Pretenţii. Sentința nr. 6987/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6987/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 31312/245/2012

Cod operator: 3171

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la data de 21 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. T. S.

Grefier - M. A.-S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6987

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "C.E.T. IAȘI" S.A. prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. și pe pârâta ASOCIAȚIA P. . A. avand ca obiect actiune in raspundere contractuala - sesizare perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 11.04.2014, după care:

Instanța repune cauza pe rol și pune în discuție, din oficiu, excepția perimării cererii, și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._, constată următoarele:

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.04.2014, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 155 ind. 1 C. pr. civ.1865 pentru neindeplinirea obligatiilor stabilite in sarcina reclamantului pe parcursul judecătii.

Potrivit dispozițiilor art. 248 din codul de procedură civilă din 1865, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, instanța va admite excepția de perimare, urmând să constate perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de către instanța de judecată.

În baza art.248 C.pr.civ.și art.252 C.pr.civ.:

Constată perimată cererea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. IAȘI S.A., CUI_, cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr.25, jud.Iași prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA P. . A., cu sediul in Iasi, ., nr. 7, judetul Iasi.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.

Președinte, Grefier,

A.T.S. A.S.M.

Red./Tehnored.A.T.S/M.A.S.

3 ex./5.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6987/2015. Judecătoria IAŞI