Pretenţii. Sentința nr. 6799/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6799/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6799/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 19 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE Z. L. F. M.

GREFIER Z. N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6799/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât T. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta personal, lipsă fiind reclamanta - prin reprezentanții săi legali.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită, precum și faptul că s-au depus la dosarul cauzei, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, precizări însoțite de înscrisuri din partea reclamantei.

Instanța procedează la legitimarea pârâtei T. M., care prezintă cartea sa de identitate .. MX, nr._, având CNP:_.

Instanța, in temeiul art. 94 pct. 1 lit. j Cod Procedură Civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece cauza de față.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Pârâta, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar în acest sens, în original, chitanța nr._/17.04.2015.

În temeiul dispozițiilor art. 258 Cod Procedură Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o utilă, concludentă și pertinentă.

În temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța, socotindu-se lămurită, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Pârâta, având cuvântul, arată că a achitat integral debitul, iar de un an nu are nici un venit.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 17.02.2015, sub nr. mai sus menționat (în antet), reclamanta S.C. S. S.A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta T. M. la plata sumelor de 366 lei, cu titlu de preț, și 95,54 lei, cu titlu de penalități.

În motivare, a arătat următoarele:

Pârâta nu a înțeles să-și achite obligațiile contractuale privind plata prețului, astfel încât s-a acumulat debitul menționat, reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractului dintre părți în perioada februarie 2013 – martie 2014.

Penalitățile solicitate sunt datorate în temeiul contractului, în coeficient egal cu cel utilizat pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat.

S-a încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, dar fără rezultat.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1516 C. Civ..

În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri, anexând acte.

Reclamanta a depus o precizare la 22.04.2015, prin care a arătat că pârâta a achitat integral sumele datorate, inclusiv cheltuielile de judecată (f.23).

Pârâta nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță la ultimul termen, când a afirmat și dovedit că a plătit sumele datorate, anexând o chitanță.

În consecință, instanța va constata ca fiind rămasă fără obiect cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată ca fiind rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. (cu sediul în Iași, Șoseaua Națională nr.43, jud. Iași) în contradictoriu cu pârâta T. M. (CNP:_, cu domiciliul în Iași, ., J. Iași).

Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.

Președinte, Grefier,

Z.L.F.M.Pentru Grefier în C.O. semnează

Grefier Șef de Secție Civilă

Red./Tehnored. Z.L.F.M.

4 ex/15.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6799/2015. Judecătoria IAŞI