Plângere contravenţională. Sentința nr. 5197/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5197/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 27410/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5197
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL N-E 3, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015, când a hotărât următoarele
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 24.07.2014, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL N-E 3, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 și exonerarea de la plata amenzii; în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că procesul verbal este nul deoarece nu a fost semnat nici de către ea și nici de către un martor, contrar prevederilor art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, încălcându-i-se astfel, dreptul la apărare, fiind lipsită de posibilitatea de a formula obiecțiuni.
Sub aspectul temeiniciei, petenta a arătat că nu a fost rea credință din partea sa de a nu returna în termenul prevăzut de lege autorizațiile emise, că este într-o perioadă de criză economică în care activitatea de transport este grav afectată, activitate afectată și din cauza climatului politic existent în Ucraina, amenda aplicată într-un cuantum atât de mare punând-o în imposibilitatea de continuare a activității și în stare de faliment.
Sub același aspect, petenta a arătat că autorizațiile sunt valabile până la data de 31.03.2015, necuprinzând mențiuni cu privire la data limită de utilizare, putându-se aprecia că la data amendării, autorizațiile erau în termen. Petenta a mai arătat că a vândut camionul și că din greșeală a uitat autorizațiile în acel camion.
Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, petenta a arătat că amenda aplicată este una exagerat de mare raportat la posibilitățile reale ale societății de a o achita, că este într-o criză economică cu puține comenzi de transport în care plățile sunt făcute greu, cu multe cheltuieli colaterale, fiind în imposibilitate de a achita amenda, gradul de pericol social al faptei fiind unul redus.
Sub același aspect, petenta a arătat că a înapoiat autorizațiile cu întârziere de câteva zile, impunându-se aplicarea sancțiunii avertismentului, că nu a mai fost sancționată contravențional și că se aplică aceste amenzi numai pentru nerestituirea autorizațiilor de transport emise pentru Turcia, nu și pentru alte țări.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în continuare OG nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice altă probă utilă cauzei, depunând în copie conformă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 fila 7, dovadă de comunicare fila 8, notă de constatare filele 9-10, formular de predare autorizații din 22.07.2014 fila 14.
În baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petenta a făcut dovada calități de reprezentant legal și convențional.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 05.09.2014, intimata Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - I. Teritorial 3 a formulat întâmpinare, prin care pe cale de excepție a invocat excepția tardivității fomulării plângeri contravenționale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată, nelegală și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic, inclusiv sub aspectul sancțiunii aplicate.
În motivarea excepției, intimata a arătat că aceasta apare ca întemeiată în condițiile în care procesul verbal contestat a fost comunicat petentei la data de 04.07.2014, iar plângerea a fost formulată la data de 24.07.2014, cu depășirea termenului de 15 zile.
Pe fondul plângerii, intimata a arătat că la controlul efectuat de către inspectorii ISCTR în data de 18.06.2014 în intervalul orar 15.00-16.00, în prezența petentei, s-a constatat nereturnarea autorizațiilor de transport internațional de marfă nr._, nr._, nr._ eliberate la data de 06.02.2014 în termenul prevăzut la art.27 alin.1 din HGR nr.1173/2003, respectiv 45 zile + 5 zile de la eliberare, contrar prevederilor art.30 alin.1 lit.a din HGR nr.1173/2003.
Sub aspectul nulității, intimata a arătat că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, că petentei nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare atât timp cât a formulat acțiunea de față și că legislația în vigoare prevede în mod clar, perioadele în care pot fi utilizate și returnate autorizațiile de transport.
Sub aspectul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, intimata a arătat că sancțiunea avertismentului nu se impune în condițiile în care o faptă ca cea de față nu poate fi socotită o faptă de o gravitate redusă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 din Codul de procedură civilă, cele ale O.G. nr. 2/2001, HGR nr.1173/2003, cele ale Ordinului 980/2011, Ordinului nr. 995/2011.
În apărare, intimata a solicitat prin întâmpinare administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul, proces verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 fila 33, notă de constatare filele 34-35, adrese verificări filele 36-39, situați autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă nereturnate de OT din România fila 40.
În baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentei, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul din 23.02.2015, petenta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță.
La termenul din 06.04.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție invocată de intimată prin întâmpinare, pentru considerentele ce acolo au fost arătate și a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 încheiat de către agentul constatator al intimatei MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII-I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL 3, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 12.000 lei, constatându-se că în data de 18.06.2014, în intervalul 15-16 în urma unui control efectuat la petentă, s-a constatat nereturnarea autorizațiilor în termenul prevăzut la art.27 alin.1 din HG nr.1173/2003; astfel, s-a constatat că autorizațiile de transport internațional de marfă nr._, nr._, nr._ eliberate la data de 06.02.2014 nu au fost returnate la operatorul SIAE după perioada de 45+5 zile de la eliberare, faptă prevăzută de dispozițiile art. 30 alin.1 lit. d din HG nr.1173/2003 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 30 alin.1 lit. d din HG nr.1173/2003.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 nu a fost semnat de către petentă, agentul constatator menționând că reprezentantul petentei nu este de față, astfel că nu poate formula obiecțiuni. De asemenea, agentul constatator a menționat și motivul pentru care procesul verbal contestat nu este semnat de către un martor asistent, respectiv acela că la locul încheierii procesului verbal nu a putut fi identificată nicio persoană care să poată semna ca martor.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 26 pct.1 din HG nr.1173/2003 privind atribuirea electronică și distribuirea autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă, perioada de utilizare a autorizațiilor de transport rutier internațional de marfa este de 45 de zile calendaristice de la eliberarea acestora, cu excepția autorizațiilor de tip CEMT anuale și a autorizațiilor de Franța anuale, a căror valabilitate este de un an, precum și a autorizațiilor de tip CEMT lunare, a căror valabilitate este de o lună.
Potrivit dispozițiilor art. 27 pct.1 din HG nr.1173/2003, în termen de 5 zile calendaristice de la expirarea perioadei de utilizare a autorizației, operatorii de transport rutier internațional de marfa sunt obligați să returneze operatorului SIAE, prin delegat sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire, autorizațiile de transport utilizate.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin.1 lit.d din HG nr.1173/2003, constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 12.0000 lei la 40.000 lei, nereturnarea autorizațiilor în termenul prevăzut la art. 27 alin. (1).
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.06.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
De asemenea, faptele, astfel cum sunt reținute de către agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petentă potrivit căreia procesul verbal este nul deoarece nu a fost semnat nici de către ea și nici de către un martor, contrar prevederilor art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, încălcându-i-se astfel, dreptul la apărare, fiind lipsită de posibilitatea de a formula obiecțiuni, apare ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Într-un prim aspect, în acord cu prevederile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, agentul intimatei la data întocmirii procesului verbal contestat a arătat motivul pentru care acesta nu este semnat de către petentă, respectiv pentru că reprezentantul petentei nu este de față, caz de nulitate condiționat de vătămare pe care petenta nu a probat-o.
Într-un alt aspect, în ceea ce privește lipsa semnăturii unui martor asistent, instanța reține că rolul acestuia, în acord cu prevederile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, este de a atesta încheierea procesului verbal în ipotezele prevăzute de acest text de lege, respectiv în situația în care petentul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, și nu de a atesta cele reținute în cuprinsul procesului verbal contestat. Sub același aspect, instanța mai reține că agentul intimatei a justificat în acord cu prevederile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 lipsa semnăturii unui martor asistent, respectiv acela că la locul încheierii procesului verbal nu a putut fi identificată nicio persoană care să poată semna ca martor, caz de nulitate condiționat de vătămare pe care petenta nu a probat-o.
Într-un ultim aspect, contrar celor susținute de petentă, aceasta nu a fost lipsită de posibilitatea de a formula obiecțiuni în condițiile în care la data și ora întocmirii notei de constatare a formulat obiecțiuni prin reprezentantul său, arătând că a fost nevoit să vândă camionul, unde au rămas autorizațiile, astfel cum rezultă din notă de constatare filele 9-10.
Sub același aspect, instanța mai reține că în ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de formula obiecțiuni și dacă aduce la cunoștință acest drept, atunci să le consemneze, instanța reține că în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petenta nu a invocat existența unei vătămări cauzate de ne-consemnarea obiecțiunilor avute și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petenta avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acesteia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 12.000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție la regimul privind atribuirea electronică și distribuirea autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Pe cale de consecință, în măsura în care petenta invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acesteia.
În cauza dedusă judecății, instanța reține că petenta pendulează între recunoașterea faptei, în condițiile în care a arătat că nu a fost de rea-credință în nerestituirea autorizațiilor invocând motive economice și socio-politice și în condițiile în care a arătat că a vândut camionul și că din greșeală a uitat autorizațiile în acel camion, și între negarea acesteia.
În ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia autorizațiile erau valabile până la data de 31.03.2015 și că nu cuprindeau mențiuni cu privire la data limită de utilizare, putându-se aprecia că la data amendării, autorizațiile erau în termen, apare ca neîntemeiată în condițiile în care prevederile art.26 pct.1, art.27 pct.1 din HG nr.1173/2003 sunt clare, accesibile și previzibile cu privire la perioada de utilizare a autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă și cu privire la termenul de returnare a acestora către operatorul SIAE.
În ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia se aplică aceste amenzi numai pentru nerestituirea autorizațiilor de transport emise pentru Turcia, nu și pentru alte țări, apare ca neîntemeiată în condițiile în care prevederile art.26 pct.1, art.27 pct.1, art.30 alin.1 lit.d din HG nr.1173/2003 nu conțin o atare interpretare.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petenta nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acesteia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de intimată, respectiv notă de constatare filele 34-35, situați autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă nereturnate de OT din România fila 40, din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentei că autorizațiile de transport internațional de marfă nr._, nr._, nr._ eliberate la data de 06.02.2014 nu au fost returnate la operatorul SIAE după perioada de 45+5 zile de la eliberare.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Mai mult de atât, orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Raportat la operațiunea de individualizare judiciară a sancțiunii aplicate, instanța reține că obiectul oricărei plângeri contravenționale este reprezentat de verificarea îndeplinirii condițiilor de antrenare a acestui tip particular de răspundere, cu posibilitatea aprecierii pericolului social concret și a tuturor împrejurărilor de săvârșire a faptei.
Cu toate acestea, apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată petentei, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a-i atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia transportului rutier de mărfuri și în materia autorizațiilor de transport internațional de marfă.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Situația de fapt, așa cum a fost reținută nu absolvă întrutotul petenta de răspundere, însă denotă bună credință din partea acesteia, care, astfel cum rezultă din formular de predare autorizații din 22.07.2014 fila 14, deși nu la câteva zile cum în mod eronat a arătat, a predat autorizațiile de transport internațional de marfă nr._, nr._, nr._ eliberate la data de 06.02.2014 la data de 22.07.2014.
Astfel, în sensul necesității individualizăriii sancțiunii amenzii, instanța reține faptul că, deși societatea petentă nu a predat autorizațiile de transport internațional de marfă nr._, nr._, nr._ eliberate la data de 06.02.2014, la operatorul SIAE după perioada de 45+5 zile de la eliberare, a încercat ulterior să-și ralieze conduita la normele legale, prin predarea autorizațiilor; sub același aspect, instanța reține că situația economică a petentei nu a fundamentat soluția de mai sus în condițiile în care aceasta nu a produs nicio probă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă.
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei dar și de atitudinea petentei, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii.
Cu toate acestea, instanța atenționează petenta că trebuie să conștientizeze riscurile majore la care se expune prin nerespectarea perioadelor de predare a autorizațiilor de transport internațional de marfă și trebuie să manifeste pe viitor o grijă deosebită în ceea ce privește derularea unor atare activități, prin respectarea timpilor de predare a acestor autorizații.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentei, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii de 12.000 de lei, dar având în vedere cele anterior menționate, instanța în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va admite în parte plângerea petentei . SRL împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014, urmând a dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii de 12.000 lei cu sancțiunea avertismentului, urmând să exonereze petenta de la plata amenzii contravenționale și să mențină restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
În temeiul art.453 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1.Ia act că prin încheierea din 06.04.2015 a fost respinsă că neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție invocată de intimată prin întâmpinare.
2.Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL J_, CUI_, cu sediul în Iași, ., ., ., cam.1, județul Iași și cu sediul ales în Iași, ..36, ., mezanin, cam.11, județul Iași, prin reprezentant legal Ciovaga A. și prin reprezentant convențional consilier juridic Lenesche R. în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL N-E 3 cu sediul în București, ..38, sector 1, București și cu sediul ales în Suceava, ..16, jud. Suceava, prin reprezentant convențional consilier juridic I. C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 12.000 lei stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2014 cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale stabilite prin procesul verbal amintit anterior.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. E. L. D. B.
Red.Tehnored.
E.L.A.- 07.05.2015
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5189/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4588/2015.... → |
|---|
