Plângere contravenţională. Sentința nr. 7244/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7244/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 35402/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7244/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul G. C. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI - Serviciul Rutier, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 27 mai 2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 03.10.2014, petentul G. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.-IAȘI Serviciul Rutier, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014; în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu 2 puncte de amendă și înlocuirea sancțiunii complementare cu sancțiunea complementară a 2 puncte de penalizare.
Sub aspectul nulității, petentul a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu conține o descriere exactă a faptei cu indicarea poziției kilometrice la care a fost surprins, scrisul fiind neinteligibil, fiind indicat în mod generic DE583, ceea ce poate conduce la concluzia că a fost surprins în afara localității, unde viteza de deplasare putea fi de 90 km/h și nu în interiorul acesteia, contrar prevederilor art.16, art.17 din OG nr.2/2001.
Sub aspectul netemeiniciei, petentul a arătat, în esență, că deși i s-a adus la cunoștință la data și ora controlului că a fost surprins de aparatul radar cu viteza de 105 km/h, el s-a intersectat cu autospeciala intimatei înainte de .-Iloaiei, deci în afara localității, unde limita de deplasare era de 90 km/h și încadrarea juridică a faptei alta, după .-se cu limita legală de viteză, agentul constatator aplicând o sancțiune mult mai mare, reținând în mod eronat că a fost surprins în interiorul localității.
Petentul a mai arătat că faptul că nu circula în interiorul localității rezultă din mențiunea procesului verbal, care indică locul DE 583 și nu poziția km, că circula în coloană, că doar el a fost oprit, că deține permis de conducere de 33 ani, perioadă în care nu a luat nici măcar un avertisment și că i s-a făcut o mare nedreptate.
Petentul a mai arătat că intimata trebuie să depună la dosar certificatul de verificare metrologică a aparatului radar, dovada faptului că aparatul radar era legal amplasat pe mașina poliției, planul de transport din 23.09.2014, atestat operator radar, ordinul de serviciu al agentului intimatei, dovada poziției autospecialei intimatei, planșe foto, înregistrare video.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr.195/2002, OG nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, atașând în copie conformă procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014 fila 7, carte de identitate fila 8, dovadă . nr._ fila 9.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei stabilită în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a indicat intimatul și datele acestuia de identificare, numele și adresa martorului (A. D.), temeiul de drept al acțiunii (OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002). Cu aceeași ocazie, a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 28.11.2014, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit, susținerile petentului fiind neîntemeiate, fapt ce va rezulta pe baza probatoriului administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului, care prin serviciul registratură de la data de 20.01.2015 a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat decăderea intimatei din dreptul de a probe justificat de faptul că acestea trebuiau depuse odată cu întâmpinarea; cu aceeași ocazie, a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus prin serviciul registratură de la data de 20.05.2015 documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv, CD fila 48, verificarea metrologică a aparatului radar fila 49, atestatul operatorului radar fila 50, planșe foto fila 51, raport agent fila 52.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba cu martorul A. D. și proba constând în documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Prin serviciul registratură de la data de 23.04.2015, petentul a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a arătat că din planșele foto nu rezultă dacă circula în interiorul sau în afara localității și că din conținutul acelorași planșe rezultă că limita de viteză era de 60 km/h, putând astfel fi aplicată sancțiunea doar dacă circula cu viteza de 111 km/h.
Petentul a mai arătat că planșele foto depuse de intimată nu respectă NML-021-05 din 23.11.2005, deoarece în prima fotografie în care apare viteza de 105 km/h nu se distinge numărul de înmatriculare al autoturismului, această cerință fiind îndeplinită numai de fotografiile 2 și 3 pe care apare o viteză de 96 km/h respectiv o viteză de 95 km/h și că beneficiază de prezumția de nevinovăție în acord cu jurisprudența CEDO, sarcina probei revenind intimatei.
Sub același aspect, petentul a mai arătat că atât timp cât intimata nu a depus la dosar planșe foto din care să reiasă cu certitudine că a condus cu 105 km/h, instanța nu poate da eficiență prezumției de temeinicie a procesului verbal, o soluție contrară punându-l pe el în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în cuprinsul procesului verbal și atât timp cât înregistrarea făcută nu corespunde cu cele reținute de agentul intimatei, instanța trebuie să dea eficiență principiului in dubio pro reo, dubiu care profită făptuitorului.
Petentul a mai arătat că în acord cu prevederile art.3.1.1 lit.c din Ordinul nr.301/2005, cinometrele au o eroare maximă tolerată în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic de +/-4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, deci o eroare de +5 km/h, că viteza aferentă primei planșe foto era de 100 km/h și deci încadrarea juridică a faptei trebuia să fie alta.
În dovedire a anexat practică judiciară filele 60-66.
La termenul din 18.05.2015, instanța a procedat sub prestare de jurământ la audierea martorului A. D. a cărei declarație se află la fila 81.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 23.09.2014 de către agentul constatator al intimatei I. IAȘI-BIROUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 810 lei și cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
S-a reținut că în data de 23.09.2014, ora 19.06, petentul a condus autovehiculul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583-P.-Iloiaie, cu viteza de 105km/h, depășind astfel viteza legală admisă în interiorul localității cu 55 km/h, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014 fila 7, CD fila 48, planșe foto fila 51, raport agent fila 52.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 405 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014 nu a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că nu semnez.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu conține o descriere exactă a faptei cu indicarea poziției kilometrice la care a fost surprins, scrisul fiind neinteligibil, fiind indicat în mod generic DE583, ceea ce poate conduce la concluzia că a fost surprins în afara localității, unde viteza de deplasare putea fi de 90 km/h și nu în interiorul acesteia, apare ca neîntemeiat în condițiile în care, pe de o parte, din conținutul acestuia rezultă fără putință de tăgadă și cu un minim efort cele reținute de agentul intimatei, scrierea nefiind una ilizibilă.
Pe de altă parte, acest motiv apare ca neîntemeiat în condițiile în care instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative, agentul neindicând în mod generic DE 583, ci DE 583-P.-Iloaiei.
Cu alte cuvinte, sub acest aspect, instanța reține că în cuprinsul procesului verbal contestat a fost realizată o descriere corespunzătoare a conduitei petentului în baza unui temei juridic care poate fi verificat de instanța de judecată. Așadar, procesul verbal contestat este legal întocmit cuprinzând mențiunile necesare individualizării persoanei fizice trase la răspundere contravențională, fiind descrisă suficient fapta reținută în sarcina sa, fiind indicat temeiul de drept al acesteia și al aplicării sancțiunii, fiind menționate data și locului constatării faptei, data și locul întocmirii actului, fiind aplicată semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 810 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește motivul de netemeinicie a procesului verbal contestat dat de faptul că aparatele radar au o marjă de eroare, că nu pot stabili cu exactitate viteza autoturismelor, urmează a fi respins ca neîntemeiat pentru motivele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.3.1.1. lit. c) intitulat cerințe metrologice și tehnice din Ordin nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, cum este cazul de față, iar potrivit art. 3.1.2. din același act normativ, valorile măsurate ale vitezelor trebuie să se încadreze în erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1, respectând și cerințele specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte sub acțiunea factorilor de influență: temperatura în domeniul de variație specificat de fabricant și care trebuie să cuprindă cel puțin (0 ... +50) grade C, umiditatea relativă între 10% și 95%, fără condensare, tensiune electrică de alimentare în domeniu, radiație electromagnetică, impulsuri de interferență, descărcări electrostatice, vibrații sinusoidale.
Potrivit art.3.5.1. din actul normativ sus-menționat, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Petentul recunoaște faptul că a depășit viteza legală, dar cu toate acestea contestă că ar fi circulat cu o viteză mai mare de 50 km/h în interiorul localității, în momentul în care a fost surprins de organele de poliție.
Raportat la susținerea petentului, se reține că verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform pct. 3.1.1, din norma menționată) se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. În cadrul acestor evaluări, se determină erorile de măsurare ale cinemometrelor și se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse.
Mai mult de atât, cerințele precizate anterior nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinometrelor, astfel încât dacă un cinometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 100km/h, aceasta înseamnă că autovehiculul are această viteză nemaifăcându-se alte "ajustări" ale valorii afișate de cinemometru, operatorul nefăcând decât să constate valoarea măsurată și afișată de cinemometru.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul tip Autovision, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/01.04.2014, fila 49, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video, cinometru montat pe autospeciala MAI_, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat și contrar susținerilor petentului.
Astfel cum s-a reținut anterior, cinemometrul tip PYTHON II se afla în perioada de valabilitate metrologică, iar petentul nu a invocat motive tehnice obiective care să ridice un dubiu cu privire la caracteristicile tehnice ale aparatului, astfel că subzistă prezumția de bună funcționare. Așadar, marja de eroare este avută în vedere la validarea metrologică a aparatului, iar nu la determinarea vitezei într-un caz concret și la încadrarea juridică a faptei.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia intimata nu a probat că circula cu viteza de 105 km/h și că în prima fotografie nu se observă numărul de înmatriculare al autoturismului, apare ca neîntemeiată în condițiile în care deși în prima fotografie cadrul 7551, viteza de 105 km/h, nu se observă numărul de înmatriculare al autoturismului, există continuitate față de cadrele următoare, fotografia 2-cadru 7708, fotografia 3-cadrul 7717, neapărând alte autoturisme în cadru, de unde rezultă concluzia logică că viteza de 105 km/h din prima fotografie aparține autoturismului condus de petent marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ .
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia în mod eronat s-a reținut în sarcina sa că circula în interiorul localității, el fiind surprins de speciala poliției în afara localității, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din CD fila 48 și din planșa foto fila 51, se observă foarte clar că autoturismul condus de petent se deplasa cu viteza de 105 km/h în interiorul localității și nu în afara ei, concluzie susținută de faptul că în imagini se vede o trecere pentru pietoni și case de locuit, de unde rezultă concluzia logică că autoturismul condus de petent se deplasa în interiorul localității.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia din conținutul acelorași planșe rezultă că limita de viteză era de 60 km/h, putând astfel fi aplicată sancțiunea doar dacă circula cu viteza de 111 km/h, sens în care cele reținute în cuprinsul procesului verbal contestat nu corespund realității, apare ca neîntemeiată în condițiile în care limitele de deplasare în localități sunt stabilite de prevederile art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și nu de setările afișajului aparatelor radar, petentul neprobând că limita maximă de deplasare pe sectorul de drum pe care a fost surprins nu era de 50 km/h, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă.
Așadar, din CD fila 48, planșa foto fila 51 se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, respectiv_, precum și viteza de 105km/h avută de acesta în data de 23.09.2014, la ora 19.06.21, cadrul 7551.
Instanța constată că fotografiile depuse la dosar de intimată sunt cât se poate de clare, iar șansele ca în luna septembrie să fi fost ceață în orașul P.-Iloaiei sau să fi nins sunt inexistente.
Totodată, procesul-verbal cuprinde constatări personale ale polițistului rutier care se coroborează în privința locației cu afirmațiile din plângere, de unde instanța reține că autoturismul era condus de contestator în interiorul localității, drum public pe care viteza maximă legală de deplasare este de 50 km/h, așa cum prevede expres art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Mai mult de atât, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de intimată, respectiv CD fila 48, verificarea metrologică a aparatului radar fila 49, atestatul operatorului radar fila 50, planșe foto fila 51, raport agent fila 52, din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentului, realitatea celor reținute în cuprinsul procesului verbal contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
În ceea ce privește depoziția martorului A. D. fila 81, aceasta nu este de natură a forma o altă convingere instanței, mărturia sa fiind contrazisă de înregistrarea video fila 48 și de planșele foto fila 51.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, constând în depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum localitatea P.-Iloaiei cu peste 50 km/h, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța va avea în vedere prevederile art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002 conform cărora se sancționează cu 9-20 puncte amendă și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile depășirea cu 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În condițiile în care viteza maximă legală admisă pe sectorul de drum respectiv era de 50 km/h, conform dispozițiile art.49 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, având în vedere probatoriul administrat, coroborat cu situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție, înregistrarea video fila 48 și de planșele foto fila 51, din care reiese și numărul de înmatriculare al mașinii instanța apreciază că a fost dovedită în speță vinovăția acestuia, autoturismul condus de petent depășind cu 55km/h viteza legală admisă de deplasare în localități. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
În ceea ce privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii aplicate cu 2 puncte de amendă, apare ca neîntemeiată în condițiile în care pentru fapta reținută în sarcina petentului, minimul amenzii prevăzut de lege este de 9 puncte amendă, minim aplicat și de agentul intimatei, instanța neputând reindividualiza sancțiunea cu o sancțiune din altă clasă de sancțiuni, o soluție contrară fiind de natură să aducă atingere principiului legalității sancțiunii.
Așadar, în raport de fapta reținută în sarcina petentului, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art.49 alin.1, raportat la art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul localității. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, nevoia petentului de a avea permis de conducere neputând reprezenta un atare argument.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
În ceea ce privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice cu 2 puncte de penalizare, apare ca neîntemeiată în condițiile în care punctele de penalizare se aplică în situații expres și limitativ prevăzute de lege, instanța neavând competența de a aplica sancțiuni neprevăzute de lege, o interpretare fiind de natură să aducă atingere principiului legalității sancțiunii.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal ., nr._ din 23.09.2014, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal ., nr._ din 23.09.2014 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, menținând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G. C. CNP_, cu domiciliul în Iași, ., nr.66A, județul Iași în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Serviciul Rutier CF_ cu sediul în Iași, ..6, județul Iași
prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic C. A. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 23.09.2014.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ din 23.09.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E. L. M. S. M.
Red.Tehnored.
E.L.A.- 17.06.2015
4 ex.
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 6515/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 6380/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
