Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 67/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 67/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 67/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L.-GARĂ, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

…..

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.67

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – G. C.-E.

GREFIER – I. V.

Pe rol pronunțarea cauzei civile, având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, acțiune formulată de reclamanta M. V., împotriva pârâților P. V., M. V. și P. N..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 23.01.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /21.02.2014, reclamanta M. V., domiciliată în mun. București, Ale. P., nr.7, ., ., sectorul 2, posesoare a C.I. ..R., nr._, C.N.P._, a chemat în judecată pe pârâții: P. V., domiciliată în mun.București, . A, sectorul 2, posesoare a C.I. ..R., nr._, C.N.P._, M. V., domiciliată în mun. București, ..91, sectorul 3, posesoare a B.I. ..R., nr._, C.N.P._ și P. N., domiciliat în mun. București, ., ..2, ., sectorul 2, posesor al B.I...B., nr._, C.N.P._, pentru ca pe baza probelor ce vor fi administrate, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare prin care să constate intervenită între părți la data de 16.01.2014 vânzarea -cumpărarea cotei de 3/6 (câte 1/6 fiecare) din terenul arabil extravilan în suprafață de 6 ha si 7800 m.p. (corespunzător unei suprafețe de 33.900 m.p.), situat pe raza teritorială a orașului F., județul Călărași, tarlalele 1, 22/2, 51 si 33/2, parcelele 8, 7, 15, 5, înscris în Titlul de proprietate nr. 4204 din 01.02.1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că la data de 16.01.2014 a încheiat cu pârâții P. V., M. V. și P. N., un antecontract de vânzare cumpărare, prin care aceștia s-au obligat să-i vândă cota de 3/6 (câte 1/6 fiecare) din terenul arabil extravilan descris în acțiune, contra unui preț total de 50.000 lei, achitată pârâților la data încheierii antecontractului.

Reclamanta mai arată că promitenții-vânzători au dobândit cota 3/6 vândută, după cum urmează: P. V. (fosta G.) și M. V., a dobândit fiecare câte o cotă de 1/6 din terenul în suprafața de 6 ha si 7800 m.p., la cerere, prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Titlului de proprietate nr.4204 din 01.02.1999, alături de S. M., A. E., P. I. si P. N., iar P. N., a dobândit cota de 1/6 din același teren în calitate de soț supraviețuitor și unic moștenitor al defunctei P. N. (beneficiara a reconstituirii dreptului de proprietate), conform Certificatului de moștenitor autentificat sub nr.80 din 17.01.2014, de B.N. M. D., Societate Profesionala Notarială, restul cotei de 3/6 din teren aparținând numitelor Ștefanescu M., A. E. și P. I., descendenții defunctului D. C., de pe urma căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Titlului de proprietate nr.4204 din 01.02.1999.

Se mai arată că la data întocmirii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, reclamanta cunoștea faptul că vânzătorii nu au întocmit documentația cadastrală pentru acest teren, în aceeași situație aflându-se și acum. Se precizează de către reclamantă că a depus diligente pentru a-i determina pe pârâți să se prezinte la notar cu toate actele, în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar pentru că această obligație premergătoare vânzării cade în sarcina proprietarului, obligație pe care pârâții nu și-au îndeplinit-o nici în momentul de față, consideră că se află în culpă, manifestând un total dezinteres în îndeplinirea obligațiilor asumate prin antecontract.

Mai arată reclamanta că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin achitarea integrală a prețului vânzării și solicită ca în urma probelor administrate în cauza, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a cotei de 3/16 din terenul descris mai sus.

Nu se solicită cheltuieli de judecată.

În drept, își întemeiază acțiunea pe disp. art.1669 al.l și 2 Cod civil.

În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat probele cu interogatoriile pârâților și înscrisuri.

Alăturat acțiunii reclamanta a atașat următoarele înscrisuri în fotocopie: antecontract de vânzare – cumpărare din 16.01.2014, titlul de proprietate nr. 4204/01.02.1999, certificat de moștenitor nr. 08/17.01.2014, certificat de căsătorie . nr._, buletine și cărți de identitate ale pârâților, carte de identitate reclamantă, certificat de atestare fiscal nr. 1757/19.02.2014, certificat de informare, chitanța nr._/21.02.2014 – reprezentând taxă timbru în cuantum de 2105 lei, împuternicire avocațială . nr._/2014.

Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit art. 3 alin. 1 lit. d din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2105 lei.

La data de 21.03.2014, pârâta P. V. a formulat întâmpinare prin care arată că nu mai are alte pretenții la o altă sumă cu titlu de preț de la reclamantă în dosarul nr._ al cărui obiect este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare.

Întâmpinarea nu este întemeiată în drept, iar prin aceasta nu se solicită probe.

Anexează întămpinării, în xerocopie: certificate de naștere . nr._ privind pe pârâtă, certificat de căsătorie . nr._, certificate de căsătorie . nr._, certificat de deces . 9 nr._ privind pe G. E., certificat de deces . 6 nr._ privind pe Țală M., certificat de căsătorie . nr._, C.I. pârâtă.

Pârâții M. V. și P. N. nu au formulat întâmpinare în cauză, însă s-au prezentat la judecarea cauzei.

În temeiul disp. art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la solicitarea instanței, O.C.P.I. Călărași a comunicat că terenul care face obiectul cauzei nu are carte funciară deschisă, iar pe numele pârâților nu s-au găsit sarcini.

În cauză, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtului P. N., din oficiu, instanța punând în vedere reclamantei, în cadrul probei cu înscrisuri, să depună la dosarul cauzei acte de stare civilă privind pe pârâți, în vederea verificării cotelor ce au revenit acestora din imobilul în litigiu.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 16.01.2014, părțile au încheiat în forma înscrisului sub semnătură privată, un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care pârâții P. V., M. V. și P. N., în calitate de promitenți-vânzători, și-au asumat obligația de a vinde, iar reclamanta M. V., în calitate de promitent-cumpărător, obligația de a cumpăra, cota de 3/6 din terenul arabil extravilan în suprafață de 6 ha și 7800 m.p., situat pe raza teritorială a orașului F., județul Călărași, tarlalele 1, 22/2, 51 si 33/2, parcelele 8, 7, 15, 5, înscris în Titlul de proprietate nr. 4204 din 01.02.1999, prețul total al vânzării fiind stabilit de părți la suma de 50.000 lei.

Conform mențiunilor de la pct. 2 și 3 din antecontract, prețul vânzării a fost achitat în întregime de reclamantă, pârâților, la data încheierii antecontractului, de la aceeași dată reclamanta intrând în posesia unei suprafețe corespunzătoare cotei de 3/6 din imobilul în litigiu, la pct. 6 din același înscris stipulându-se și că, la data perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, pârâții nu vor mai avea alte pretenții cu titlu de preț față de cele stabilite în antecontractul de vânzare-cumpărare.

Totodată, în antecontractul intervenit între părți, s-a prevăzut de către acestea și obligația promitenților - vânzători ca în termen de 30 de zile de la data întocmirii antecontractului să realizeze ieșirea din indiviziune și să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Instanța reține că, așa cum rezultă atât din antecontract, cât și din răspunsul pârâtului P. N. la întrebarea nr. 2 din interogatoriu, odată cu încheierea promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare, pârâții au primit integral de la reclamantă prețul vânzării convenit, respectiv suma de 50.000 lei.

De asemenea, instanța constată că la data de 01.02.1999, a fost emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Călărași, Titlul de proprietate nr.4204, prin care s-a atribuit pârâtei G. V. (actuală P., conform Certificatului de căsătorie . nr._/11.12.1998, fila 7 din dosar), pârâtei M. V. și numiților

Ștefanescu M., A. E., P. I. și P. N., în calitate de moștenitori ai autorului D. C., la cerere, prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, suprafața în litigiu, de 6 ha și 7800 m.p., teren extravilan, situat pe raza teritorială a orașului F., județul Călărași, în tarlalele 1, 22/2, 51 si 33/2, parcelele 8, 7, 15, 5.

Ulterior, la data de 29.12.2008 a intervenit decesul numitei P. N., conform Certificatului de moștenitor nr. 08/17.01.2014 emis de BN M. D., masa succesorală rămasă de pe urma acesteia fiind compusă din dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1/6 din suprafața de 6 ha și 7800 m.p., teren extravilan, situat pe raza teritorială a orașului F., județul Călărași, în tarlalele 1, 22/2, 51 si 33/2, parcelele 8, 7, 15, 5 (dobândită în coproprietate cu pârâtele G. V. și M. V. și cu numiții Ștefanescu M., A. E. și P. I., în calitate de moștenitori ai defunctului A. I. G., prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate nr._/28.11.1996), întreaga masă succesorală revenindu-i pârâtului P. N., în calitate de soț supraviețuitor.

Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, coroborate cu cele înscrise în Certificatul de moștenitor nr. 08/17.01.2014 emis de BN M. D. și în Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr._/23.10.2014, eliberat de Primăria orașului F., jud. Călărași, instanța reține că fiecăruia dintre moștenitorii defunctului D. C., înscriși în Titlul de proprietate nr._/28.11.1996, i-a revenit o cotă- parte indiviză de 1/6 din suprafața de 6 ha și 7800 m.p. (pârâtelor P. V. (fostă G.) și M. V., precum și numitelor Ș. M., A. E. și P. N., în calitate de fiice ale autorului lor D. C.).

Conform certificatului de atestare fiscală nr._/23.10.2014 și adeverinței de rol agricol nr. 1846 din 21.02.2014, ambele eliberate de către Primăria orașului F., jud. Călărași, pârâții figurează în evidențele fiscale și agricole, cu imobilul în litigiu, ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare mai sus-menționat.

Prin urmare, pârâții sunt titularii dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 3/6 din terenul extravilan în suprafață de 6 ha și 7800 m.p., înscris în Titlul de proprietate nr._/28.11.1996, ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 16.01.2014, iar din relațiile comunicate de O.C.P.I. Călărași rezultă că până în prezent nici terenul și, pe cale de consecință, nici vreun act de înstrăinare al acestuia nu au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, astfel că dreptul de proprietate se află și în prezent în patrimoniul pârâților.

Instanța mai reține că în cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare imobiliară, obiectul acesteia îl constituie obligația principală de a consimți la încheierea în formă autentică a contractului promis, obligație care incumbă, în egală măsură, promitentului înstrăinător și promitentului dobânditor, natura juridică a acestei obligații fiind aceea a unei obligații de a face.

Prin urmare, întrucât vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat numai să încheie contractul, deși s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată, însă obligația de a încheia contractul în viitor este valabilă.

Dacă însă promitentul-vânzător nu își respectă obligația asumată, beneficiarul – cumpărător, pe lângă dreptul la daune-interese, poate cere instanței de judecată, în considerarea principiului executării în natură a obligațiilor și a reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza disp. art. 1279 și art. 1669 C.civ. (aplicabile în cauză în raport de data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare) o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Astfel, regula generală în materie de promisiune de a contracta și remediile în cazul neexecutării acesteia sunt instituite de legiuitor prin disp. art. 1279 C.civ., potrivit cărora Promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clause ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea (alin. 1), În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese ( alin. 2), De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite iar cerințele legii pentru validitatea acsetuia sunt îndeplinite (alin. 3).

Totodată, materiei promisiunii de vânzare și a promisiunii de cumpărare, legiuitorul, pe lângă dispozițiile generale enunțate anterior, consacră în art. 1669 alin. 1 C.civ., dispoziții speciale, conform cărora când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri ce tine loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Cum pârâtele M. V. și P. V. au fost legal citate cu mențiunea prezentării la interogatoriu, nu s-au prezentat la judecarea cauzei și nici nu a justificat motive temeinice pentru această lipsă, instanța, în temeiul art.358 NCPC, coroborat cu împrejurările concrete ale cauzei, apreciază această poziție ca o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantei.

Având în vedere cele reținute mai sus, faptul că reclamanta și-a respectat obligațiile asumate prin antecontract, plătind pârâților întregul preț al vânzării, promitenții-vânzători nerespectându-și însă obligația de a se prezenta la notariat în vederea perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, poziția de necontestare a actului de către pârâți, achiesarea pârâtei P. V. prin întâmpinarea formulată în cauză, și a pârâtului P. N., prin raăspunsurile la interogatoriu, la acțiunea reclamantei, precum și împrejurarea că antecontractul de vânzare-cumpărare este întocmit cu respectarea condițiilor generale de valabilitate ale convențiilor prevăzute de art.1179 C.civ., instanța urmează, în baza disp. art. 1669 C.civ. a admite cererea reclamantei, apreciind-o întemeiată.

Prezenta hotărâre urmează a ține loc, între părți, de contract de vânzare - cumpărare cu privire la cota- parte indiviză de 3/6 din terenul extravilan în suprafață de 6 ha și 7800 m.p., situat pe raza teritorială a orașului F., județul Călărași, tarlalele 1, 22/2, 51 si 33/2, parcelele 8, 7, 15, 5, înscris în Titlul de proprietate nr. 4204 din 01.02.1999 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Călărași.

Totodată, urmează a lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Văzând și dispozițiile art. 466 NCPC,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta M. V., domiciliată în mun. București, Ale. P., nr.7, ., ., sectorul 2, posesoare a C.I. ..R., nr._, C.N.P._, în contradictoriu cu pârâții: P. V., domiciliată în mun.București, . A, sectorul 2, posesoare a C.I. ..R., nr._, C.N.P._, M. V., domiciliată în mun. București, ..91, sectorul 3, posesoare a B.I. ..R., nr._, C.N.P._ și P. N., domiciliat în mun. București, ., ..2, ., sectorul 2, posesor al B.I...B., nr._, C.N.P._.

Prezenta hotărâre ține loc de contract de vânzare - cumpărare între reclamanta M. V., în calitate de cumpărător, și pârâții P. V., M. V. și P. N., în calitate de vânzători, cu privire la cota- parte indiviză de 3/6 din terenul extravilan în suprafață de 6 ha și 7800 m.p., situat pe raza teritorială a orașului F., județul Călărași, tarlalele 1, 22/2, 51 si 33/2, parcelele 8, 7, 15, 5, înscris în Titlul de proprietate nr. 4204 din 01.02.1999 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Călărași.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria L. – Gară.

Pronunțată în ședința publică, azi 23.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C.-E. I. V.

Red. – G.C.E./Dac. – GCE, I.V

Ex. 5/16.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 67/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA