Plângere contravenţională. Sentința nr. 670/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 670/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 670/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – P. D.
GREFIER- N. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 670
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, care fac parte din prezenta sentință civilă, când în aceeași componență, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, când:
INSTANȚA,
(A) Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, petenta S.C. R. & S. S.R.L. a contestat procesul-verbal . nr._ din 16.07.2014, încheiat de intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI.
În motivare, a arătat că nu este vinovată de fapta reținută în sarcina sa, actul fiind nul, iar pâinea și covrigii nu erau destinați comercializării, ci pentru pomenire.
În drept, s-au invocat O.G. nr. 2/2001 și jurisprudența CEDO.
În susținerea plângerii a depus copie după procesul-verbal contestat, procesul-verbal din 16.07.2014, dovada achitării timbrajului.
(B) Organul constatator a solicitat respingerea plângerii.
A arătat că fapta este reală și sancțiunea legală. Conform art. 24 alin. 2 O.U.G. 12/2006 există posibilitatea ca sancțiunile să se aplice și persoanelor juridice.
A depus raportul agentului constatator, procesele-verbale de confiscare, copie după factura fiscală . TAC F nr._/16.07.2014, avizul de însoțire a mărfii . TAC A nr._/16.07.2014, declarația olografă a lui A. G. și a propus audierea acestuia ca martor.
Au mai fost depuse: rol O.R.C., fișa de identificare și împuternicire avocațială.
(C) În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și martorul menționat, care a infirmat apărările petentei. Acesta a arătat că erau sortimente de panificație care nu erau trecute în avizul de însoțire și în factură și care urmau să fie plasate în magazine.
Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Excepția nulității procesului-verbal este neîntemeiată și instanța o va respinge.
Art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001, prevăd următoarele:
Art.16 (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea Și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea .
(11) În cazul contravenienților cetățenii străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni romani cu domiciliul in străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent. (5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanților ori ocrotitorilor legali ai acestuia. (6) În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă. (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Art.17- Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu .
Art.19 - (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (2)Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3)In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Aceste prevederi au fost respectate. Nu au fost încălcate norme imperative, ce ocrotesc un interes general și nici nu s-a făcut dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Așa cum a menționat petenta, O.U.G. nr. 12/2006 permite aplicarea sancțiunii și persoanei juridice. De altfel, conducătorul auto a adus la îndeplinire dispozițiile reprezentanților societății amendate.
Plângerea nu este tardivă, fiind formulată la 20.08.2014, cu respectarea termenului de 15 zile prev. De art. 31-32 O.G. nr. 2/2001.
Față de cele reținute, instanța va respinge excepțiile invocate ca neîntemeiate (conform dispozitivului).
Prin procesul-verbal . nr._ din 16.07.2014, încheiat de I.P.J. Iași, petenta S.C. R. & S. S.R.L. a fost amendată cu suma de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 14 alin. 1/e din O.U.G. 12/2006.
S-a reținut că în ziua de 16.07.2014, petenta a transportat 540 de pâini și 100 de covrigi, din care 460 de pâini și 20 de covrigi era însoțită de documente justificative (factura fiscală nr._/16.07.2014), iar restul de 80 de pâini și 80 de covrigi nu aveau documentele necesare, fiind așa cum s-a arătat și mai sus destinată comercializării.
Faptele se probează așa cum au fost descrise mai sus cu probele de la punctele A, B și C, prezumția de nevinovăție a petentei fiind înlăturată. (Fapta este probată și sub aspectul laturii obiective cât și subiective).
Procesul-verbal este deci temeinic și legal. În raport cu gradul de pericol social concret suficient de ridicat al faptei, cu împrejurările în care a fost comisă și cu faptul că petenta nu a mai fost sancționată anterior, sancțiunile (amendă) și măsurile luate (confiscarea) au fost corect individualizate, neimpunându-se revenirea asupra lor.
Față de cele reținute, rezultă că prezenta plângere este neîntemeiată și, în baza art. 34 (1) din O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 12/2006, instanța o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1. a) Respinge excepția tardivității plângerii.
b) Respinge excepțiile nulității procesului –verbal și lipsei calității de subiect activ al contravenției.
2. Respinge plângerea formulată de petenta S.C. R. & S. S.R.L., cu sediul în Iași, std. I.I. M., CUI_, prin Iuzic S. F., prin av. M. Suhan, Iași, ., ., . împotriva procesului –verbal nr._ din 16.07.2014 încheiat de intimatul I.P.J. Iași - .. 6, cont RO17TREZ406503XXX000634, prin care i s-a aplicat o amendă de 3000 lei cf. art. 14 al 1 lit. c din O.U.G. 12/2006 și s-au confiscat 80 de pâini și 80 de covrigi.
Cu apel în 30 zile de la comunicarea/ înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 21.01.2015 în ședința publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Aflat în C.O. – semnează,
Grefier-șef Secție Civilă,
Red.P.D.23.01.2014/Teh.U.E.
4 ex./17.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 667/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1916/2015.... → |
|---|








