Validare poprire. Sentința nr. 5353/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5353/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 35517/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5353/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. S.A.R.L., PRIN REPREZENTANT LEGAL KRUK ROMÂNIA S.R.L. ( FOSTĂ .) în contradictoriu cu terț poprit . SRL și debitor S. C., având ca obiect validare poprire.
Instanța a rămas în pronunțare în ședința publică din 6.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Prin cererea formulată, creditoarea S. S.A.R.L., prin reprezentant legal KRUK ROMÂNIA S.R.L. (FOSTĂ .), a solicitat validarea popririi în contradictoriu cu terț poprit . SRL și debitorul S. C..
În fapt, prin adresa din data de 25.08.2014, Biroul Executorului Judecătoresc Silimon V. a dispus terțului poprit . SRL, cu sediul în municipiul V., . nr. 91, ., jud. V., CUI:_, înființarea popririi asupra sumelor de bani pe car ele datorează debitorului S. C., cu domiciliul în mun. V., ., ., CNP:_.
Poprirea a fost dispusă de către B. Silimon V. în dosarul de executare nr. 1170/2014, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 10.01.2006, contract de credit cesionat în data de 29.01.2013 către S. S.a.R.L., executarea silită fiind încuviințată de către Judecătoria Iași în data de 15.07.2014 în dosarul nr._/245/2014.
Având în vedere că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitorului S. C., până la concurența sumei de 3.101,15 lei, creditoarea solicită admiterea prezentei cereri și pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi înființate prin adresa executorului judecătoresc Silimon V., obligând terțul poprit . SRL la plata către creditoare, în limita creanței, a sumelor datorate debitorului.
Totodată, solicită amendarea terțului poprit, potrivit dispozițiilor art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă, având în vedere că acesta cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi. Refuzul terțului poprit de a înființa poprire, precum și de a înștiința executorul judecătoresc, constituie o nerespectare a dispozițiilor privind desfășurarea normală a executării silite.
Suma pentru care solicită validarea popririi este de 3.101,15 lei, reprezentând debit total datorat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 782, art. 785, art. 786, art. 789 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.
S-au anexat prezentei cereri: adresa de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia – copie conformă cu originalul; răspuns Casa Națională de Pensii Publice – copie conformă cu originalul; taxa de timbru de 20 de lei.
Analizând cererea, în raport cu motivele invocate, cu probele administrate – înscrisurile depuse de creditoare – precum și cu temeiurile de drept generale și speciale ce guvernează materia cercetată, prezenta instanță apreciază:
Cu valoare de chestiuni prejudiciale:
Potrivit dispozițiilor art. 131, alin. 1 Cod procedură civilă ¸¸La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."
Potrivit dispozițiilor art. 131, alin. 2 Cod procedură civilă ¸¸În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop" – excepția de necompetență – invocată din oficiu, a fost pusă în discuția contradictorie a părților, stabilind un singur termen în acest sens.
Cu valoare de considerente de jure ce fundamentează excepția dirimantă – coroborat cu argumentele de facto invocate de creditoare și care sunt dovedite cu înscrisuri:
Potrivit dispozițiilor art. 650, alin. 1 Cod procedură civilă – așa cum a fost modificat prin Decizia nr. 348/17 iunie 2014 a C.C. ¸¸instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul, sediul debitorului…"
În speță, debitorul S. C. are domiciliul în municipiul V., ., ., ., atât în prezent cât și la momentul sesizării B. în dosarul nr._/2014.
Potrivit dispozițiilor art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă ¸¸instanța de executare soluționează contestația la executare - precum și orice alte incidențe apărute în cursul executării silite."
• În speță, cererea de validare este, potrivit art. 789 Cod procedură civilă, un astfel de incident apărut în cursul executării silite, în considerarea dispozițiilor legale care statuează că ¸¸Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile pentru efectuarea popririi…. Poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi."
Cercetată din această perspectivă, competența instanței de a soluționa prezenta cerere este prevăzută de legea în vigoare la momentul sesizării organului de executare, or, în raport cu acest moment – 25.08.2014 – legea în vigoare este art. 650 Cod procedură civilă – modificat și completat prin Decizia C.C. nr. 348 intrată în vigoare la 17 iunie 2014.
Astfel, prezenta instanță asumându-și argumentele de echitate ale Curții Constituționale, subliniază că ¸¸…dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare (așa cum este situația în speță, creditoarea alegând B. Silimon V. – Iași), dându-i acesteia posibilitatea de a alege executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel – în funcție de natura obiectului, respectiv a obligației care trebuie executată – așa cum este situația în speță, creditorul alegând B. SILIMON-IAȘI- în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unei soluții clare și consacrate, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea”.
În speță, domiciliul debitorului și locul unde urmează să se facă executarea coincid – municipiul V., ceea ce atrage, pe cale de consecință, competența Judecătoriei V..
Pentru toate aceste considerente, de jure și de facto, excepția va fi admisă, cu efectul declinării soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei V..
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 20.04.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.Ș.B./Teh. U.E.
4 ex./01.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4588/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 5354/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








