Pretenţii. Sentința nr. 2564/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2564/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 39441/245/2014
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2564/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . SEDIUL PROCEDURAL ALES LA CABINET DE AVOCAT I. CAȚARSCHI și pe pârât D. P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, răspunde pentru reclamantă avocat T. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că este primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită.
Instanța, observând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, raportat la prevederile art. 94 și art. 107 noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Avocat tun C. pentru reclamantă învederează instanței că există o eroare materială cu privire la numele reclamantei, respectiv în calitate de reclamantă figurează Asociația de P. ., ., reprezentantul convențional al reclamantei depune la dosar o copie a certificatului de înregistrare fiscală.
Instanța de judecată ia act de precizările reprezentantului convențional al reclamantei, respectiv că are calitate de reclamantă Asociația de P. ., . rezultă din copia certificatului de înregistrare fiscală depus la dosar, și dispune efectuarea de mențiuni în aplicația ECRIS.
Instanța de judecată constată că procedura de citare este completă având în vedere reprezentarea reclamantei prin apărător ales.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte excepții de invocat instanța acordă cuvântul la probe.
Avocat T. pentru reclamantă solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 si art. 258 noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind utile și pertinente soluționării prezentei cauze.
În temeiul dispozițiilor art. 208 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, instanța de judecată constată că pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar, fiind astfel decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 244 noul Cod de procedură civilă, instanța constă terminată cercetarea judecătorească a procesului.
În temeiul dispozițiilor art. 392 noul Cod de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul asupra fondului, avocat T. pentru reclamantă solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și constatarea faptului că pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere în valoare de 1962,85 lei aferente perioadei mai 2012 – februarie 2014 și nici penalitățile de întârziere în cuantum de 2023,65 lei aferente perioadei decembrie 2010 – ianuarie 2014. De asemenea, reprezentantul convențional al reclamantei menționează că, creanța este certă, lichidă și exigibilă, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 394 noul Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari ., în contradictoriu cu pârâtul D. P., obligarea acestuia la plata sumei de 1962,85 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere calculate în perioada 05._ și 2023,65 penalități de întârziere calculate în perioada 12._.
În motivare, s-a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar nu a achitat la termen cheltuielile de întreținere, motiv pentru care datorează și penalități de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere.
În drept, au fost invocate disp. generale ale legii nr.230/2007, art.192 și 453 NCPC.
În dovedirea cererii reclamanta a depus înscrisuri, în copie certificată, f.6-89.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.50 din Legea nr.230/2007 prin care a fost abrogată Anexa 2 la Legea nr.114/1996 ”Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile”.
Potrivit disp. art.49 Legea nr. 230/2007, „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. (2) Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. (3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natura administrativă”.
Astfel, dispoziția legală citată prevede dreptul asociației de proprietari de a calcula și percepe membrilor săi, proprietarii apartamentelor din condominiu, penalități de întârziere în cazul neachitării la termen a cheltuielilor lunare de întreținere.
Reține instanța, din listele de plată aflate la dosar și fișa individuală, f.11, că în luna mai 2012 pârâtul figura cu un debit restant în sumă de 1962,85 lei la plata cheltuielilor comune de întreținere în perioada 05.2012–02.2014 iar din aceeași fișă reiese modul de calcul a penalităților de întârziere, procentul de penalitate aplicat fiind aprobat prin decizia din 16.10.2008.
Față de considerentele reținute, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de proprietari ., . sediul procedural ales la cabinet avocat I. Cațarschi din Iași, .. 15, ., ., în contradictoriu cu pârâtul D. P., cu domiciliul în Iași, ., ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1962,85 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei: 05._ și suma de 2023,65 lei, penalități de întârziere pentru perioada: 12._.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei 450 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.
Președinte, Grefier,
M.G.T.M.P.
Pentru grefier aflat în concediu de odihnă,
semnează grefierul – șef al secției civile
Red./Tehnored. M.G.T.
4 ex. / 01.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2563/2015. Judecătoria IAŞI | Partaj judiciar. Sentința nr. 1939/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








