Pretenţii. Sentința nr. 6709/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6709/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 40242/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 18 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6709
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâții L. D. și L. D., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.05.2015, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.11.2014, sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții L. D. și L. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata debitului în valoare de 86,40 lei cu titlu de preț și a sumei de 6,06 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâții contractul de prestări servicii nr._/09.06.2008, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâții nu au înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat debitul pretins prin prezenta acțiune. Coeficientul de penalizare este stabilit în baza art. 5 pct. 4 din contract fiind egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv 0,04% conform OUG nr. 88/2010.
În drept, s-au invocat prevederile art.1516 Cod civil, solicitându-se totodată conform art. 223 alin. 3 și 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Pârâții, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei L. D..
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între reclamantă, în calitate de prestator și pârâtul L. D., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr._/09.06.2008 prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Deși în contract sunt menționați, în calitate de beneficiar, atât L. D., cât și L. D., apare trecut doar codul numeric persoanl al pârâtului și contractul poartă o singură semnătură, prezumându-se că aparține pârâtului L. D., al cărui CNP este menționat în contract. În consecință, întrucât pârâta L. D. nu a semnat contractul și nu s-a dovedit că și-ar fi asumat în vreun alt fel obligațiile decurgând din acesta, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei L. D..
În temeiul contractul de prestări servicii nr._/09.06.2008, pârâtul s-a obligat, conform art. 6.6 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 8.4 din contract).
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada august 2013- ianuarie 2014 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâtul a acumulat un debit în cuantum de 84,60 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă, fiind calculate, în temeiul art. 8.4 din contract, coroborat cu prevederile O.U.G. nr.88/2010, penalități de întârziere în cuantum de 5,68 lei.
Conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia. În baza facturilor depuse la dosar și necontestate, instanța apreciază că suma de 86,40 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada august 2013- ianuarie 2014, are caracter cert și exigibil. Pârâta nu a dovedit prin mijloacele de probă admise de lege faptul că ar fi plătit această sumă, pe care nici nu a contestat-o.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă și va obliga pârâtul la plata sumei de 84,60 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada august 2013- ianuarie 2014.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține că în art. 8.4 din contract părțile au prevăzut că neplata la termen a prețului atrage plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare. Reclamanta a aplicat un coeficient de penalizare conform O.U.G. nr.88/2010, adică penalități egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare respectiv de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise. Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit la termenul stabilit în contract obligația de achitare a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă, instanța apreciază că în mod corect reclamanta a dat eficienta clauzei penale stabilite în contract și a calculat penalități de întârziere la suma datorată.
Pentru aceste considerente, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 6,06 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada august 2013- ianuarie 2014.
Conform art. 453 alin. 1 N.C.p.c., instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei L. D.. Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta L. D., domiciliată în Iași, ., ., ., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamanta .>, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul L. D., cu domiciliul în Iași, ., ., .,.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume:
- 84,60 lei cu titlu de contravaloare servicii de salubritate prestate în perioada august 2013- ianuarie 2014
- 6,06 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de salubritate prestate în perioada august 2013- ianuarie 2014.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2015.
Președinte, Grefier,
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/01.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6953/2015.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-05-2015,... → |
|---|








