Pretenţii. Sentința nr. 8696/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8696/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 8696/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8696/2015

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. L. A.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâta R. A. - M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea de pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei au lipsit părțile, situație în care, potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.223 alin.(3) coroborate cu dispozițiile art.411 alin.(1) pct.2 teza finală din Codul de procedură civilă, după care,

Observând că prezenta cauză este la primul termen de judecată, instanța procedează, din oficiu, în baza art.131 Cod de procedură civilă, la verificarea competenței sale generale, materiale și teritoriale, stabilind că, față de dispozițiile art. 94 și 97 Cod de procedură civilă, este competentă să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte excepții de invocat instanța acordă cuvântul la probe.

Constatând că proba cu înscrisurile existente la dosar este admisibilă potrivit legii și concludentă pentru soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, prin raportare la art. 255 și 258 Cod de procedură civilă, instanța o încuviințează părților și, în temeiul dispozițiilor art.260 Cod de procedură civilă, o constată administrată.

În temeiul art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează că prezenta cauză poate fi soluționată la termenul de astăzi.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art.244 Cod de procedură civilă constată terminată cercetarea judecătorească a procesului.

În temeiul dispozițiilor art.392 Cod de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

În temeiul dispozițiilor art.394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 17.02.2015, reclamanta . solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei R. A. - M. la plata sumei de 347,89 lei din care 285,30 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada 05._ și 62,59 lei cu titlu de penalități aferente acestora calculate până la data de 27.10.2014 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru).

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestării servicii salubritate nr._/19.08.2008, în baza căruia a colectat, transportat și depozitat deșeurile municipale, însă pârâta nu a mai achitat valoarea facturilor emise în perioada 05._, înregistrând un debit de 285,30 lei. La aceste sume s-au calculat penalități de întârziere de 62,59 lei calculate până la data de 27.10.2014.

Reclamanta a mai arătat că a invitat pârâta la sediul său în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, solicitări cărora pârâta nu a dat curs.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 Cod civil.

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, somații fila 8, contract de prestării servicii salubritate nr._/19.08.2008 fila 9, fișă calcul penalități fila 10, facturile fiscale aferente perioadei solicitate filele 11-21.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 28 lei stabilită conform prevederilor art.3 alin.1 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cauză, s-a realizat regularizarea acțiunii în acord cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, în care reclamanta a făcut dovada calității de reprezentant convențional și legal și a indicat datele sale de identificare.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în termenul legal pentru a-și preciza poziția procesuală.

La termenul de astăzi, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta . calitate de prestator, și pârâta R. A. - M., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul de prestării servicii salubritate nr._/19.08.2008 având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, astfel cum rezultă din contract de prestării servicii salubritate nr._/19.08.2008 fila 9.

În schimbul serviciilor prestate, pârâta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate, potrivit prevederilor art.6 pct.6 din contract, în termen de 15 zile de la data primirii facturii, potrivit prevederilor art.8 pct.3 din contract.

Părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii legale datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, potrivit prevederilor art. 8 pct.4 din contract.

Potrivit mențiunilor de pe facturile fiscale, neachitarea facturii în termen de 45 zile calendaristice de la data emiterii conduce la perceperea penalităților, în cuantum de 0,04% începând cu prima zi după scadență, până la data achitării integrale a facturii, facturile fiind o formă simplificată de contract, mențiuni care sunt de natură să modifice termenul de calcul și procentul penalităților.

În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale (filele 11-21) pentru valoarea totală de 285,30 lei, aferente perioadei 05._. La suma neachitată de către pârâtă au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 62,59 lei calculate până la data de 27.10.2014, astfel cum rezultă din fișă calcul penalități fila 10.

În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispozițiile art.6 din Noul Cod Civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de față, având în vedere data încheierii contractului de prestări servici, este dată de dispozițiile vechiului cod civil 1864.

În drept, sunt incidente prevederile art. 969 Cod civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și ale art. 1073 Cod civil conform cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Instanța reține că în speță sunt incidente și prevederile art. 1169 din vechiul Cod civil, care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

Potrivit art. 662 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În speță, față de regulile răspunderii civile contractuale, instanța reține că reclamanta . făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile emise pentru perioada 05._, iar pârâta nu a făcut dovada executării acestei creanțe.

Față de cele arătate mai sus, instanța reține că reclamanta deține o creanță certă și lichidă, în conformitate cu dispozițiile art. 662 Cod procedură civilă în cuantum de 285,30 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada 05._ și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 285,30 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalități de întârziere aferente prețului serviciilor, față de prevederile art. 8 pct.4 din contract, instanța reține că neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii legale datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Potrivit mențiunilor de pe facturile fiscale, neachitarea facturii în termen de 45 zile calendaristice de la data emiterii conduce la perceperea penalităților, în cuantum de 0,04% începând cu prima zi după scadență, până la data achitării integrale a facturii, facturile fiind o formă simplificată de contract, mențiuni care sunt de natură să modifice termenul de calcul și procentul penalităților.

Interpretând această clauză contractuală, instanța constată că părțile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, inserându-se astfel o clauză penală în accepțiunea art. 1066 Codul civil.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.

Instanța apreciază că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere în fișa depusă la dosar (fila 10), aplicând un coeficient de penalizare prevăzut de legile în vigoare la momentul emiterii facturilor, respectiv de 0,04 %.

Cum primele două condiții au fost analizate în momentul stabilirii obligației pârâtei de plată a contravalorii facturilor emise în perioada 05._, instanța reține în plus că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1079 alin. 2 din Codul civil, pârâta fiind de drept în întârziere, întrucât au contractat expres că neachitarea facturii în termen de 45 zile calendaristice de la data emiterii conduce la perceperea penalităților, în cuantum de 0,04% începând cu prima zi după scadență, până la data achitării integrale a facturii, facturile fiind o formă simplificată de contract, mențiuni care sunt de natură să modifice termenul de calcul și procentul penalităților, creanța cu privire la acest capăt de cerere, fiind deci, exigibilă.

Pentru motivele de drept și de fapt expuse, având în vedere și modul de soluționare a capătului principal de cerere, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a o obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 62,59 lei cu titlu de penalități calculate până la data de 27.10.2014.

În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta urmează a cădea în pretenții, instanța o va obliga și la plata sumei de 28 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta .>înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO51BRDE240SV_, cu sediul în Iași, ., județul Iași prin reprezentant legal I. A., prin reprezentant convențional consilier juridic A. M., consilier juridic Ș. B. în contradictoriu cu pârâta R. A. M. CNP_, cu domiciliul în Iași, ..128, ., . (915), județul Iași.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 347,89 lei din care 285,30 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada 05._ și 62,59 lei cu titlu de penalități aferente acestora calculate până la data de 27.10.2014.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. E. L. M. S. M.

Pentru grefierul aflat în concediu

de odihnă, semnează

grefierul șef al secției civile

Red.Tehnored.

E.L.A.- 07.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8696/2015. Judecătoria IAŞI