un alt aspect de nelegalitate ce rezidă din modul în care s-a procedat la executarea silită a sa, se referă la faptul că, deși creditorul a primit echivalentul în lei a 1.000 de euro din creanța totală de 14.000 de euro, acesta nu a încunoștințat executorul judecătoresc cu privire la acest aspect, continuând executarea pentru întreaga sumă. D. dovadă în acest sens stă chitanța nr._/1 din 18.03.2014, care atestă faptul că în contul creditorului deschis la Cec Bank a fost depusă suma de 4.470 lei, tocmai din dorința contestatorului de a stinge pe cale amiabilă litigiul ivit între părți.
Nu în ultimul rând, exagerat de mari i se par și cheltuielile de executare, al căror cuantum depășește onorariul mediu solicitat de către orice alt executor în spețe similare.
Având în vedere cele menționate anterior, contestatorul solicită instanței de judecată să constate că cererea sa este fondată, să fie admisă și pe cale de consecință, să se dispună anularea procesului-verbal de licitație imobiliară nr. 272/2 din 05.09.2014 și a tuturor actelor de executare subsecvente emise de către B. Z. C. în dosarul de executare nr. 272/2013.
În susținerea contestației înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de orice alt mijloc de probă ce se va considera util, pertinent și concludent pentru justa soluționare a cauzei.
În drept, art. 714 și urm. Noul Cod de procedură civilă.
Contestatorul a fost asistat/reprezentat de avocat cu delegație la dosar.
• În cadrul procedurii de regularizare – prevăzută de art. 197-200 Cod procedură civilă, contestatorul a indicat ca intimat pe R. B..
• B. Z. C. C., indicat de contestator în acțiunea introductivă, a invocat prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive, tardivitatea contestației și pe fond netemeinicia acesteia (filele 29-20,dosar).
• Potrivit dispozițiilor art. 197 și urm. Cod procedură civilă cu referire la art. 711 și urm., s-a constatat prin încheierea din 12 ian.2015, calitatea procesuală pasivă de intimați – stabilită de contestator și obligația legală ce incumbă contestatorului de a achita taxa de timbru în valoare de 4.915,48 lei – potrivit valorii indicate de contestator – fila 18 – ce constituie debitul contestat.
• Intimatul R. B. a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității contestației la executare cu privire la invocarea dreptului de a cerere executarea silită.
• După închiderea dezbaterilor judiciare, contestatorul a depus prin Serviciul registratură, dovada achitării taxei de timbru și cerere de ajutor public judiciar, situații care excluzându-se reciproc, conduc la concluzia caducității cererii de ajutor public, instanța luând acțiunea de achitarea taxei de timbru, prevăzută de art. 10 alin.2 OUG 80/2013.
Analizând contestația în temeiul dispozițiilor incidente în materie, a probelor administrate – înscrisurile depuse de părți, dosarul de executare nr. 272/2013 – precum și a motivelor invocate de contestator, prezenta instanță apreciază:
Cu privire la chestiunile prejudiciale ce vizează:
a) excepția lipsei calității procesuale pasive a B. Z., se va reține temeinicia acesteia, în raport cu obiectul contestației, care nu poate avea ca părți decât creditorii urmăritori, debitorii urmăriți, eventual intervenienți – din dosarul de executare.
Pentru aceste considerente, contestația formulată de Pițai I. în contradictoriu cu B. Z. va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală;
b) excepția tardivității corelată cu excepția tardivității contestației la executare cu privire la invocarea dreptului de a cere executarea silită – formulate de intimatul R. B. va fi admisă, în considerarea următoarelor argumente:
1. Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă – contestatorul poate promova acțiune împotriva actului contestat în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de acesta.
Or, procesul-verbal de licitație imobiliară din 5 sept.2014 – a fost atacat la 16 septembrie, cu încălcarea acestui termen.
Potrivit dispozițiilor art. 714, alin. 2 Cod procedură civilă tardivitatea contestației este susținută și de încălcarea termenului de 5 zile - pentru cererea de cenzurare a obiectului de executare – prevăzut de legiuitor în această materie.
Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, tardivitatea contestației este susținută, de asemenea, pentru motivele ce vizează executarea silită însăși, și de formularea sa peste termenul de 15 zile de la comunicarea somației de executare.
Ca atare, excepția tardivității – ca excepție procesuală și absolută prin caracterul său va exclude analiza excepției prescripției dreptului la acțiune – care ca și excepție de fond – face de prisos cercetarea sa, în raport cu soluția de admitere a excepției tardivității formulării contestației și pe cale de consecință, de respingere a contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepțiile invocate de B. Z. C. C..
Respinge contestația la executare formulată de PIȚAI I. cu domiciliul ales la cab. av. I. R., Iași, .. Gh. Ș., parter, jud. Iași în contradictoriu cu B. Z. C. C. cu sediul în Iași, . Civic- Casa cu absidă- L. U. , ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Admite excepția tardivității așa cum a fost ea invocată și motivată de intimatul R. B..
Respinge contestația la executare formulată de PIȚAI I. în contradictoriu cu intimatul R. B..
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 6.04.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.Ș.B./Teh.U.E.
5 ex./06.07.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 4787/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








