Pretenţii. Sentința nr. 3652/2015. Judecătoria IAŞI

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 04.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.07.2014 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul O. N. pentru ca acesta să fie obligat să plătească suma de 171 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 30,7 lei, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată ca între părți este încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr._/2009 în baza căruia pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada mai 2011 – ianuarie 2013 reclamanta a emis facturi în cuantum de 171 lei, pe care pârâtul nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere, conform art. 8 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010. Contractul legal încheiat și semnat de debitor, arată reclamanta, îl obligă pe acesta să respecte clauzele contractuale stipulate. Pârâtul a fost chemat la conciliere, însă nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat și a refuzat de asemenea să se prezinte în fața mediatorului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, 411 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat, adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii.

La solicitarea instanței, la data de 16.06.2014, reclamanta a mai înaintat la dosar precizări și copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat.

Pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că pe perioada pentru care i se solicită plata unor sume de bani nu exista niciun contract, că din cuprinsul adeverinței emise de Casa Teritorială de Pensii reiese că i s-a oprit suma de 1049 lei, cu toate că prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ penalitățile se ridicau la suma de 4,07 lei și nu de 407 lei, astfel cum i s-au poprit incorect respectivele sume de bani în perioada octombrie 2012 – august 2013, apreciind că sunt incidente dispozițiile cu privire la denunțarea unilaterală a contractului.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat înaintarea dosarului de executare 31/2012 al B. A. C..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține :

Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr._/2009, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este vechiul Cod civil.

Prin contractul de prestări servicii de salubritate nr._/2009, reclamanta s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.3-4 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâtul s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate ( termenul de plată – conform art. 8 alin. 3 din contract – 15 zile de la data primirii facturii), iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 8 alin. 4 din contract.

În baza contractului, au fost emise facturi în perioada mai 2011 – ianuarie 2013 aflate în copie la dosar, pentru debitul de 171 lei, pârâtul nefăcând dovada stingerii debitului prin plată, deși, față de pretențiile reclamantei probate prin înscrisurile de la dosar, îi revenea sarcina probei liberațiunii conform art.1169 C.civ.

Penalitățile de întârziere însă, nu au fost calculate corect, raportat la data scadenței calculată în concordanță cu dispozițiile contractuale și cele ale Legii nr.51/2006. Astfel, instanța reține că contractul dintre părți este unul cu clauze predeterminate de legiuitor prin dispozițiile Legii nr.51/2006, mai exact art.36 și art.42 din lege, care prevăd în art.42 al.9 Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu pânã la data de 15 a lunii urmãtoare celei în care prestația a fost efectuatã. Utilizatorii serviciilor de utilitãți publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați sã achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadențã de 15 zile lucrãtoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe facturã. Termenul de scadențã privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii, dispoziții legale reluate în art.8 al.3 din contractul părților. Or, din tabelul de calcul depus de reclamantă la dosar, rezultă că acestea au fost calculate începând cu a 15-a zi de la emiterea facturii, fiind neverosimilă împrejurarea primirii facturii de către consumator în aceeași zi cu emiterea acesteia, fiind încălcate dispozițiile contractuale agreate de părți, cu consecința calculării unor penalități de întârziere mai mari.

Susținerile pârâtului aduse în apărarea sa prin întâmpinare nu sunt întemeiate. Astfel, în perioada supusă analizei, între părți era în vigoare contractul nr._/2009, care a fost încheiat pe durată nedeterminată începând cu 24.07.2009, iar prin depunerea contractului și a facturilor aferente perioadei mai 2011 – ianuarie 2013 reclamanta a dovedit prestarea serviciilor de ridicare și transport deșeuri menajere, în valoare totală de 171 lei.

Pârâtul nu a făcut dovada plății, nici a unor împrejurări care să îl exonereze de obligația de plată a acestor servicii.

Susținerile pârâtului conform cărora ar fi efectuat anterior plăți nedatorate către S., întrucât s-ar fi executat silit în baza sentinței date în dosarul nr._ o sumă mai mare decât cea dispusă de instanță, operând o compensație cu sumele ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu sunt întemeiate, din actele dosarului de executare nr.31/2012 (fila 54) reieșind că suma executată silit cu titlu de penalități a fost de 4,07 lei conform sentinței civile_/21.06.2010 îndreptată prin încheierea din 19.08.2010, nu de 407 lei cum eronat susține pârâtul. Prin urmare, nu sutn întrunite condițiile compensării invocate de pârât.

În privința faptului că reclamanta nu a pus o pubelă la dispoziția pârâtului, instanța apreciază că această împrejurare nu poate fi reținută ca o excepție de neexecutare a contractului, astfel cum învederează pârâtul, întrucât din contractul părților reiese doar obligația reclamantei de a dota punctele de colectare cu recipiente inscripționate, în locuri special amenajate (art.4.2), obligația corelativă a pârâtului beneficiar fiind de a depozita deșeurile numai la punctele de colectare situate pe domeniul public (art.6.3).

În plus Decizia de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare depusă de pârât la dosar (f.35) vizează atât o obligație distinctă de cea care face obiectul cererii, cât și o perioadă distinctă de cea vizată prin cerere, nefiind relevantă în cauză.

În drept, potrivit art.969 Cod civil, contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1073 C civ, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.

Față de cele de mai sus, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar pretenția reclamantei este dovedită în ceea ce privește debitul în totalitate și doar în parte în privința penalităților, conform argumentelor prezentate anterior, sens în care va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 171 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate mai 2012 – ianuarie 2013) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere ce vor fi calculate corect de reclamantă asupra fiecărui debit lunar neachitat din perioada mai 2012 – ianuarie 2013 începând din a 16-a zi de la data primirii facturilor de către pârât până la 07.01.2014 (data calculului penalităților solicitate prin acțiune), fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.

Față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 453 NCPC potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat, cu privire la taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea promovată de reclamanta .>, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul O. N. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași.