Plângere contravenţională. Sentința nr. 5011/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5011/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 35358/245/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 5011/2015

Ședința publică de la 08 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent A. M. - E. în contradictoriu cu intimat I.P.J. IAȘI - SERVICIUL BDNE IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, niciuna dintre părți nu este prezentă. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a II-a strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a II-a strigare, ambele părți litigante lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată și că la dosar s-a depus prin serviciul Registratură în data de 16.03.2015 întâmpinare, copie de pe procesul-verbal de contravenție, de pe buletinul de verificare metrologică, de pe atestatul operator, planșe foto, raport și CD și în data de 06.04.2015, de către petent, cerere de amânare pentru angajarea unui apărător.

În ceea ce privește cererea petentului de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, instanța urmează să o respingă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) NCPC. Astfel, petentul nu a indicat motivele temeinice și excepționale care au determinat lipsa apărării calificate la primul termen de judecată, mai ales în condițiile în care plângerea a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.10.2014.

În plus, plângerea a fost formulată prin avocat, iar petentul nu a indicat faptul că ar fi încetat raporturile de colaborare cu avocatul ales.

Cererea are un vădit caracter pro causa, instanța apreciind că a fost formulată exclusiv în scopul tergiversării judecății. De altfel, în cuprinsul delegației avocațiale a fost menționat faptul că avocatul petentului a fost mandatat doar pentru depunerea cererii de chemare în judecată, fiind greu de acceptat ideea că un profesionist este mandatat exlusiv pentru depunerea plângerii contravenționale.

Practic, cererea de amânare formulată de petent se circuscrie sferei abuzului de drept, însă, sancțiunea care se impune a fi aplicată, apreciază instanța, este respingerea cererii de amânare și continuarea judecății.

Instanța pune în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze, invocată de către intimat prin întâmpinare.

Instanța reține excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 03.10.2014 petentul A. M. - E. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. IAȘI anularea procesului-verbal . nr._/19.09.2014 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 810 lei.

În motivarea plângerii petentul a precizat că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat nu corespunde realității, indicând că, în esență, fapta nu există.

În drept au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

Petentul a anexat plângerii contravenționale înscrisuri și planșe foto.

Legal citată, intimatul a formulat întâmpinare și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, indicând faptul că pretinsa contravenție a fost săvârșită în raza de competența a Judecătoriei P..

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași, excepție invocată de intimată prin întâmpinare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Având în vedere faptul că la termenul de azi a fost invocată excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași, instanța se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Textul menționat stabilește o competență teritorială absolută, astfel încât părțile nu pot sesiza o altă instanță, în afara celei stabilite imperativ de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001.

De asemenea, potrivit art. 118 alin. (1) din OUG nr. 195/2002., împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, cu excepția cazurilor în care competența teritorială este exclusivă, per a contrario, în pricinile care nu privesc bunuri sau drepturi de care pot să dispună, părțile nu pot sesiza o altă instanță decât cea prevăzută de norma legală.

Cum contravenția pentru care a fost sancționat petentul a fost săvârșită pe DE 583, km 39 + 500 m, zonă care, conform prevederilor HG 33/1993, este arondată Judecătoriei P., instanța apreciază că, din punct de vedere teritorial, este competentă, potrivit dispozițiilor mai sus-menționate, instanța în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, respectiv Judecătoria P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petent cu privire la acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător.

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul A. M. E. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI în favoarea Judecătoriei P..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehnored.G.T./4ex./08.05.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5011/2015. Judecătoria IAŞI