Pretenţii. Sentința nr. 3563/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3563/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 3563/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 10 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3563/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE L. NR. 2 TOMEȘTI și pe pârât P. G. I., pârât P. L., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul din 03.03.2015 și ulterior pentru cel de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
I. Susținerile părților
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 07.07.2014, sub nr. mai sus menționat (în antet), reclamanta Asociația de L. Nr.2 Tomești a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții P. G. I. și P. L. la plata sumelor de 571,81 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de întreținere neachitate aferente perioadei iunie 2011 – februarie 2014, a sumei de 203,33 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente aceleiași perioade, precum și a penalităților de 0,04% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal începând de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a acestui debit principal.
În motivare, a arătat următoarele:
În calitate de proprietari ai apartamentului situat în localitatea Tomești, ., ., aceștia nu s-au manifestat ca buni proprietari în cadrul condominiului din care face parte apartamentul lor. Astfel, aceștia nu și-au achitat obligațiile într-o perioadă mult mai mare decât cea indicată în cuprinsul cererii, la care au fost calculate penalități de întârziere conform art.49 alin.1 și 2 din legea 230/2007.
Astfel, în luna iulie 2011 se observă un sold de 6390,66 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere datorate anterior perioadei din prezenta acțiune și penalități de întârziere, mare parte din acestea fiind preluate la data cumpărării imobilului, așa cum se arată în art.3 din contractul de vânzare-cumpărare nr._/2006 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Iași.
Aceste sume anterioare nu pot fi pretinse de la pârâți deoarece a intervenit prescripția extinctivă.
Asociația este într-o situație foarte grea din cauză că nu poate achita debitele la furnizori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.61 din legea 114/1996, art.31 alin.1 și 2 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari, legea 230/2007, HG 1588/2007.
În susținerea cererii, a propus proba cu înscrisurile de la dosar, anexând tabel cu modul de calcul al penalităților (f.7-8), somație, contractul de vânzare-cumpărare nr._/2006 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Iași (f.10), încheiere de carte funciară, fișă de cont, liste de plată (f.16 și urm.), acte emise de furnizori, procesele-verbale din 04.04.2012, din 14.03.2013, din 01.04.2014, din 08.04.2013 ale Adunării Generale a Asociației (f.52 și urm.), certificat de înregistrare fiscală.
1". La 23.06.2014, a depus precizări (f.66-67), prin care a explicat calculul penalităților și a menționat că în perioada indicată pârâții au efectuat doar două plăți în sumă totală de 571,81 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2011 – februarie 2014 și suma de 203,33 lei, reprezentând penalități aferente aceleiași perioade. A anexat un alt tabel de calcul (f.68-69).
2. Pârâtul P. G. I. a formulat întâmpinare la 16.07.2014 (f.74-75), prin care a solicitat respingerea cererii și a arătat următoarele:
Soția sa P. L. a decedat de curând, astfel încât se impune admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia.
A închiriat această locuință de la Consiliul Local Iași, iar în mod nelegal și abuziv conducerea asociației a încercat să îl oblige să achite cheltuielile de întreținere ale celui care locuise anterior acolo. Aceștia nu au obligat în instanță pe datornic sau pe proprietar, iar când încerca să achite datoriile familiei sale la întreținere, chitanțele erau emise în contul penalităților fostului chiriaș. După ce a cumpărat apartamentul, au devenit și mai agresivi.
A consultat un avocat pentru a-i acționa în instanță, dar înainte de a fi obligat la o acțiune provocatorie, a fost chemat în judecată de reprezentanții asociației, instanța obligându-l să plătească suma de 351,88 lei, reprezentând debit, respectiv 257,97 lei, reprezentând penalități. Și ulterior acestei hotărâri i s-au emis chitanțe în contul unor datorii care nu erau ale sale. Plata prin mandat poștal a fost returnatăn, iar dovada o va face cu acte, motiv pentru care a formulat și plângeri penale, în consecința cărora i s-au primit și plăți pentru datorii curente, acesta fiind și motivul pentru care i se pretind acum datorii abia din iunie 2011.
În cuprinsul cererii introductive reclamanta nu aduce aminte de hotărârea judecătorească irevocabilă din dosarul nr._/245/2010.
Nu locuiește în imobil, dar achită cheltuielile comune și este debranșat de la căldură și de la apa curentă.
Sunt dubii și cu privire la modul calcul al cheltuielilor per mp.
A pretins obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
A anexat dovezi de plată prin mandat poștal (f.77-81), sentința civilă nr.3859/22.02.2011 a Judecătoriei Iași din dosarul nr._/245/2010 (f.83-84).
La 13.01.2015, avea să depună o altă dovadă de plată prin mandat poștal (f.132-133).
3. Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare la 22.08.2014 (f.87 și urm.), prin care și-a modificat pretențiile în sensul de a solicita judecarea cauzei doar în contradictoriu cu pârâtul P. G. I. și în care a arătat următoarele:
Prin cererea 1712/10.07.2006, pârâtul a solicitat să fie branșat la utilități și a arătat că este de acord cu plata eșalonată a sumei restante a fostului chiriaș, iar acum încearcă să se dezică de acea afirmație. De altfel, Primăria Iași le-a indicat printr-o adresă de răspuns conținutul art.3 din contractul de vânzare-cumpărare, care are aceleași prevederi. Prin urmare, nu sunt dubii că pârâtul are de achitat atât acele debite, cât și pe cele acumulate de familia sa după cumpărarea apartamentului.
Este eronată afirmația pârâtului că în dosarul anterior ar fi pretins inițial sume mai mari.
Odată intervenită prescripția dreptului la acțiune, proprietarii nu pot fi acționați în judecată, dar nu se stinge dreptul de a obține plata debitelor mai vechi și nici nu se șterg acestea din listele de plată, cu excepția situației în care sunt plătite sau apartamentul este înstrăinat, în condițiile art.20 din legea 230/2007.
Faptul că în dosarul nr._/245/2010 instanța a admis doar în parte acțiunea reclamantei nu echivalează cu impunerea obligației pentru asociație de a radia debitele mai vechi, pe care de altfel nici nu i le-a pretins prin vreo acțiune pârâtului.
Cât despre refuzul de a primi plata datoriilor prin mandat poștal, reprezentanții asociației nu sunt angajați și nici nu au stipulată în fișa postului atribuția de a se deplasa la oficiul poștal ori de câte ori un debitor preferă să apeleze la această modalitate de plată. Cu toate acestea, domnul D. C. (administratorul) s-a deplasat în mai multe rânduri pentru a ridica banii pe care pârâtul i-a trimis pe numele său propriu, nu pe al asociației. Un singur mandat a fost respins la plată, și anume cel din 17.08.2012, deoarece a fost scris greșit numele administratorului.
Conform art.1509 alin.1 lit.d C.Civ., este corectă practica asociației de a imputa plăților asupra debitelor mai vechi. Plățile făcute de pârât au stins câte o mică parte din debitul mai vechi, de aceea nu se reflectă în listele de plată raportate la datoriile mai recente.
Coeficientul de penalizare este aplicat în temeiul deciziilor Comitetului Executiv și a hotărârilor Adunării Generale, fiind respectat art.49 din legea 230/2007.
Reclamanta a pretins și cheltuieli de judecată.
A anexat diverse elemente de corespondență și alte înscrisuri, dovezi de plată prin mandat poștal (f.117-118), cerere de chemare în judecată din alt dosar (f.119).
La 13.01.2015, avea să depună procese-verbale ale Adunării Generale a Asociației (f.134 și urm.).
La ultimul termen, a depus un alt tabel de calcul al penalităților.
II. Aspecte procesuale
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
III. Situația de fapt
Pârâtul este proprietar al apartamentului situat în localitatea Tomești, ., ., dipă cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr._/2006 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Iași (f.10).
În cuprinsul art.3 din această convenție, este trecută obligația pârâtului de a prelua și datoriile fostului chiriaș al vânzătorului, cu referire la prevederile art.15 alin.3 din OG 85/2001. De altfel, prin cererea 1712/10.07.2006, pârâtul a solicitat să fie branșat la utilități și a arătat că este de acord cu plata eșalonată a sumei restante a fostului chiriaș (f.100).
Acestuia din urmă i se eliberase înainte de vânzare și cu acest scop adeverința cu nr.1695/17.04.2006, din care rezulta că are debite de 6096,26 lei, respectiv 4186,25 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități (f.99).
Prin sentința civilă nr.3859/22.02.2011 a Judecătoriei Iași din dosarul nr._/245/2010 (f.83-84), pârâtul a fost somat la plata către creditoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea respectivei ordonanțe, a sumei de 609,85 lei, din care suma de 351,88 lei reprezenta cuantumul cheltuielilor de întreținere neachitate din perioada octombrie 2007 - iulie 2010, iar suma de 257,97 lei reprezenta contravaloarea penalităților de întârziere aferente aceleiași perioade. De asemenea, a fost somat debitorul la plata către creditoare a sumei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, în raport de obligațiile de plată pentru lunile octombrie 2007 - iulie 2010, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective. După cum rezultă din conținutul sentinței, creditoarea nu a pretins debitele anterioare perioadei respective, chiar dacă acțiunea a fost admisă în parte, acest din urmă aspect fiind cauzat de admiterea parțială a excepției prematurității.
În perioada iunie 2011 – februarie 2014, pârâtul a acumulat debite în cuantum de 571,81 lei, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 400,12 lei, conform calculului asociației de proprietari, care se coroborează corect cu listele de plată din intervalul respectiv (f.16 și urm.).
Pe parcursul acestui proces, pârâtul a dovedit că a făcut o . plăți prin mandat poștal. Astfel, la fila 81 o dovadă de plată, din 17.08.2012, făcută tot prin mandat poștal, în cuantum de 235 lei, în care imputația este făcută expres de debitor pentru perioada iunie 2011 – iunie 2012, iar la fila 79 se găsește altă dovadă de plată din 06.11.2012 de 285 lei, aferentă perioadelor iunie – decembrie 2011, respectiv ianuarie – septembrie 2012.
Având în vedere suprapunerea existentă între cele două perioade, în mod cert plata din 17.08.2012 este cea în raport de care părțile au afirmat că a fost refuzată (asociația motivând că nu era corect identificat administratorul societății).
În fine, la fila 117 a fost depusă o chitanță de 419,37 lei, care atestă dovada unei plăți din 27.08.2013, în cuantum de 419,37 lei, în care apare imputația făcută de asociația, cu referire generică la „restanțe”. La acel moment, ultima listă de plată afișată de asociație era cea din iulie 2013 (f.23).
Prin procesele-verbale din 04.04.2012 (f.52) și din 14.03.2013 (f.54) ale Adunării Generale a Asociației, au fost stabilite pe rând coeficiente de 0,2%, respectiv 0,04% pe zi de întârziere. Primul proces-verbal menținea practic procentul de 0,2% stabilit prin hotărârea din 11.01.2009 (f.134), respectiv prin hotărârea Comitetului Executiv din 28.02.2011 (f.138). Trebuie spus și că această diferență între coeficienți a fost respectată la întocmirea graficului de penalități depus la ultimul termen, fiind evidentă aplicarea lor diferențiată în raport de anumite cheltuieli lunare.
IV. Analiza fondului
A. Potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 din legea 230/2007, „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Potrivit art.46 din legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Există o dispută între părțile din speță în ceea ce privește datoriile mai vechi ale pârâtului, în raport de care ambele părți au afirmat că sunt prescrise, respectiv în ceea ce privește modul cum s-a făcut imputația plăților, astfel încât trebuie analizate dispozițiile legale în materie.
Potrivit art.113 din legea 76/2011, „imputația plății este supusă dispozițiilor art. 1.506-1.509 din Codul civil dacă plata se face după data intrării în vigoare a acestuia, indiferent de data nașterii obligațiilor.”. Cum toate plățile dovedite de debitor au fost făcute după data de 01.10.2011, rezultă că Noul cod civil este aplicabil regimului acestora în ceea ce privește imputația.
Potrivit art.1507 din Noul Cod Civil, debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de același fel are dreptul să indice, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor și, la urmă, asupra capitalului.
Art.1508 stabilește că „în lipsa unei indicații din partea debitorului, creditorul poate, într-un termen rezonabil după ce a primit plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se va imputa. Creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile ori litigioase.”.
Conform art.1509 alin.1 din Noul Cod Civil, „dacă niciuna dintre părți nu face imputația plății, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli: a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadență; b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puține garanții; c) imputația se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor; d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum și, în egală măsură, garantate și oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi; e) în lipsa tuturor criteriilor menționate la lit. a)-d), imputația se va face proporțional cu valoarea datoriilor.”.
Chestiunea controversată între părți este legată, în esență, de existența unor datorii mai vechi, care au aparținut fostului chiriaș, în contul cărora asociația a făcut imputația plăților efectuate de pârât, deși a recunoscut că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, pretinzând că acest lucru nu afectează dreptul său de a stinge acele datorii cu prioritate.
În primul rând, instanța constată că debitorul a făcut personal imputația plății din 06.11.2012 de 285 lei, aferentă perioadelor iunie – decembrie 2011, respectiv ianuarie – septembrie 2012, indicând expres în cuprinsul mandatului poștal care este datoria pe care dorește să o stingă (fila 79). Având în vedere prevederile art.1507 din Codul Civil din 2011, apare ca evident faptul că reclamanta nu poate să ignore imputația făcută de debitor, indiferent ce alte datorii ar avea acesta.
Observând cuantumul total al sumelor datorate în perioada iunie 2011– septembrie 2012 (291,5 lei), se constată că a rămas neacoperit un debit de 6,15 lei din intervalul respectiv, aceasta fiind practic suma ce rămânea de acoperit în raport de acele luni. Sub acest aspect, s-a pornit de la premisa că datoriile anterioare lunii iunie 2011, cu excepția celor pentru care a intervenit prescripția, au fost deja acoperite sau cel puțin creditoarea are un titlu executoriu în ceea ce le privește (sentința civilă nr.3859/22.02.2011 a Judecătoriei Iași).
În al doilea rând, după cum s-a reținut, la fila 117 a fost depusă o chitanță de 419,37 lei, care atestă dovada unei plăți din 27.08.2013, în cuantum de 419,37 lei, în care apare imputația făcută de asociație, cu referire generică la „restanțe”, în condițiile în care la acel moment.
Cum debitorul nu a făcut imputația sau nu a reușit să dovedească faptul că ar fi făcut-o, se pune problema dacă este corectă imputația generică făcută de asociație asupra datoriilor mai vechi, exigibile și existente la acel moment. De menționat că, atunci când se referă la imputație făcută de asociație, instanța face de fapt referire la imputația făcută practic, deoarece teoretic (conform mențiunii de pe chitanța eliberată) ea nu a făcut decât o imputație vagă asupra restanțelor în general. Conform propriilor afirmații însă, coroborate cu înscrisurile dosarului, asociația a primit plata în contul debitului existent la momentul cumpărării apartamentului de către chiriaș.
Sub acest aspect, apare ca fiind relevant art.1509 alin.1 lit.c din Noul Cod Civil (având în vedere că primele două litere ale textului nu aveau aplicabilitate între părți), astfel încât imputația ar fi trebuit făcută asupra „asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor”.
Textul nu definește ce ar trebui să se înțeleagă prin datorii mai oneroase, astfel încât îi revine instanței să aprecieze, de la caz la caz, când o datorie poate fi considerată mai oneroasă decât alta. În acest demers, instanța consideră că atunci când un debitor are datorii în raport de care a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și datorii în raport de care prescripția nu a intervenit, debitele din a doua categorie pot și trebuie să fie considerate mai oneroase, în accepțiunea art.1509 alin.1 lit.c din Noul Cod Civil. În consecință, plățile neimputate expres de debitor trebuie imputate asupra datoriilor exigibile și pentru care se poate introduce o acțiune în justiție fără a putea fi opusă cu succes excepția prescripției.
Având în vedere că asociația nu a respectat nici această regulă, instanța trebuie să analizeze situația plății din 27.08.2013, ulima dovedită de pârât.
După cum s-a arătat, ultima listă de plată afișată de asociație era cea din iulie 2013 (f.23), astfel încât plata trebuia să fie imputată asupra datoriilor exigibile la acel moment și pentru care nu intervenise prescripția dreptului material la acțiune. În primul rând, plata a acoperit datoria de 6,15 lei rămasă din perioada iunie 2011– septembrie 2012, apoi a acoperit practic toate datoriile acumulate între timp, și anume cele din perioada octombrie 2012 – iulie 2013, acestea fiind în cuantum total de 162,58 lei.
La acest moment intermediar al calculului, se observă că debitorul a acoperit perioada iunie 2011 - iulie 2013, prin raportare la petitul acțiunii.
În ceea ce privește suma rămasă după această imputație pe care instanța o consideră cea corectă, se remarcă faptul că nicio dispoziție legală nu împiedică un creditor să facă imputația plății asupra unor datorii în raport de care a intervenit prescripția, în afară de cele menționate anterior, având în vedere că și o obligație naturală (imperfectă) trebuie să fie stinsă. Altfel spus, după ce a imputat plata asupra datoriilor neprescrise, creditorul poate face imputația asupra datoriilor în raport de care a intervenit prescripția.
Pe cale de consecință, este corect dacă asociația a imputat restul plății din 27.08.2013, în cuantum de 419,37 lei, asupra datoriilor mai vechi, ea netrebuind să o considere plată suplimentară, imputabilă asupra datoriilor viitoare (în speță, de după iulie 2013).
În acest context, instanța poate observa și faptul că nu există niciun dubiu asupra obligației pe care și-a asumat-o pârâtul atât prin contractul de vânzare cumpărare, cât și prin corespondența cu asociația, de a prelua datoriile fostului chiriaș al Consiliului Local, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale incidente la momentul respectiv stabileau că are o astfel de obligație. Orice susținere contrară din partea sa este făcută cu ignorarea realității evidente și chiar cu rea-credință.
În aceste condiții, prin raportare la petitul acțiunii, rămân de achitat practic datoriile din perioada august 2013 - februarie 2014, în cuantum de 117,73 lei, deoarece debitorul nu a mai depus nicio dovadă de plată după acest moment.
Pentru a evita astfel de situații în viitor, debitorul ar putea avea la dispoziție acțiuni civile prin care să pretindă constatarea ca fiind prescrise a datoriilor anterioare ori chiar radierea din cuprinsul listelor a datoriilor mai vechi, pe termen scurt reprezentând o soluție și plata prin mandat poștal sau în orice altă modalitate care să presupună imputația strictă a plății asupra datoriilor mai recente, la care a recurs până acum. Sub acest aspect, asociația de proprietari este în eroare atunci când pretinde că nu are obligația de a primi plata în această modalitate, angajații săi având obligația de a asigura încasarea plăților în orice manieră care nu presupune cheltuieli proprii. Or, prezentarea la poștă pentru ridicarea mandatului reprezintă o astfel de oblogație, în condițiile în care debitorul este pus cel mai probabil în situația de a face astfel de plăți din cauza refuzului reprezentanților asociației de a elibera chitanțe în care imputația să apară ca fiind făcută în conformitate cu voința debitorului exprimată în virtutea dreptului conferit de art.1507 din Codul Civil din 2011.
Chiar dacă mențiunile făcute în paragraful anterior exced în principiu motivării stricte a prezentei sentințe, ele vin să explice o parte din motivele pentru care părțile se găsesc în conflictul actual și, implicit, modul cum ar fi trebuit să se procedeze pentru o imputare corectă a plăților dovedite și în acest litigiu.
Pentru toate aceste motive, instanța va obliga expres pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 117,73 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de întreținere neachitate din perioada august 2013 - februarie 2014 și va respinge expres ca neîntemeiată cererea reclamantei privind cheltuielile de întreținere din perioada iunie 2011 – iulie 2013.
B. După cum reiese din art.49 al aceluiași act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
După cum s-a arătat în cuprinsul situației de fapt, situația penalităților a fost reglementată prin decizii ale comitetului executiv al asociației sau prin hotărâri ale adunării generale a asociației, care au respectat regula coeficientului de maxim 0,2%.
Se mai remarca faptul că, în conformitate cu prevederile art.30 alin.1 lit.j din legea 230/2007, stabilirea procentului de penalități se face prin decizie a comitetului executiv, nu prin hotărâre a Adunării Generale. Cu toate acestea, instanța consideră că dispoziția respectivă este menită să eficientizeze activitatea asociației, pentru ca decizia privind coeficientul de penalități să poată fi luată în condiții mai puțin greoaie, fiind evident că este mult mai dificilă organizarea unei Adunări Generale decât a unei ședințe de comitet executiv. Or, în baza principiului potrivit căruia „cine poate mai mult poate și mai puțin”, instanța consideră că este legală stabilirea coeficientului de penalități prin hotărâre a Adunării Generale.
Aplicând aceste coeficiente la sumele datorate lunar de pârât și la numărul de zile de întârziere aferent fiecărei luni, și adunând apoi sumele rezultate în raport de fiecare obligație lunară (conform calculului depus la ultimul termen de reclamantă), dar și ținând cont de faptul că niciuna dintre plățile făcute și dovedite de pârât nu a stins obligații privind penalități de întârziere, rezultă că pârâtul datorează astfel de majorări de întârziere în raport de întreaga perioadă menționată în petitul acțiunii.
Cum graficul depus de reclamantă la ultimul termen nu presupune însă o aplicare a regulilor privind imputația plății de care a ținut cont instanța în prima secțiune a motivării și, implicit, presupune calcularea de penalități și după momentul la care unele dintre datorii au fost stinse deja prin plățile intermediare dovedite de debitor, rezultă că se impune un dispozitiv complex, în care instanța să stabilească expres criteriile de calculare ale sumelor datorate cu titlu de penalități de întârziere de debitoare, ținând cont atât de plățile intermediare, cât și de schimbările survenite în sistemul de calcul al penalităților (trecerea de la coeficientul de 0,2% la cel de 0,04%).
Totodată, se poate observa că reclamanta nu a făcut un calcul corespunzător al penalităților de întârziere, deoarece coeficientul de 0,04 % nu trebuia aplicat automat și pentru perioada care trecuse deja la momentul actului adoptat din asociație prin care s-a modificat coeficientul, adică ar fi fost corect ca pentru datoriile anterioare să fie aplicat tot procentul de 0,2% între momentul la care deveneau exigibile și cel al modificării coeficientului. Cum acest sistem este însă în dezavantajul reclamantei, iar instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut, instanța va folosi tot sistemul propus de creditoare, chiar dacă el nu este riguros.
Având în vedere aceste considerente, instanța va:
- obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,2% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada iunie 2011 – iunie 2012, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data de 06.11.2012 (aceasta fiind data plății de 285 lei dovedită de pârât), fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
- obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,04% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada iulie 2012 – septembrie 2012, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data de 06.11.2012 (aceasta fiind, de asemenea, data plății de 285 lei dovedită de pârât), fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
- obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,04% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada august 2013 - februarie 2014, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data de 27.08.2013 (aceasta fiind data plății de 419,37 lei dovedită de pârât), fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
- obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,04% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada august 2013 - februarie 2014, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data plății efective, fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
C. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că doar pârâtul a făcut dovada plății unor cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 400 de lei, depunând chitanța nr.220/16.07.2014 la ultimul termen.
Subsevent, instanța va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea parțială a onorariului de avocat, corespunzător părții din acțiune care a fost respinsă, dar și faptului că avocatul său a atins doar pe alocuri argumentele în temeiul cărora a fost respinsă acțiunea în parte, acesta concentrându-se în special pe faptul că nu ar datora debitului fostului chiriaș, ceea ce instanța a considerat vădit eronat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de L. Nr.2 Tomești (cu sediul în satul Tomești, ., parter, .) în contradictoriu cu pârâtul P. G. I. (domiciliat în Iași, . nr.16, ., etaj 4, .), așa cum a fost precizată la 22.08.2014 (f.87).
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 117,73 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de întreținere neachitate din perioada august 2013 - februarie 2014.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind cheltuielile de întreținere din perioada iunie 2011 – iulie 2011.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,2% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada iunie 2011 – iunie 2012, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data de 06.11.2012, fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,04% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada iulie 2012 – septembrie 2012, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data de 06.11.2012, fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,04% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada august 2013 - februarie 2014, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data de 27.08.2013, fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în coeficient de 0,04% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare obligație lunară de plată a întreținerii din perioada august 2013 - februarie 2014, de la data corespunzătoare fiecărei obligații lunare, așa cum a fost indicată în “tabelul cu modul de calcul al penalităților” depus la ultimul termen din 24.02.2014 de reclamantă, până la data plății efective, fără ca nivelul penalităților să poată depăși nivelul cheltuielii de întreținere corespunzătoare.
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea parțială a onorariului de avocat.
Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./14.05.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1916/2015.... | Reziliere contract. Hotărâre din 11-03-2015, Judecătoria IAŞI → |
|---|
