Validare poprire. Încheierea nr. 350/2015. Judecătoria JIBOU

Încheierea nr. 350/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 350/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA JIBOU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Date cu caracter personal

Nr. operator_

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 350

Ședința publică din data de 08 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. G.

GREFIER: D. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . TRANSILVANIA SRL și pe debitoarea . AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ- ADM. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. - TREZORERIA JIBOU, D. G. REGIONALĂ A FINATELOR PUBLICE CLUJ-N., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul creditoarei, av. G. R., și reprezentantul debitoarei . C., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata,după care:

Reprezentantul creditoarei având în vedere că validarea popririi este făcută pe aceluiași act pe care este făcută și contestația la executare se justifică conexarea cauzelor.

Reprezentantul debitoarei . C. învederează că are aceeași opinie.

Instanța va dispune conexarea celor două cauze și reține cauza in pronunțare asupra excepției de conexare.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției conexității, invocată de părți, instanța o va admite, constatând ca sunt îndeplinite condițiile enunțate de prevederile art. 139 Cod de procedură civilă se va dispune conexarea celor două cauze.

Va dispune conexarea prezentului dosar având nr._, la dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite excepția conexității, invocată de părți.

Conexează prezentul dosar având nr._, la dosarul nr._ .

Cu drept de apel numai odată cu fondul.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. G. D. R.

Red. M.G./16.07.2015

Dact.R.D. / 16.07.2015 /7 ex.

./17.07.2015

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Încheierea nr. 350/2015. Judecătoria JIBOU