Pretenţii. Sentința nr. 9682/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9682/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 9682/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 18 August 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Judecător I.-C. R.
Grefier: L. L.
Sentința civilă nr.9682/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. C., PRIN AVOCAT M. Ș., și pe pârâta R. B. S.A., având ca obiect obligație de a face, constatare caracter abuziv clauză; restituire sumă – Legea nr.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:
Dezbaterile cu privire la excepțiile procesuale puse în discuție și pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.08.2015, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.10.2014, sub nr.de dosar_ /2015, reclamanta C. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A., să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze prevăzute în contractul de credit nr.RF_:
- Art.3.2 teza a doua, în ceea ce privește sintagma banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare;
- Art.3.5 teza I referitoare la comisionul de administrare de 0,45% aplicat la valoarea inițială a creditului;
- Art.3.7 teza I referitoare la comisionul de procesare de 2,5% aplicat la valoarea creditului menționat la art.1.1 lit.a din contractul de credit.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii conform celei inițiale de 9,50% pe an pentru perioada iunie 2007-octombrie 2010, iar, pentru intervalul noiembrie 2010 la zi, după formula 4,725%+EURIBOR 6M.
Reclamanta a mai cerut instanței să oblige pârâta la actualizarea la 6 luni a dobânzii percepute în temeiul contractului de credit, în funcție de valoarea EURIBOR, la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și comision de procesare cu dobânda legală de la data achitării până la efectiva restituire, a sumelor încasate cu titlu de dobândă percepută în perioada iunie 2007-octombrie 2010 care depășește dobânda de 9,50%, acceptată prin contractul inițial, cu plata dobânzii legale aferente, precum și la restituirea dobânzii plătite din octombrie 2010 la zi, care excede formulei de calcul a dobânzii, cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că defunctul soț al reclamantei a încheiat, la data de 06.06.2007, contractul de credit de consum nr.RF_, pentru suma de_ euro, contract cu o durată de 10 ani. La data semnării convenției, pârâta a inserat o . clauze abuzive, care creează un dezechilibru între drepturile părților contractante. Astfel, clauza inserată la art.3.2 dă dreptul băncii să modifice rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, această prevedere fiind în mod evident abuzivă, întrucât dă posibilitate pârâtei să majoreze dobânda în mod arbitrar, fără a negocia cu reclamanta, fapt ce încalcă interesele economice ale acesteia, contrar dispozițiilor art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CE și art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000.
Cu privire la clauza din art.3.5 referitoare la comisionul de administrare, se arată că aceasta disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și creând un dezechilibru major.
De asemenea, clauza inserată în art.3.7 privitoare la comisionul de procesare dă naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, exigențele bunei credințe nefiind respectate. Scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită fiind ambiguă, iar procesarea, neclară și echivocă, ceea ce determină un preț foarte mare pentru procesare, în comparație cu o muncă nedefinită efectuată de bancă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000 și art.453 N.C.proc.civ.
În susținere, reclamanta a atașat înscrisuri (filele 6-12 și 85-86) și a solicitat și efectuarea unei expertize contabile.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art.29 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013.
Legal citată, pârâta R. B. S.A. a formulat și depus întâmpinare, la data de 05.01.2015, prin care a invocat următoarele excepții procesuale:
- excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, raportat la dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000, întrucât aceasta nu are calitatea de împrumutat în contractul de credit în cauză, nici codebitor al obligației de plată născute în baza respectivei convenții, prin urmare nu este consumator în sensul Legii nr.193/2000;
- excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes privind cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda curentă variabilă în funcție de evoluția pieței financiare (art.3.2 teza a doua din contract) și cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare (art.3.5 din contract), întrucât, prin actul adițional din 11.09.2009 s-au modificat cele două clauze, ele nemairegăsindu-se în contractul de credit din 11.09.2009;
- excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece prevederile contractuale pe care reclamanta le indică drept abuzive vizează elementele constitutive ale prețului contractului, ceea ce contravine atât legislației naționale, cât și dispozițiilor comunitare;
- excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor plătite cu titlu de dobândă și comisioane, în temeiul art.1 alin.1, art.3 și art.12 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite cele trei condiții cerute de art.4 din Legea nr.193/2000 pentru a fi clauzele declarate abuzive, cu argumentele expuse pe larg în întâmpinare. Pârâta concluzionează că nu datorează nici o sumă de bani părții adverse, cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de dobândă și de comisioane nefiind întemeiată.
În susținere, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașate la filele 49-72, 102-119, 125-168 și 170-182.
Pe cale de consecință, la data de 24.02.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor procesuale ca neîntemeiate și judecarea cauzei și în absența sa.
La termenul de judecată din data de 10.03.2015, instanța a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art.242 alin.1 N.C.proc.civ., pentru neîndeplinirea, de către reclamantă, a obligației de a depune precizări privind sumele a căror restituire o solicită, sume calculate până la data înregistrării cererii pe rolul Judecătoriei Iași (30.10.2014).
La data de 08.05.2015, reclamanta C. C. a formulat cerere de repunere a pricinii pe rol, indicând, ca valoare solicitată a comisionului de administrare de 0,45% prevăzut de art.3.5 din contract, suma de 4105,57 EURO, la care se adaugă dobânda legală de la data plății și până în prezent, pentru comisionul de procesare de 2,50%, suma de 256,25 EURO, plus dobânda legală, calculată de la data plății până în prezent, iar, în ceea ce privește dobânda ce depășește 9,50% pe an, a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului dobânzii efectiv percepute de bancă.
Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2015, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii și a unit cu fondul celelalte patru excepții procesuale invocate de pârâtă, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere.
La termenul de judecată din data de 11.08.2015, a fost încuviințată, pentru ambele părți, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-se că doar acest mijloc de probă este de natură să aducă dezlegarea pricinii.
În intervalul de timp în care instanța a dispus amânarea pronunțării, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, pentru efectuarea unei expertize contabile, în vederea determinării, în principal, a sumei solicitate a fi restituită, cu titlu de dobândă calculată peste nivelul de 9,5% pe an, precum și a dobânzii legale aferente sumelor încasate necuvenit de către pârâtă și a verificării sumelor achitate cu titlu de comision de administrare și comision de procesare, la momentul primirii acestei cereri de reluare a judecății instanța a considerat că nu se impune admiterea sa, având în vedere că, prin încheierea de ședință din data de 11.08.2015, s-a pronunțat cu privire la probatoriul necesar soluționării cauzei, apreciind că înscrisurile depuse la dosar de ambele părți sunt pertinente, concludente și suficiente pentru dezlegarea pricinii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 06.06.2007, între pârâta R. B. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și C. V., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr.RF_, având ca obiect acordarea unui credit în sumă de_ EUR, pentru nevoi personale nenominalizate, sumă ce urma a fi rambursată în termen de 120 de luni, începând cu data tragerii creditului (data semnării, de către bancă, a contractului), iar scadența fiind stabilită la data de 06.06.2017 (filele 7-10).
Costul creditului consta în: dobânda curentă variabilă, de 9,5% la momentul încheierii contractului, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare (art.3.2), comisionul lunar de administrare de 0,45%, calculat la valoarea inițială a creditului (art.3.5) și comisionul de procesare de 250 EUR (art.3.7).
La momentul semnării contractului de credit, împrumutatul era căsătorit cu reclamanta C. C., astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie ..7 nr._, depus la fila 12 a dosarului.
Prin actul adițional la contractul de credit, încheiat de părți la data de 11.09.2009, s-a acordat, de către bancă, împrumutatului o restructurare a creditului (reeșalonare la plată), constând în reducerea dobânzii pe o perioadă de 12 luni, respectiv dobândă fixă de 3,5% până la data de 06.09.2010, când dobânda a devenit variabilă, fiind calculată în baza formulei EURIBOR 6M + marja băncii (20,03%). De asemenea, a fost eliminată clauza referitoare la perceperea comisionului de administrare (filele 102-105).
Ulterior, la data de 29.08.2014, a intervenit decesul numitului C. V. (potrivit certificatului de deces . nr._ - fila 11), din cuprinsul certificatului de legatar nr.208 din data de 31.10.2014 reieșind că reclamanta este legatar universal al soțului decedat (fila 20).
După decesul persoanei împrumutate, contractul de credit a rămas în derulare, situație existentă inclusiv la momentul pronunțării prezentei hotărâri, iar debitorul actual al obligației de rambursare fiind, potrivit precizărilor depuse de pârâtă la data de 06.08.2015 (fila 125), reclamanta C. C., în temeiul art.1114 Cod civil.
Soluționând cu prioritate excepțiile procesuale invocate și luând în considerare ordinea de prioritate a acestora, instanța observă că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală pasivă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive în procesul civil revine reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice ambele calități.
În pricina de față, instanța observă că reclamanta și-a dovedit legitimarea procesuală prin depunerea certificatului de deces al soțului său, numitul C. V., și a certificatului de legatar nr.208/31.10.2014, pe baza cărora instanța apreciază că reclamanta C. C., în calitate de legatar universal al persoanei împrumutate prin contractul de credit supus analizei, răspunde în continuare pentru datoriile moștenirii, în sensul art.1114 Cod civil. De altfel, însăși pârâta, cea care a invocat această excepție, a precizat în scris că respectivul contract de credit este în continuare în derulare, debitoarea obligației de rambursare fiind reclamanta, în baza articolului din Codul civil, anterior menționat.
Prin urmare, instanța apreciază că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată, urmând a o respinge.
Cu privire la excepția lipsei de obiect, instanța observă că aceasta a fost invocată de pârâtă în strânsă legătură cu excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art.3.2 teza a doua și art.3.5, referitoare la modul de calcul al dobânzii curente variabile, respectiv la perceperea comisionului de administrare.
Cu privire la lipsa de obiect și de interes a clauzelor privind dobânda și comisionul de administrare, instanța reține ca, una din condițiile promovării oricărei acțiuni civile este interesul exercitării acesteia. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, interesul putând fi atât material cât și moral.
Interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, deci să nu contravină legilor sau regulilor de conviețuire socială, să fie născut și actual, respectiv să existe în momentul exercitării acțiunii, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, să fie personal și direct, și anume să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că reclamanta justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere obiectul prezentei cauze prin care se urmărește restituirea unor sume achitate în temeiul convenției de credit intervenite între autorul său și pârâtă. Chiar în situația modificării clauzelor referitoare la modul de calcul al dobânzii curente variabile și la perceperea comisionului de administrare, instanța observă că cele două clauze au produs efecte în forma lor inițială în intervalul cuprins între momentul încheierii contractului de credit (06.06.2007) și cel al semnării actului adițional (11.09.2009), prin urmare, atât timp cât contractul de credit și-a produs efectele cu privire la perceperea acestor sume, în baza clauzelor pe care reclamanta a înțeles să le aprecieze ca fiind abuzive, excepțiile anterior menționate sunt neîntemeiate și, pe cale de consecință, urmează a fi respinse ca atare.
Analizând și excepția prescripției dreptului material la acțiune, se observă că această apărare a pârâtei este întemeiată pe ideea că restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare în perioada 06.06._09 și a celor achitate cu titlu de dobândă până la data de 30.11.2011 vizează o perioadă pentru care s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, anterior înregistrării cererii pe rolul Judecătoriei Iași (la 30.10.2014).
Într-adevăr, conform art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar, potrivit art.8 alin.2 din același act normativ, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.
Este fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.
Cu toate acestea, instanța constată că, în speță, restituirea plăților nedatorate este doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.
Conform art.2 din Decretul nr.167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată și excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea sumelor achitate in temeiul clauzelor pretins a fi abuzive.
Cu privire la fondul cauzei, se reține:
Reclamanta C. C. s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr.193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, act normativ incident în speță, având în vedere calitatea de consumator, în sensul art.2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, a autorului său, C. V., precum și faptul că pârâta R. B. S.A., în calitate de împrumutător, a încheiat contractul acționând în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art.2 alin.2 din aceeași lege.
În conformitate cu prevederile art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193 /2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Analizând punctual condițiile prevăzute de lege, se reține că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art.4 din Legea nr.193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare și nici concordantă cu principiul libertății de voință a părților, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
Din acest simplu motiv, semnarea contractului nu poate fi echivalată cu o negociere a condițiilor contractuale de către prestator și beneficiar.
Art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000 prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Or, în pricina de față, clauzele privind modul de calcul al dobânzii și cele două comisioane percepute de împrumutător (comisionul de administrare și cel de procesare) au fost deja prevăzute, în mod imperativ, în convenție, iar pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat aceste clauze cu autorul reclamantei, anterior încheierii convenției de credit, în condițiile în care legea clauzelor abuzive tinde tocmai la apărarea consumatorului neavizat. Mai mult, faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca e datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența, în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.
Astfel, instanța constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzelor în discuție (art.3.2 teza II, art.3.5 și art.3.7).
Mai departe, pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, mai este necesar și ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Față de cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei inserate în art.3.2 teza a doua din contractul de credit, în ceea ce privește sintagma banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare, instanța apreciază că aceasta nu încalcă prevederile Legii nr.193/2000, nefiind îndeplinite cumulativ cele trei condiții cerute de lege pentru ca această clauză să fie declarată abuzivă. Astfel, pe lângă faptul că această clauză nu este contrară bunei credințe, nu se poate reține că ar produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Față de condițiile în care o clauză poate fi considerată ca abuzivă, de textele legale incidente, de conținutul clauzei referitoare la dobândă, de faptul că autorul reclamantei a semnat contractul cu o voință liberă, instanța nu poate reține că aceasta ar fi una abuzivă.
În conformitate cu dispozițiile art.4 alin.6 din Legea nr.193, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Art.4 alin.6 din Legea nr.193 și art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la exprimarea în mod clar și inteligibil a respectivelor clauze.
În cauză însă, art.3.2 teza a doua este clar, nelăsând loc la interpretări, iar autorul reclamantei a cunoscut și a acceptat, de la data încheierii contractului, faptul că dobânda va fi revizuită. Se reține, de către instanță, că nu se mai poate vorbi de o lipsă a definirii, în orice mod, a motivelor întemeiate care să-i permită băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii, nici de o imposibilitate a împrumutatului de a prevedea situațiile care ar putea determina o astfel de modificare.
Deși nu are loc o negociere asupra cuantumului dobânzii revizuite, respectiva clauză nu este automat una abuzivă, pentru a fi apreciată astfel fiind necesar să producă, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În analizarea unui eventual dezechilibru, instanța constată că părțile au stabilit că se vor raporta la evoluția pieței financiare, însăși legea prevăzând posibilitatea furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii dacă există o motivație întemeiată și dacă este informat consumatorul, iar, în condițiile în care autorul reclamantei a acceptat fără rezerve un astfel de contract, rezultă că și-a asumat și riscul fluctuației dobânzii curente. O interpretare contrară ar însemna încălcarea prevederilor art.969 C.civ.1964, prin intervenția instanței în contractul părților, în sensul modificării unei clauze contractuale.
Este evident faptul că acest contract este unul standard, în care este prezentată oferta băncii, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, singurele clauze negociate fiind cele referitoare la valoarea creditului, perioada de rambursare și garanțiile constituite. Clientul nu are posibilitatea de a negocia restul clauzelor inserate, însă are libertatea de a decide dacă încheie sau nu contractul, pârâta nedeținând monopolul pe piață în ceea ce privește acest produs.
Or, este de notorietate că toate instituțiile bancare țin cont și sunt influențate în stabilirea dobânzii revizuibile de politica BNR, care stabilește rata dobânzii de referință, de ratele medii ale dobânzii interbancare, iar evoluția pieței financiare se circumscrie motivului prevăzut în clauza de la art.3.2 din contract
În plus, instanța mai reține ca reclamanta nu a probat, în conformitate cu dispozițiile art.249 N.C.proc.civ., că acest criteriu general, de modificare al dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare, l-a afectat financiar pe împrumutat până la data semnării actului adițional (11.09.2009), din înscrisurile depuse la dosar nerezultând că, de la data încheierii contractului de credit și până la data aplicării formulei de calcul EURIBOR 6M + marja băncii, aceasta dobândă variabilă nu a cunoscut fluctuații deosebite, prin urmare evoluția pieței financiare de care depindea modificarea dobânzii nu a creat un dezechilibru real între drepturile părților. În acest sens, instanța observă, din rulajul contului de credit depus de către pârâtă în ședința publică din data de 11.08.2015 (filele 170-171), că în intervalul 07._, dobânda curentă a avut valori apropiate, fără a se înregistra vreun dezechilibru ce ar putea fi pus pe seama unei evoluții nedefinite a pieței financiare.
Mai mult, de la data restructurării și până în prezent, împrumutatul a beneficiat de formula de calcul a dobânzii inserată în actul adițional, formulă prezentată într-o manieră clară și transparentă, iar dobânda a variat în raport de variația indicelui de referință EURIBOR, factor extrinsec voinței creditorului.
Prin urmare, instanța apreciază că această clauză nu are caracter abuziv.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzeiprevăzute în contractul de credit nr.RF_ în art.3.5 teza I, referitoare la comisionul de administrare,se observă că aceastaca obiect stabilirea, în sarcina împrumutatului, a unui comision de administrare de 0,45%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Acest comision a fost stabilit cu titlu de contraprestație a unor servicii prestate de către împrumutător, și anume monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de către împrumutat prin contractul de credit, destinația acestuia fiind determinată.
Totodată, instanța reține că, la data de 11.09.2009, prin actul adițional încheiat, pârâta R. B. S.A. a renunțat la perceperea acestui comision.
Analizând conținutul clauzei astfel cum a fost ea redactată în cuprinsul convenției de credit, instanța apreciază că aceasta a fost formulată într-un limbaj clar, inteligibil, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat putea să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, pentru acesta și, prin urmare, costul total al împrumutului său.
Pe de altă parte, se reține că reclamanta nu a făcut dovada că autorul său nu a fost în măsură, raportat la nivelul propriu de instruire, să aprecieze și să evalueze consecințele economice ale perceperii unui astfel de comision de administrare.
Este adevărat faptul ca, în speță, pârâta a folosit un contract standard, preformulat, dar caracterul standard nu echivalează cu caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Mai mult, prin semnarea contractului de credit în forma în care acesta a fost încheiat, părțile au consfințit acordul lor cu privire la cele negociate, nesolicitând negocierea altor clauze contractuale.
Mai reține instanța că, ulterior încheierii contractului de credit, prin O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, legiuitorul român a prevăzut posibilitatea perceperii de către bancă a unui comision de administrare a creditului. Astfel, potrivit art.36 alin.3 din actul normativ menționat, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
În consecință, instanța constată că prin art.3.5 din contract au fost stabilite destinația și modul de calcul al comisionului de administrare, eventuala lipsă de negociere a clauzei amintite și caracterul prestabilit al acesteia nefiind de natură a justifica reținerea caracterului abuziv al acesteia.
Totodată, instanța constată că reclamanta nu a probat dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Potrivit definiției din însuși cuprinsul art.3.5 din contract, acest comision de administrare este perceput cu titlu de contraprestație pentru monitorizarea, de către bancă, a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de împrumutat în baza contractului de credit. Or, dezechilibrul semnificativ despre care face vorbire Legea nr.193/2000 ar exista doar în cazurile în care comisionul ar fi perceput în lipsa unei contraprestații.
Prin urmare, acest comision de administrare constituie un element al prețului, iar perceperea sa a fost clară și fără echivoc, fiind însușit de către autorul reclamantei prin semnarea contractului, fără ca acesta să fi fost supus unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, ci, dimpotrivă, fiind în posesia tuturor elementelor care au putut avea efect asupra întinderii obligațiilor acestuia.
Așadar, având în vedere și faptul că respectivul comision de administrare este acceptat atât de legislația națională, cât și de jurisprudența CJUE, este fără dubiu faptul că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile referitoare la crearea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin perceperea acestui comision.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art.3.7 teza I referitoare la comisionul de procesare de 2,5% aplicat la valoarea creditului, instanța constată că acesta a fost perceput o singură dată la momentul acordării creditului în cuantumul stipulat în mod expres la art.1.1 din contract. Acest comision unic nu este calculat și datorat pe algoritmul de calcul al dobânzii, ci reprezintă un procent aplicat la valoarea creditului și reprezintă contravaloarea costurilor pe care banca le-a efectuat în activitatea de procesare a cererii de credit, cheltuieli legate de salarizarea personalului, de asigurare a spațiului în care își desfășoară activitatea bancară, de asigurare a sistemului de comunicații și a sistemului informatic, de asigurare a materialelor de birotică și servicii interne și nu în ultimul rând cheltuieli legate de pregătirea în sine a dosarului de împrumut, analiză documente, îndeplinire condiții, elaborare contract de credit, etc.
Totodată, instanța constată că acest comision a fost cuantificat încă de la data încheierii contractului, fiind menționat în contractul de credit prin clauze clare, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu, fără a presupune costuri ascunse ori de neprevăzut.
Instanța mai observă că această clauză a fost redactată într-un limbaj clar, explicit și că împrumutatul a cunoscut care este scopul acestuia, fiind evident ca este folosit la procesarea cererii de acordare a creditului.
Față de aceste considerente, văzând și că suma reprezentând comisionul de procesare a fost inclusă în suma împrumutată la data încheierii contractului, iar cuantumul acesteia nu este unul ridicat raportat la suma împrumutată (256,25 EUR raportat la_ EUR), instanța constată că prin includerea acestei clauze nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta nefiind de rea-credință la încheierea contractului analizat.
În ceea ce privește solicitarea derecalculare a dobânzii conform celei inițiale de 9,50% pe an pentru perioada iunie 2007-octombrie 2010, iar, pentru intervalul noiembrie 2010 la zi, după formula 4,725%+EURIBOR 6M, instanța apreciază că aceasta are caracter vădit neîntemeiat, atât pentru considerentele anterior expuse cu privire la inexistența caracterului abuziv al clauzei inserate în art.3.2 teza a II-a din contract, cât și pentru următoarele motive:
În ceea ce privește perioada iunie 2007-septembrie 2009, nivelul dobânzii curente variabile nu poate fi stabilit la 9,5%, astfel cum solicită reclamanta, întrucât acest procent nu a fost convenit de părți pentru o perioadă nedeterminată, ci a fost menționat cu titlu de reper, prevederea contractuală fiind foarte clară în privința caracterului variabil al dobânzii curente. Or, aplicarea unui procent fix ar însemna încălcarea, de către instanță, a libertății contractuale a părților și schimbarea structurii întregului produs de creditare.
Pentru perioada ulterioară încheierii actului adițional la contract, formula de calcul convenită de părți pentru dobânda curentă variabilă (EURIBOR 6M+marja fixă a băncii, de 20,03%) reprezintă o formulă permisă de lege, care recunoaște dreptul băncii de a practica o dobândă variabilă, atât timp cât aceasta este stabilită în baza unor criterii clar definite, neexistând nici o justificare pertinentă pentru aplicarea marjei de 4,725%, solicitată de reclamantă.
De altfel, și cererea de actualizare a dobânzii la 6 luni, în funcție de valoarea EURIBOR, apare ca nefondată, atât timp cât nu rezultă, din materialul probator administrat, faptul că pârâta ar fi nesocotit dispozițiile actului adițional din data de 11.09.2009, în ceea ce privește formula de calcul a dobânzii.
Soluționând și capetele de cerere având ca obiect restituireasumelor încasate cu titlu de comision de administrare și comision de procesare cu dobânda legală de la data achitării până la efectiva restituire, a sumelor încasate cu titlu de dobândă percepută în perioada iunie 2007-octombrie 2010 care depășește dobânda de 9,50%, acceptată prin contractul inițial, cu plata dobânzii legale aferente, precum și la restituirea dobânzii plătite din octombrie 2010 la zi, care excede formulei de calcul a dobânzii, cu dobânda legală aferentă, față de legătura indisolubilă cu capetele principale de cerere, referitoare la constatarea caracterului abuziv al celor trei clauze contractuale indicate, instanța constată că și aceste solicitări cu caracter accesoriu au caracter neîntemeiat, impunându-se respingerea ca atare.
În lumina tuturor considerentelor de mai sus, instanța va respinge, în integralitatea sa, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, inclusiv cererea accesorie privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.453 alin.1 N.C.proc.civ.
Nu în ultimul rând, instanța ia lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de obiect, excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A., prin reprezentant legal.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.04.2015.
Președinte, Pentru grefier transferat la altă instanță,
I.R.C. Semnează grefierul șef al secției civile
Red.și tehnored. I.C.R./L.L.
4 ex./09.10.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
