Validare poprire. Sentința nr. 3851/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3851/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 39000/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3851
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe creditor S. S.A.R.L., PRIN REPREZENTANT LEGAL . ( FOSTĂ .) și pe terț poprit T. I. SRL-D, debitor D. M., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberind asupra cauzei de fata, constata urmatoarele :
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 28.10.2014 sub nr._ creditoarea S. SRL prin reprezentant legal KRUK ROMANIA SRL a solicitat in contradictoriu cu debitorul D. M. si tertul poprit ., validarea popririi infiintate de catre B. Silimon V. in dosarul de executare silita nr. 355/2014, pana la concurenta sumei de 1580,17 lei, precum si obligarea tertului poprit la plata cheltuielilor de judecata .
În motivarea cererii, creditoarea a aratat că in urma comunicarii adresei de poprire, tertul poprit a refuzat cu rea credinta sa se conformeze popririi si nu a consemnat nicio suma de bani din veniturile debitorului .
În drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 789 si urm. Noul C.pr.civ. .
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciară de timbru, in valoare de 20 lei, in temeiul art. 27 din OUG nr. 80/2013 .
La data de 23.12.2014, la dosarul cauzei, creditoarea a depus prin serviciul Registratura o cerere de renuntare la judecata, cerere ce a fost formulata dupa comunicarea cereri de chemare in judecata.
In consecinta, avand in vedere manifestarea de vointa a creditoarei in sensul renuntarii la judecata cererii, vazand si dispozitiile art. 406 Noul C.pr.civ., instanta va lua act de renuntarea la judecata cererii promovate de promovate de creditoarea S. SRL prin reprezentant legal KRUK ROMANIA SRL in contradictoriu cu debitorul D. M. si tertul poprit ..
Totodata instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 alin. 1 Noul cod de procedura civila ia act de renuntarea la judecata cererii promovate de creditoarea S. SRL prin reprezentant legal KRUK ROMANIA SRL, cu sediul in bucuresti, ., ., inregistrata sub nr. J_, CUI RO_ in contradictoriu cu debitorul D. M., domiciliat in comuna M., . si tertul poprit ., CUI_, cu sediul in orasul Negresti-Oas, Aleea Crinului, . M..
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015 .
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. B.
Red./tehnored.MGC/DB
5ex/31.03.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4465/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3280/2015.... → |
|---|








