Plângere contravenţională. Sentința nr. 513/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 513/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 814/249/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA L.-GARĂ - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 513

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. A. D.

Grefier - L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, OUG 195/2002, formulată de contestatorul Z. T. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Pentru lipsa părților instanța dispune strigarea dosarului la sfârșitul ședinței.

La apelul nominal făcut în ședință publică la sfârșitul ședinței au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează că a fost depusă de către contestator o cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, după care:

Instanța respinge cererea de amânare formulată de contestator în vederea angajării unui avocat, în temeiul art. 222 NC.pr.civ. motivat de faptul că acesta fiind cel care a inițiat procesul, de la data introducerii acțiunii și până în prezent avea suficient timp să-și angajeze avocat, iar în plus nu invocă motive temeinice și justificative.

Verificând din oficiu competența, instanța, în baza art.131 N.C.p.civ., se declară competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză în temeiul art.94 N.C.p.civ., rap. la art.32 din OUG 2/2001. Încuviințează pentru contestator, cât și pentru intimat, în temeiul art.254 alin.1, 258 N.C.p.civ., proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei. În temeiul art. 238 NC.pr.civ. estimează durata cercetării procesului la o lună.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată terminată cercetarea procesului, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față:

I. Obiectul acțiunii și timbrajul:

I.1. La data de 09.06.2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, plângerea formulată de contestatorul Z. T. A., domiciliat mun. Slobozia, .,. A, ., CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., județul Călărași, solicitând anularea procesului-verbal . nr._/08.06.2015 și restituirea permisului de conducere.

Plângerea este legal timbrată cu taxă de timbru cf. chitanței nr._/09.06.2015.

I.2. La data de 02.07.2015 intimatul IPJ Călărași a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea plângerii.

II. Temeiurile de fapt și de drept invocate :

II.1. În motivarea plângerii, contestatorul arată că la data de 08.06.2015 ora 09:l0, se afla la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, pe drumul județean DJ201 B, iar fapta descrisa în procesul verbal că ar fi avut viteza de 153km/h spre sensul de mers Rasi-L. Gară nu corespunde realității.

Menționează ca în mașina se mai aflau V. F., domiciliat în mun. Slobozia, jud. Ialomița, CNP_ și Dragnescu V. M., domiciliat în mun. Slobozia, jud. Ialomița, CNP_, care pot declara că avea aproximativ 110 km/h.

Precizează că a solicitat agentului constatator să-i prezinte foaia de parcurs, atestatul de operator radar și certificatul de metrologie al aparatului radar pentru mașina cu nr. de înmatriculare MAI_, și nu i-a fost prezentat niciun document cele mai sus menționate. Astfel, pentru acest considerent arată că nu a fost de acord cu semnarea procesului verbal de contravenție, motiv pentru care agentul constatator a apelat la un martor si anume la un șofer aflat în trafic care nu a fost de față la cele menționate mai sus.

Apreciază că actul sancționator este netemeinic, având în vedere că fapta reținuta în procesul-verbal de contravenție nu corespunde realității, în sensul că a circulat regulamentar, fără a depăși limita maximă de viteză. Si totodată apreciază că viteza cu care circula a fost înregistrată în mod eronat de aparatul radar, având în vedere că autoturismul pe care se afla montat acesta se afla la o distanță foarte mare de autovehiculul acestuia și de lateralul părții carosabile a drumului.

În cazul în care instanța va aprecia că fapta a fost corect sancționată în sarcina acestuia, consideră că suspendarea exercitării de conducere pentru 90 zile reprezintă o sancțiune disproporționată pericolul social concret al acestei fapte contravenționale, nefiind în niciun mod siguranța participanților la trafic. Totodată, arată că această sancțiune îi va afecta în mod considerabil activitatea pe care o în calitate de inginer agronom.

În drept se invocă disp. art.31 din O.G.2/2001.

II.2. În apărare intimatul IPJ Călărași arată că la data de 05.05.2015 a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care rula cu viteza de 153 km/h în afara localității.

Precizează că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, agentul constatator i-a adus la cunoștință faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria L.-Gară, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal.

Mai arată că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, iar contestatorul încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție, însă afirmațiile sale sunt contrazise de înregistrarea radar a autoturismului respectiv și viteza cu care a fost înregistrat.

Agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, iar petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore jumătate din amenda aplicată.

În acest context, apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului scris, de asemenea arată că depășirea limitei maxime de viteză admisă reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor de circulație care au loc pe drumurile naționale.

În drept se invocă disp. art.205 C.p.civ..

III. Probele administrate:

În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu martori și a atașat la dosar, în copie: dovada . nr._, dovada achitării taxei de timbru, C.I. . nr._ privind pe acesta.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

IV. Analizând probele administrate instanța reține următoarele:

IV. 1.Starea de fapt reținută de instanță.

În data de 08.06.2015, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ Călărași, procesul verbal . nr._ și s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art. 121 al.1 din HG 1391/2006.

S-a reținut în procesul-verbal că în data de 08.06.2015 (ora 09,10) contestatorul a condus autoturismul VW cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 153 km/h în în afara localității fiind înregistrat aparatul radar Aust ._ montat pe autospeciala MAI_.

În consecință, în temeiul art.102 alin 3 lit.e din OUG 195/2002, s-a aplicat contestatorului amenda contravențională în cuantum de 877,5 lei pentru prima contravenție.

Din cuprinsul procesului verbal rezultă că petentul l-a semnat formulând obiecțiuni contestând cele reținute.

V.2. Dispoziții de drept aplicabile în materie

Potrivit art. 121 al.1,2 din HG 1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Potrivit art. 49 al.1 din OUG_ limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Potrivit art. 102 al.3 lit.e din OUG 105/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) depășirea cu 51 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Potrivit art.3.5.1. din NML 021-05 aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr.187/14.07.2009, înregistrările efectuate de cinemometru trebuie să cuprindă cel puțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate cât și imaginea autovehiculului din care este pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia, iar potrivit art.5 atestarea legalității unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformității cu cerințele metrologice prin buletinul de verificare metrologică în care trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare al autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care este montat.

V.3 Soluția instanței

Examinând procesul verbal prin prisma dispozițiilor art.17 din OUG 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea normelor legale a căror încălcare atrage nulitatea absolută.

Cu referire la criticile de netemeinicie invocate instanța le apreciază ca fondate. În acest sens reține că în cazul contravenției privind depășirea regimului legal de viteză maximă admisă, sarcina probei aparține agentului constatator, în caz contrar contestatorul nu ar avea niciodată posibilitatea de a face dovada unei alte situații de fapt, întrucât o astfel de constatare nu se poate face decât prin folosirea mijloacelor tehnice și nu pe baza constatărilor personale ale agentului constatator. De altfel prin art. 121 al.1,2 din HG 1391/2006 legiuitorul a prevăzut că toți conducătorii auto sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă, iar, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În consecință procesul verbal atacat care reține depășirea vitezei legale maxime admise pe sectorul de drum respectiv nu face dovada celor constatate prin el însuși, ci trebuie să fie însoțit de fotografia executată după înregistrarea video (care să conțină mențiunile tehnice prev. de pct. 3.5.1 din normele de metrologie aprobate prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr.187/14.07.2009) și de buletinul de verificare metrologică care să ateste că mijlocul tehnic utilizat de poliție îndeplinește condițiile legale (cf. pct.5.1 din normele de metrologie citate).

Însă deși intimatul a depus CD-ul cu înregistrarea video și buletinul de verificare metrologică, din înregistrare nu se vede numărul de înmatriculare a vehiculului filmat, astfel că nu se poate stabili dincolo de orice îndoială că vehiculul filmat este cel condus de petent, fapt care îi profită acestuia.

Având în vedere considerentele ce preced, instanța va admite plângerea și va dispune în baza art.34 din OG nr.2/2001 anularea procesului-verbal de contravenție.

VI. Cheltuieli de judecată

Urmează a lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de contestatorul Z. T. A., domiciliat mun. Slobozia, .,. A, ., jud. Slobozia, CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., județul Călărași.

Anulează procesul-verbal . nr._/08.06.2015, întocmit de I.P.J Călărași.

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria L. Gară.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. L. D.

Red./I.A.D/Th. LD

Ex.4/12.08.2015

Cod operator date personale_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 513/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA