Plângere contravenţională. Sentința nr. 6088/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6088/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 6088/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: B. E. B.
Grefier: O. A. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6088
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent S. A. în contradictoriu cu intimata I. Iași având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.05.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2014 sub nr._, petentul S. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, anularea procesului verbal . nr._/12.11.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului ci pe verde, iar când polițiștii au intrat în intersecție, acesta staționa între cele două semafoare. A mai învederat că dacă ar fi avut intenția de a trece pe roșu ar fi trecut și de cel de-al doilea semafor, însă nu se grăbea nicăieri, iar intersecția nu era aglomerată și nu era trafic dat fiind faptul că era ora 6:30 dimineața. Petentul a mai arătat că agenții constatatori nu l-au văzut trecând pe roșu ci doar au presupus că a trecut pe roșu datorită distanței destul de lungi dintre cele două semafoare și a învederat că va demonstra acest lucru, fiind în mașină cu patru martori.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea susținerilor sale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus la dosar procesul verbal . nr._/12.11.2014, act de identitate în copie, planșă foto, .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței de la fila 5.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție încheiat, arătând că aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului-verbal a fost făcută în mod nemijlocit de agentul constatator, petentul săvârșind contravențiile pentru care a fost sancționat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148,205,315 Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001 modificată și completată, O.U.G. nr.195/2002, HG nr.1391/2002.
Intimata a depus copie de pe raportul agentului constatator.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/12.11.2014, petentul S. A. a fost sancționat contravențional de intimată, cu amendă totală în cuantum de 900 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 52 alin. 1, art.147 alin.1 și art.8 din Regulamentul de aplicarea a O.U.G. nr.195/2002, republicată.
S-a reținut în sarcina sa, faptul că la data de 32.11.2014, orele 06:50, pe ., a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare JFJ868 spre Valea L. și nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune la intersecția cu . asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere și nici trusa medicală în dotare.
Petentul a semnat procesul-verbal, iar la rubrica “alte mențiuni” s-a consemnat: “era culoarea galbenă”.
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitate instanța reține că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai reține că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru nerespectarea obligației instituite de art. 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 de respectare a semnalului roșu a semaforului ce interzice trecerea, ( „1) Semnalul de culoare roșie interzice trecerea.” ), fapta fiind incriminată de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 republicată („ (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;”); pentru nersepectarea art.147 pct.1 din R.A. Oug Nr.195/2002 „Conducatorul de autovehicul sau de tramvai este obligat:1. sa aiba asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de inmatriculare sau de inregistrare si, dupa caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevazute de legislatia in vigoare;” faptă sancționată de art.101 alin.1 pct.18 OUG nr.195/2002, precum și pentru contravenția prevăzută de art.8 din Oug Nr.195/2002 conform căruia „ Pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate.”.
Instanța va avea în vedere faptul că sancțiunea complementară se aplică obligatoriu, în temeiul legii, ori de câte ori se constată săvârșirea unei fapte dintre cele prevăzute de art. 100 alin. 3, fără ca aplicarea sa să fie lăsată la aprecierea agentului constatator, împrejurare din care rezultă intenția legiutorului de a sancționa mai aspru astfel de fapte, considerând, prin urmare, că un pericol social mare rezultă din însăși fapta săvârșită. Astfel, în cazul acestei categorii de fapte, legea prevede în mod expres și obligatoriu aplicarea sancțiunii complementare, în considerarea pericolului social mare și a scopului sancțiunii de înlăturare a unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte de același fel, interzise de lege.
În ceea ce privește temeinicia, actul de sancționare a stabilit în mod corect și complet situația de fapt, fiind întocmit prin constatarea nemijlocită a faptei de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor ce îi revin potrivit competenței legale, așa cum rezultă din raportul din 18.02.2015 (fila 22).
Or, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Această concluzie nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia răspunderea contravențională constituie o „acuzație în materie penală” ce atrage aplicabilitatea prezumției de nevinovăție întrucât prezumția prevăzută de art.6 para.2 din Convenție nu are caracter absolut, procesului-verbal de contravenție putându-i-se recunoaște, la rândul său, în dreptul intern, prezumții (de legalitate și temeinicie), dacă îi sunt acordate contravenientului garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare.
În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art.31, alin.1 din O.G. nr.2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.
Pe de altă parte, în jurisprudența sa în materie contravențională, Curtea Europeană nu a statuat că procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi lipsit de orice putere probatorie sau că organele administrative ar avea obligația ca pe lângă constatările personale, să prezinte și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei.
În cauză, petentul a invocat o altă situație de fapt (respectiv, că a trecut pe culoarea verde a semaforului), însă nu a făcut nicio probă contrară celor reținute, deși a avut această posibilitate prin audierea unor martori. Astfel, petentul a precizat că se afla în mașină la data sancționării cu alți patru martori, iar instanța prin adresa emisă la data de 04.12.2014 și comunicată petentului la data de 09.12.2014 (fila 10) i-a pus în vedere acestuia să indice numele și adresele martorilor, solicitare căreia petentul nu a înțeles să-i dea curs.
Mai mult decât atât, deși petentul susține prin plângerea formulată că nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, ci pe culoarea verde, acesta a menționat în cadrul obiecțiunilor consemnate în procesul-verbal contestat că „era culoarea galbenă”. Având în vedere contradicțiile dintre susținerile petentului, instanța va înlătura apărarea petentului conform căreia nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului ci pe culoarea verde.
În raport de cele expuse, instanța concluzionează că nu a fost răsturnată, prin proba contrară, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar apărările invocate de contestator nu au fost dovedite.
Având în vedere considerentele menționate mai sus, sunt întrunite elementele constitutive ale contravențiilor pentru care a fost sancționat petentul iar răspunderea sa a fost angajată în mod legal și temeinic, motiv pentru care plângerea va fi respinsă.
Cu privire la sancțiunea de a reține permisul de conducere al contravenientului, aplicată de agentul constatator, instanța reține că aceasta este aplicată în mod legal. Potrivit art. 111 alin. 1 lit. c, la săvârșirea contravenției prevăzute la art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către agentul constatator.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțe personale ale contravenientului.
Instanța apreciază că prin raportare la aceste criterii nu se impune aplicarea unei alte sancțiuni petentului sau înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, instanța apreciază că scopul preventiv-educativ al sancțiunilor contravenționale în cazul nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice se atinge prin reținerea permisului de conducere - pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale - care duce la imposibilitatea exercitării dreptului de a conduce pentru o anumită perioadă de timp, aspect perceput foarte intens de către contravenient, mult mai mult decât în cazul plății unei amenzi contravenționale.
Totodată, se constată că amenda contravențională totală de 900 lei (compusă din 4 puncte amendă pentru prima faptă, 6 puncte amendă pentru cea de-a doua și avertisment pentru cea de-a treia contravenție) a fost aplicată în mod legal. De asemenea, instanța apreciază că se impune menținerea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, neexistând motive pentru care instanța să considere că în prezenta cauză gradul de pericol social concret nu este la nivelul celui caracterizat ca pericol contravențional și evaluat abstract de către legiuitor prin reglementarea din art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază plângerea îndreptată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.11.2014 ca neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. A. (C.N.P._), cu domiciliul în B., Str. .. 79, Jud. B. în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI (C.U.I._), cu sediul în Iași, .. 6, Jud. Iași.
Menține valabil procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.11.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 04.05.2015.
Președinte, Grefier,
B. E. B. O. A. D.
Red./Tehnored./B.E.B./O.A.D/4 ex./27.05.2015
| ← Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6077/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








