Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7058/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7058/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 7464/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - D. P.

Grefier - M. U.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7058

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI, PRIN PRIMAR și pe pârâta ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită.

Instanța se declară competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 194 N.C.P.C.

Instanța estimează durata procesului la un singur termen de judecată, raportat la obiectul cererii.

Instanța, în temeiul art. 254 și urm. N.C.P.C., încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și ia act că pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici alte apărări.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și față de disp. art. 394 și 398 declară dezbaterile închise și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

A. Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamantul M. Iași prin Primar a chemat-o în judecată pe pârâta .. solicitând obligarea acesteia să plătească sumele de_ lei reprezentând chirie pentru perioada mai 2012 – aprilie 2014,_ lei reprezentând majorări de întârziere la data de 14.11.2014 și penalități aferente debitului restant începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la plata certă.

În motivare, a arătat că a închiriat pârâtei spațiul comercial pentru perioada menționată mai sus, dar aceasta nu a achitat contravaloarea ei.

În drept, a invocat contractul dintre părți, OUG nr.80/2013, art.1270, al.1 și art.1796, al.1, Cod Civil.

În susținerea acțiunii, a depus copii după: contract de închiriere, acte adiționale, procese verbale de predare/primire a spațiului, anexe la contract, situația privind debite restante, adresă, cerere și relații ORC.

B. Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu și-a propus probe în contradovadă achiesând astfel tacit la pretențiile reclamantului.

Acțiunea este scutită de plata timbrajului (art.30 din OUG 80/2013).

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

C. În baza relațiilor contractuale, reclamantul i-a închiriat pârâtei folosința spațiului din Iași, ..35, jud. Iași, menționate la punctul a.

Pârâta nu a achitat contravaloarea lor de_ lei (chiria).

Conform contractului și actelor adiționale pârâta îi datorează reclamantului și penalități de_ lei, calculate la 14.11.2014 și în continuare aferente debitului restant începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data achitării sumei datorate.

Conform art.1270 se consacră principiul forței obligatorii a contractului, și conform înțelegerii părților, obligația locatarului de a plăti chiria.

Față de cele reținute, rezultă că prezenta acțiune este întemeiată și, în baza art. 1270(1) și art.796 Cod Civil, art.451 – 453 Noul Cod Civil, contractului dintre părți și 1 și 3 Cod . admite și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului sumele de_ lei reprezentând chirie,_ lei reprezentând penalități și penalități aferente debitului datorat începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv (conform contractului și actelor adiționale).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. Iași prin Primar – . și Sfânt, nr.11 în contradictoriu cu pârâta .. Iași, ..35, jud. Iași, J_, CUI RO1966994 prin administrator B. S..

Obligă pârâta să plătească reclamantului sumele de:_ lei reprezentând chirie pentru folosința spațiului comercial situat în Iași, ..35, ., parter, jud. Iași,_ lei majorări calculate la data de 14.11.2014 și penalități aferente debitului datorat începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv (conform considerentelor).

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 25.05.2015, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red.jud. D.P./26.05.2015

Tehnored. U.M. /11.06.2015/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7058/2015. Judecătoria IAŞI