Pretenţii. Sentința nr. 2225/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2225/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2225/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I.-C. R.
Grefier: M. H.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2225
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. S. și N. ANIȘOARA, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect obligație de a face - constatare caracter abuziv și nul absolut clauză; restituire comision de risc – Legea nr.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.09.2014, sub nr._, reclamanții N. S. și N. Anișoara au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., constatarea caracterului abuziv și nul absolut al clauzei nr.5 lit.a din convenția de credit nr._/30.07.2008, privind comisionul de risc și al clauzei privind comisionul de administrare din actul adițional implementat tacit de pârâtă, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ CHF reprezentând plățile efectuate cu titlul de comision de risc/administrare, calculat de la data încheierii convenției și până la data introducerii acțiunii, precum și a comisionului de risc/administrare aplicat lunar la soldul creditului, calculat în continuare de la data introducerii acțiunii până la pronunțarea hotărârii. De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/30.07.2008, prin care au contractat un credit cu garanție reală imobiliară în valoare de_ CHF. Pârâta percepe, în baza clauzei 5a, un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, pe toată perioada de derulare a convenției, iar, după . OUG nr.50/2010, pârâta a schimbat denumirea comisionului din risc în administrare, astfel încât, în virtutea respectivei clauze, reclamanții au achitat părții adverse suma de_ CHF, cu acest titlu.
Se susține caracterul nenegociabil al clauzelor din contract potrivit prezumției instituite de art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000, faptul că instituția de credit nu a adus la cunoștința consumatorului motivul pentru care a inserat comisionul, nici modul de stabilire al acestuia. Astfel, reclamanții învederează instanței că respectiva convenție de credit nu conține suficiente informații cu privire la acest comision, a cărui definiție este identică cu cea a dobânzii curente, nefiind precizate funcția și destinația sa, modalitatea de stabilire raportat la situația împrumutătorilor, criterii în funcție de care ar putea fi majorat sau diminuat, nici serviciul pe care îl prestează banca în schimbul încasării comisionului, fiind încălcată obligația de informare corectă și completă a consumatorului.
Se mai arată că un comision de risc constituie un dezechilibru în raporturile comerciale în contextul garantării separate a împrumutului, prin constituirea unei garanții reale imobiliare de rang I asupra imobilului reclamanților. În aceste condiții, perceperea comisionului de risc într-un cuantum ridicat, în mod definitiv, indiferent de materializarea sau nu a unor riscuri neidentificate în contract, fără posibilitatea restituirii la sfârșitul perioadei contractuale, creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile contractuale, în detrimentul consumatorului, contrar cerințelor bunei-credințe.
Nu în ultimul rând, se invocă lipsa de temei legal a schimbării denumirii din comision de risc în comision de administrare, în condițiile în care pârâta, în loc să elimine din contract comisionul de risc după . OUG nr.50/2010, a încercat să impună clienților săi un act adițional prin care să înlocuiască acel comision cu unul de administrare, perceput în același scop și în același cuantum, fără ca actul adițional să fi fost semnat de reclamanți. Prin urmare, actul adițional este, în opinia reclamanților, nul de drept, având în vedere și faptul că, pe parcursul derulării convenției, introducerea de noi comisioane este interzisă și de dispozițiile art.9 indice 3 lit.e pct.2 din OG nr.21/1992.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000, C.civ, OUG nr.50/2010, Legea nr.288/2010, Directiva CEE nr.13/93, precum și jurisprudența ICCJ și CJUE, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsa reclamanților.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, copie contract de credit, plan de rambursare credit, poliță asigurare, contract de garanție reală imobiliară, extras de cont.
La data de 23.10.2014, pârâta S.C. V. R. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, întrucât, în pricina de față, nu se poate reține lipsa cauzei pe motivul că banca și-a propus încă de la încheierea contractului să execute garanțiile reclamanților, și nici vreun mobil ilicit, determinant, în faptul încheierii convenției. Mai mult, consimțământul reclamanților a fost exteriorizat expres cu intenția de a crea raportul juridic concret, în sensul obligării la rambursarea creditului cu dobânzile și comisioanele cuvenite, în considerarea obligației corelative a pârâtei de a-i pune la dispoziție creditul solicitat. În acest context, nu se poate aprecia că, la data încheierii convenției, clauzele au fost valabile, iar, la data executării obligației de restituire a creditului cu accesoriile aferente, clauzele privind majorarea dobânzii ca efect al fluctuației dobânzii raportat la evoluția dobânzilor pe piața bancară, sunt nule absolut pentru lipsa de cauză și pentru încălcarea principiului consensualismului. Se mai susține că acel comision de risc este diferit de la o convenție la alta, prin urmare nu se poate vorbi de un contract preformulat, strict în privința clauzelor a căror anulare se solicită, nici nu poate fi reținută confuzia pe care o fac reclamanții în privința asigurării rambursării sumei împrumutate prin instituirea unei garanții cu cea de plată a împrumutului. De asemenea, pârâta învederează instanței că reclamanții au cunoscut costul contractului, neputând, în prezent, să nege acest aspect. Prin urmare, reprezentanții pârâtei apreciază că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr.193/2000, întrucât clauza din art.5 lit.a din condițiile speciale și art.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit, care se referă la preț, a fost negociată și nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului.
În ceea ce privește claza referitoare la plata comisionului de administrare, aceasta nu are caracter abuziv și nu este nulă absolut deoarece comisionul de administrare a fost negociat de părți, fiind stabilit la 0,05% față de 0,195%, cum fusese comisionul de administrare prevăzut în convenția inițială. Mai mult, actul adițional a fost semnat de părți.
În concluzie, se solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile cuprinse în Legea nr.288/2010, Legea nr.193/2000 și art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
În susținere, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv: convenția de credit, graficul de rambursare, polița de asigurare, contractul de garanție reală imobiliară, extras de cont, cererea de credit pentru persoane fizice, adeverințe de venit ale reclamanților, precum și adresa nr._/_.
Pe cale de consecință, la data de 14.11.2014, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2015, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă.
La termenul de judecată din data de 10.02.2015, a fost încuviințată administrarea probei cu înscrisuri, pentru ambele părți, precum și luarea unui interogatoriu reclamanților, la solicitarea pârâtei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanții N. S. și N. Anișoara, soț și soție, în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/30.07.2008 (filele 12-21), în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 89.000 CHF, pe o durată de 210 luni. În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct.5 lit.a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției (fila 13).
Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract (filele 23-25), în care este prevăzută, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului apartament situat în Iași, ., ..3, jud.Iași, proprietatea reclamantului și a soției acestuia. Acest imobil a fost asigurat de reclamanți, iar polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art. 7 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit (filele 26-30).
Ulterior, la data de 03.09.2010, pârâta a emis adresa nr._ (filele 93-94), prin care a pus în vedere reclamanților să se prezinte la sediul sucursalei/agenției unde au încheiat contractul de credit, cel târziu până la data de 17.09.2010, entru semnarea actului adițional necesar în vederea aplicării OUG nr.50/2010, act prin care, printre altele, punctul 5 din condițiile speciale ale convenției urma să fie modificat, în sensul transformării comisiounului de risc în comision de administrare credit, cu menținerea valorii procentuale, pe toată durata convenției, urmând ca acest comision să reprezinte costul pentru administrarea, de către VBR, a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea la dispoziție a împrumutului. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă, însă, încheierea efectivă a acestui act adițional, condiții în care pârâta a făcut aplicarea prevederilor din penultimul paragraf al adresei, în sensul considerării nesemnării actului adițional ca fiind o acceptare tacită (fila 94).
Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Asupra fondului cauzei, cu privire la criteriile ce trebuie să fie utilizate de instanță în analiza concretă a unei clauze pretins abuzive, art.4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel, clauza de la art.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, ce constituie un element component al creditului (parte a prețului, astfel cum susține instituția creditoare), ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art.4 alin.6 din lege cu consecința imposibilității analizării unui pretins caracter abuziv.
Cu toate acestea, instanța apreciază că art.4 alin.6 din actul normativ anterior menționat nu exclude în mod automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile generale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului în aceeași manieră cu dobânda curentă, care este percepută conform pct. 3.1, adică tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc. Nicăieri în convenția părților sau în condițiile speciale sau generale ale convenției acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condițiile în care pârâta a beneficiat expres de garanții imobiliare constituite în favoarea sa (conform pct.7 din condițiile speciale), iar debitorii au fost obligați să cesioneze pârâtei polița de asigurare pentru acest imobil, menită să acopere toate riscurile legate de imobilul ce face obiectul garanției. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că suma totală a creditului nu a putut depăși 85% din garanțiile constituite în favoare sa (astfel cum rezultă în mod neechivoc din art.8 din convenția părților).
Rezultă că instituția creditoare percepe două tipuri de costuri pentru unul și același serviciu prestat, fără a explica în mod corespunzător scopul distinct al dobânzii de rata comisionului de risc.
În ceea ce privește susținerea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce îi reveneau, și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei, și au fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, instanța apreciază că aceasta nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituite de această lege în ceea ce privește clauzele abuzive, interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.
Astfel, instanța apreciază că includerea doar la nivel declarative, de către pârâtă, a comisionului de risc în “prețul contractual”, fără ca, din convenția părților, să se poată deduce serviciul/contraprestația căruia îi corespunde această sumă de bani și care este de esența prețului, nu poate împiedica analiza caracterului eventual abuziv al clauzei prevăzute la art.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr.193/2000.
În acest sens, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr.193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art.4 alin. 3 teza finală din Legea nr 193/2000 prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției. Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamanții, iar reclamanții au precizat, în cadrul răspunsurilor la interogatoriu, faptul că au cerut lămuriri cu privire la clauzele contractuale referitoare la comisionul de risc, spunându-li-se că așa este procedura, în condițiile în care legea clauzelor abuzive tinde tocmai la apărarea consumatorului neavizat. De asemenea, susținerea că simpla prezentare a ofertei băncii este primul pas în negociere nu este suficientă pentru a exonera pârâta de această probă. Mai mult, faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca e datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența, în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.
Astfel, instanța constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
În condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Mai departe, pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit.a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci asupra imobilului menționat în contract. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul iminent la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Cu privire la ipoteza conform căreia acest comision ar fi fost necesar pentru menținerea solvabilității generale a Băncii în situații de criză, nu trebuie pierdut din vedere și faptul că, prin OUG nr.50/2010, s-a limitat posibilitatea încasării de comisioane de către bănci și tipul acestora, iar legiuitorul nu a reținut comisionul de risc prin cele permise și apreciate ca adecvate în astfel de contracte. Astfel, comisioanele permise de art.36 din ordonanță (comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor) reprezintăprețul unor servicii concret determinate și prestate în mod direct clientului, fără a gira instituirea unei plase de siguranță a băncii prin intermediul unui comision. În consecință, anticiparea unei situații de criză a creditelor și necesitatea asigurării solvabilității viitoare a băncii trebuie reflectată în mod direct asupra prețului banilor, respectiv dobânda practicată, legile pieții arătând că o cerere mare de produse și servicii pe fondul unei oferte limitate dublate de perspectiva recuperării greoaie a împrumutului conduce logic la creșterea prețului bunului/serviciului.
Se va avea în vedere și cuantumul lunar al comisionului de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexat contractului, cuantum considerabil (în total_ CHF), mai ales prin prisma lipsei contraprestației.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că, prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit nr._/2008.
Prin urmare, dată fiind constatarea întrunirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale Convenției de Credit nr._/30.07.2008, privind comisionul de risc.
În ceea ce privește redenumirea comisionului de risc în comision de administrare, contrar susținerilor din întâmpinare ale pârâtei, între părți nu s-a mai încheiat un act adițional propriu-zis, astfel cum rezultă și din răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților, ci pârâta a considerat lipsa prezentării reclamanților la sucursala/agenția unde au încheiat convenția de credit drept o acceptare tacită a prevederilor unui astfel de act. Prin urmare, a solicitat și primit din partea reclamanților comisionul de administrare în același procent ca cel de risc, pe toată durata derulării contractului, până la data introducerii acțiunii, motiv pentru care argumentele anterior expuse în ceea ce privește caracterul abuziv al comisionului de risc se aplică și comisionului de administrare credit.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc/administrare credit, ceea ce atrage nulitatea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc/administrare, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta va fi obligată la restituirea, către reclamanți, a contravalorii comisionului, deja achitată, și anume a sumei de_ CHF, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând contravaloarea comisionului de risc/administrare aplicat lunar la soldul creditului, achitat de la data de 30.07.2008 și până la data introducerii acțiunii (25.09.2014).
Instanța apreciază că se impune restituirea acestui comision în raport de data introducerii acțiunii deoarece doar în privința acestei sume reclamanții au probat existența caracterului cert, lichid și exigibil, atât timp cât s-a probat, prin depunerea extrasului de cont (filele 31-39 și 69-86), doar plata respectivei sume, nu și a comisionului de administrare credit pretins de pârâtă de la introducerea acțiunii până la data pronunțării prezentei sentințe.
Întrucât constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de risc s-a datorat faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision, nu se pune problema restituirii acestei contraprestații, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului de risc achitat.
De asemenea, în temeiul art.1088 C.civ, care stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligației de a plăti o sumă de bani, pârâta urmează a fi obligată la plata, către reclamanți, și a dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acestei sume. Plata sumelor de bani reprezentând comisionul de risc/administrare credit fiind nedatorată, pârâta apare ca un accipiens de bună credință până la data introducerii acțiunii, devenit accipiens de rea-credință după această dată și obligat, în consecință, la plata dobânzilor de la formularea acțiunii (art. 994 C.civ.).
Nu în ultimul rând, având în vedere modul de soluționare a cererii principale, în temeiul dispozițiilor art. 453 din Noul Cod procedură civilă, constatând îndeplinite condițiile de culpă procesuală a pârâtei și dovedire a cheltuielilor pretins a fi efectuate, instanța urmează a admite cererea reclamanților și a dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, conform chitanței nr.205/03.02.2015, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanții N. S., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, ., .. B, ., Județul Iași și N. ANIȘOARA, C.N.P._, cu domiciliul în Iași, ., .. B, . în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., J40/58/200, CUI_, cu sediul în București, ., etaj 3 – 8 și 10, sector 2.
Constată caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale Convenției de Credit nr._/30.07.2008, privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare prin actul adițional acceptat tacit de către reclamanți.
Obligă pârâta la restituirea, către reclamanți, a sumei de_ CHF, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând contravaloarea comisionului de risc/administrare aplicat lunar la soldul creditului, achitat de la data de 30.07.2008 și până la data introducerii acțiunii (25.09.2014).
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a dobânzii legale aferente debitului principal de_ CHF, calculată de la data introducerii cererii (25.09.2014) și până la plata efectivă și integrală a debitului principal, precum și a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată astăzi, 17.02.2015, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
I.C.R. M.H.
Red./Tehnored.I.C.R./M.H.
5 ex./12.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2220/2015. Judecătoria IAŞI | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 9/2015. Judecătoria... → |
|---|
