Plângere contravenţională. Sentința nr. 6953/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6953/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 36187/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 21 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte - V. V. C.
Grefier – C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6953/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 30.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 15.05.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 21.05.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea primită și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.10.2014 și înregistrată sub nr._, petenta . a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ întocmit în data de 24.09.2014.
În motivarea cererii formulate, petenta a învederat faptul că procesul verbal este netemeinic, angajatul se afla în proba practică din dimineața aceleiași zile.
În susținerea cererii, petenta a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 24.09.2014, contract individual de muncă.
Cererea a fost motivată în drept conform OG 2/2001.
Petenta a depus 20,00 lei reprezentând taxă judiciară timbru.
Legal citată, intimata I. T. de Muncă Iași a formulat întampinare, solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentei s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001, agentul constatator nu a făcut decât să încadreze fapta săvârșită de către petent și să aplice prevederile legii.
A anexat copii după procesul - verbal . nr._ întocmit în data de 24.09.2014, fișă de identificare, notă de relații, foaie colectivă de prezență, înștiințare, proces verbal de control.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit în data de 24.09.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10 000,00 lei pentru încălcarea normelor legale privind angajarea în muncă.
În fapt, angajatorul . a primit la muncă pe D. Ș. I. fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă.
Fapta este prevăzută de art. 16 alin. 1 și art. 260 alin. 1 lit. 3 din Legea nr, 53/2003.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Analizand procesul verbal, instanta constata, in primul rand indeplinirea tuturor conditiilor de valabilitate a caror nerespectare ar putea atrage nulitatea absoluta a actului constatator.
Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică și a fost legal individualizată, raportat la dispozițiile art. 260 alin. 1 lit. 3 din Legea nr, 53/2003 care prevede: „Art. 260 (1) Constituie contraventie si se sanctioneaza astfel urmatoarele fapte: e) primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1), cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata;”.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.
Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Însă, deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentei, aspectele învederate constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/ 2001.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G 2/2001, „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal”.
Având în vedere toate aceste criterii raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 2 lit. a din O.G. nr. 2/2001.
În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să respecte dispozițiile legale.
Față de aceste împrejurări, instanța va admite în parte plângerea formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.09.2014 și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta ., J_, CUI_, cu sediul în Iași, ., camera 1, jud. Iași împotriva procesului -verbal de contravenție nr._/24.09.2014, întocmit de intimatul I. T. de Muncă Iași, cu sediul în Mun. Iași, . nr.31, jud. Iași.
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de_ lei aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție sus menționat cu sancțiunea ”avertisment”.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi pune în vedere să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21.05.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
Red.:V.V.C.
22.06.2015/4ex.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 6709/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








