Pretenţii. Sentința nr. 9526/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9526/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 9526/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9526/2015

Ședința publică de la 27 Iulie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. Z.

Grefier: A.-E. B.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. ". pe pârât G. O., pârât G. A. E., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 13.07.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, așa cum a fost modificata, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „.> a chemat în judecată pe pârâții G. O. SI G. A. E. solicitând instanței obligarea acestora la plata sumelor de 2052,24 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 07._, precum și la plata sumei de 830,29 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade .

Motivând în fapt cererea, reclamanta susține că pârâtii nu au mai plătit întreținerea și în lipsa altor posibilități de recuperare a debitului a fost obligată să ii acționeze în judecată.

In drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 50 din Lg.230/2007.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform disp. art. 50 alin.2 din Lg.230/2007.

Atașat actiunii, dar si in cursul judecății, reclamantul a fost depus copii după inscrisurile de care a inteles să se folosească in judecarea cauzei.

Pârâtii G. O. SI G. A. E., legal citati, nu au depus întâmpinare si nici s-au prezentat in instanta in vederea administrării de probe.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri pentru reclamantă .

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Instanța reține că potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația de a achita cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației, iar în caz de neplată sau de întârziere în efectuarea plății în termenul stabilit, proprietarul este obligat să plătească și o penalitate în cuantumul determinat prin hotărârea adunării generale a asociației, conform dispozițiilor art. 49 din actul normativ invocat anterior.

În speță, obligațiile de plată ale pârâtilor au caracter legal, fiind prevăzute de dispozițiile art. 46 Lg. 230/2007 conform cărora: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform dispozițiilor art. 49 alin. 1 și 2 din același act normativ: „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice” (de la data fișării – n.j.).

În raport de actele depuse la dosar, rezulta, cu privire la debitul principal, că acestea sunt justificate, instanța urmând a proceda la admiterea acestui capăt de cerere. In ceea ce priveste penalitătile de intârziere, instanța a procedat la însumarea sumelor solicitate cu acest titlu aferente perioadei menționate in acțiune, ajungându-se la suma de 830,29 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2013 - ianuarie 2015, respingând restul pretențiilor solicitate cu titlu de penalități de întârziere .

In consecinta, fata de considerentele de fapt si de drept, instanta urmează a admite in parte actiunea, potrivit mentiunilor anterioare.

În tem. art. 453 Cod proc civ., va admite in parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata si ii va obliga pe acestia, in solidar, la plata sumei de 277, 15 lei cu acest titlu reprezentate de onorariu avocat, respingând restul pretențiilor solicitate cu acest titlu pâna la concurenta sumei precizate in actiune .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ".>cu sediul în Iași, ., . IAȘI, împotriva pârâților G. O., cu domiciliul în IAȘI, Șoseaua Națională, nr. 40A, ., . si G. A. E., cu domiciliul în IAȘI, Șoseaua Națională, nr. 40A, ., ..

Obligă pârâții, in mod solidar, la plata sumei de 2052,24 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 07._, precum si la plata sumei de 830,29 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, respingând restul pretențiilor solicitate cu titlu de penalități de întârziere .

Admite in parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata si obliga pe acestia la plata sumei de 277, 15 lei cu acest titlu reprezentate de onorariu avocat.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.07.2015

Președinte, Grefier,

Z. I. B. A.-E.

RED./TEHNORED. Z.I.

5 EX./07.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9526/2015. Judecătoria IAŞI