Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3526/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3526/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 28386/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3526/2015
Ședința din camera de consiliu de la 10 Martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier. A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta E. ON E. R. S.A. în contradictoriu cu pârâta M. SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 03.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2014, sub nr._, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei totale de 2023,99 lei, cu majorări de întârziere de 0,04% pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale în parte, precum și la cheltuieli de judecată de 200 lei – taxă de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de furnizare a energiei electrice, a furnizat pârâtei energie electrică, fără ca aceasta să își îndeplinească obligația de plată, astfel încât a acumulat un debit în cuantum de 2023,99 lei. Ca urmare a neplății la scadența facturilor, reclamanta a calculat penalități de 320,3 lei.
În drept, au fost invocate disp. art.1025-1032 Codul de procedură civilă.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus înscrisuri, în copie certificată (f.8-64).
Pârâta nu a depus formularul de răspuns și nu a făcut nici o altă apărare. Față de mențiunile procesului-verbal de comunicare și informațiile obținute, pârâta a fost citată prin publicitate, fiind reprezentată la dezbateri prin curator special.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamantă.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr._ din 06.08.2012, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a furnizat pârâtei energie electrică, fără ca aceasta să își îndeplinească integral obligația de plată a facturilor fiscale emise în perioada 27.01._13, în valoare totală de 2035,59 lei, achitând numai 11,60 lei din factura cea mai veche. Față de restul rămas neachitat, de 2023,99 lei, reclamanta a calculat penalități de întârziere, calculate conform art.5.2.3 din contract (f.35).
În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, față de dispozițiile art. 5 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”, față de data încheierii contractului (2012) și data intrării în vigoare a Noului cod civil (01.10.2011), instanța reține ca aplicabil în cauză Noul Cod civil.
În temeiul art. 1270 alin.1 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Conform art.5.2.1 din contractul părților, „factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 10 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. Conform art. 5.2.3, „neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere (…). Dacă factura și penalitățile nu au fost achitate, după 35 zile de la data scadenței, furnizorul transmite consumatorului un preaviz iar după 45 zile de la data scadenței dar nu mai devreme de 5 zile de la data transmiterii preavizului, poate întrerupe furnizarea energiei electrice. (…)în cazul în care consumatorul nu efectuează în termen de 60 zile de la data întreruperii furnizării energiei electrice plata integrală a facturii și penalităților datorate, furnizorul are dreptul să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice, urmând să recupereze sumele datorate conform dispozițiilor legale în vigoare”.
Instanța constată că prin contractul depus la dosarul cauzei, facturile anexate, necontestate, reclamanta a dovedit valoarea obligațiilor de plată ce revin în sarcina pârâtei, aceasta fiind de 2023,99 lei.
Obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da. Creditorul acestei obligații, în vederea obținerii executării ei prin intermediul unei acțiuni în justiție, are sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații. Debitorului îi revine sarcina de a dovedi prin chitanțe executarea obligațiilor ce îi revin, respectiv a faptului că între cele două persoane nu mai există nici o obligație valabilă, aceasta fiind stinsă prin plată.
În speța de față reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, acesteia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi plata. Pârâta nu a solicitat administrarea de probe din care să rezulte că și-a îndeplinit în întregime și la termen obligațiile în cauză și nici nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare, sens în care acțiunea reclamantei va fi admisă astfel cum a fost formulată.
Instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma totală de 2.023,99 lei - contravaloare energie electrică facturată în perioada 01._ și suma de 320,30 lei penalități de întârziere aferente, calculate până la 25.04.2014.
În temeiul art. 1031 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta E.ON E. R. S.A., cu sediul în Târgu M., ., Jud. M., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat A. P., cu sediul în Iași, ., Jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Iași, ..4, ., ., prin curator special, avocat G. S., cu sediul în Iași, ., nr. 50, .. Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma totală de 2023,99 lei - contravaloare energie electrică facturată în perioada 01._ și 320,30 lei penalități de întârziere calculate până la 25.04.2014.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
Red./tehnored. R.R.
6 ex./25.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3280/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3016/2015.... → |
|---|








