Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5121/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5121/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 5121/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5121/2015
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent B. E. și pe intimat O.C.P.I. IAȘI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- petent - B. E.
- intimat - O.C.P.I. IAȘI
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 01.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 07.04.2015, când pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru astăzi 15.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la instanță sub numărul_ /22l05l2014, petenta B. E. a chemat în judecată pe intimatul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IAȘI, solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească:
- anularea încheierii nr._/06l05.2014 emisă de O.C.P.I. Iași în dosarul nr._/2014;
- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Petenta arată că este moștenitoarea lui O. V. și că aceasta prin contractul de partaj voluntar autentificat sub numărul 5578/1973 a primit lotul nr. 1 cu suprafața de teren de 252,60 mp din terenul în suprafață de 675 mp teren situat în Iași, . P. A.) nr. 6, care a fost cumpărat de numiții O. șu E. Secărescu prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3455/1945 transcris la Tribunalul Iași sub numărul 562/1946.
Precizează că în urma decesului lui E. Secărescu terenul a fost identificat de inspectorii fiscali în vederea calculării impozitului, iar suprafața totală de 644 mp teren clădit și neclădit, este menționată scriptic în autorizația pentru teren fără construcții nr. 46/03.05.1973 eliberată de Consiliul Popular al Municipiului Iași și vecinătățile (E – . de stat IAC G&B, schițele avizate de Serviciul de Arhitectură Iași nr. 48/1973, certificatul de sarcini nr._/1973 eliberat de notariatul de Stat Iași.
Susține că încheierea este nelegală, întrucât dovada dreptului de proprietate a imobilului în patrimoniul său prin transfer succesiv rezultă în mod evident din actele autentice depuse.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1125 și 1126 Cod civil, art. 40 (1) din Legea 7/1996.
În dovedirea plângerii a depus înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât conform art. 32 din Legea nr. 7/1996 soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.
A solicitat respingerea plângerii întrucât petenta nu a depus înscrisuri care să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului, în speță, în persoana moștenitoarelor O. V., G. M. de pe urma autorilor Secărescu O. și Secărescu E., respectiv un certificat de moștenitor.
A invocat dispozițiile Codului civil, ale Legii nr. 7/1996 și ale Ordinelor Directorului General al A.N.C.P.I. nr. 633/2006 și 634/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, a atașat documentația aferentă încheierii contestate.
Asupra excepției invocate și din analiza probelor administrate, instanța reține următoarele:
Petenta contestă o încheiere emisă de O.C.P.I. Iași, prin care s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Iași, .. 6, compus din suprafața de 255 mp și o construcție locuință.
Soluționarea plângerii se face fără citarea oficiului teritorial potrivit art. 32 din Legea nr. 7/1996, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă, excepția astfel invocată urmând a fi admisă.
Petenta este unica moștenitoare a defunctei O. V. potrivit certificatului de moștenitor nr. 71/2012 emis de B.N.P. Maximovici și A. (fila 13).
Prin actul de partaj voluntar autentificat de Notariatul de Stat Județean Iași, prin încheierea nr. 5578/1973 (fila 12), O. V. și G. M. au partajat imobilul situat în Iași, ., compus din 644 mp teren construit și neconstruit și o clădire cu două apartamente.
Autoarea petentei a primit lotul nr. 1 compus din suprafața de 252,60 mp, pe care se află amplasamentul nr. 1 și magazia nr. 1.
Copartajantele au moștenit imobilul de la părinții lor Secărescu E. decedat în anul 1948 și Secărescu O. decedată în 1952, iar aceștia l-au dobândit prin cumpărare de la C. M. cu actul autentificat sub nr. 3455/1945 de Tribunalul Județean Iași, transcris sub numărul 662/1946 la grefa Tribunalului Iași (fila 15, dosar).
Prin procesul-verbal din 15.08.1949 (fila 55, dosar) întocmit de Sfatul Provizoriu al Municipiului Iași în urma decesului defunctului Secărescu E. s-a stabilit și evaluat masa succesorală a acestuia, precum și moștenitorii acestuia, M. Secărescu, O. Secărescu și V. O. precum și taxele de succesiune.
Prin procesul-verbal din 12.09.1949 (fila 57, dosar), a fost revizuit – modificat procesul-verbal inițial în ceea ce privește cuantumul taxelor pe care trebuie să le plătească moștenitorii.
Petenta a achitat impozitul aferent acestui imobil potrivit certificatului de atestare fiscală nr._/08.11.2013 (fila 143 dosar) emis de Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, din care rezultă că nu figura cu debite la data emiterii înscrisului.
Petenta a dovedit că este moștenitoarea defunctei O. V., aceasta din urmă fiind moștenitoarea defunctului Secărescu E..
Actul de partaj voluntar a avut la bază actul de proprietate a autorilor coparticipanților.
Imobilul a fost identificat de P.F.A. I. C. prin memoriu tehnic și documentația aferentă (filele 86-92, dosar), este situat în . 1251, C 1251/1, C 1251/2 și nu are sarcini.
Plângerea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit art. 894 cod civil și dispozițiilor Legii nr. 7/1996, instanța urmând a dispune anularea încheierii nr._/06l05.2014, emisă de O.C.P.I. Iași și obligarea O.C.P.I. Iași la intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul mai sus menționat.
Capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respins ca urmare a faptului că O.C.P.I. Iași nu are calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. Iași.
Admite în parte plângerea formulată de petenta B. E. cu domiciliul în Iași, ., .. 7,.> Dispune anularea încheierii nr._/6.05.2014 emisă de O.C.P.I. IAȘI și obligarea O.C.P.I. Iași de a intabula dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iași, .. 6, compus din suprafața de 255 mp teren și o construcție locuință.
Respinge cererea petentei privind plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare ce se va înregistra la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.B.T./Teh.U.E.
4 ex./15.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5137/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5150/2015. Judecătoria... → |
|---|








