Contestaţie la executare. Sentința nr. 153/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 153/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1718/250/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 153

Ședința publică din 20 februarie 2013

Președinte: I. D.

Grefier: M. C.

S-a luat in examinare contestația la executare exercitată de contestatoarea S. C. CĂLĂTORI SA SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI B. în contradictoriu cu intimații H. G. N., B. B. L. M. din dosarul execuțional nr. 22/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din Legea nr. 2/2001, republicată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constantând faptul că nu mai sunt alte probe de administrat și și că s-a procedat la atașarea dosarului nr._, instanța trece la soluționarea cererii.

INSTANȚA:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei L. la data de 20 decembrie 2012, contestatoarea S. C. CĂLĂTORI SA SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI B. în contradictoriu cu intimații H. G. N., B. B. L. M., a solicitat anularea procesului verbal încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. în cadru dosarului execuțional nr. 22/2012 la data de 07.12.2012. ora 14:30;

Obligarea Biroului Executorului Judecătoresc B. L. M. la întocmirea unui proces verbal de stabilire a chelutielilor de executare din care să rezulte în mod detaliat fiecare serviciu prestat cu costul aferent acestuia;

Obligarea Biroului Executorului Judecătoresc B. L. M. la continuarea, de îndată, a executării silite pornite de către subscrisa în calitate de creditoare în dosarul execuțional nr. 22/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B. L. M. ;

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivare se arată că subscrisa a formulat în calitate de creditoare o cerere de executare silită adresată Biroului Executorului Judecătoresc B. L. M., titlul executoriu constând în procesul verbal de contravenție la normele privind transportul pe călea ferată, ., nr._ din 02.06.2008.

În baza atribuțiilor sale legale Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. a demarat procedura de executare silită. Judecătoria L. încuviințând executarea silită a titlului executoriu constând în procesul verbal de contravenție la normele privind transportul pe calea ferată, ., nr._ din 02.06.2008 prin încheierea de ședință nr. 26/31.01.2012, încheiere pronunțată nr. 1_ .

După încuviințarea executării silite Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M remis subscrisei un contract de executare silită (nr. 22 din 26.01.2012) în vederea semnării ac Văzând cuantumul ridicat al cheltuielilor de executare stabilite prin acest contract, subscrisa a so| Biroului Executorului Judecătoresc B. L. M., prin adresa nr. 506/1/187/20 detaliere a cheltuielilor de executare stabilite în acest dosar execuțional.

Urmare a solicitării Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. le-a o adresă, întocmită la data de 27.02.2012 prin care le-a comunicat că "detalierea cheltuielilor executare se regăsește in Hotărârea nr. 2/2007 a UNEJ și în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2" enumerând apoi cu titlul exemplificativ câteva dintre serviciile pe care biroul executo judecătoresc le poate presta în cadrul unei executări silite fără însă a ne indica serviciile pe care prestat efectiv și pentru care a solicitat plata. Mai mult decât atât printre serviciile enumerate a il și "consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale"" fără a indica cui a oferit al consultații.

Având în vedere răspunsul primit a revenit la Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. cu cererea noastră de a ni se comunica în mod detaliat chetuilelie de executare stabil în dosarul execuțional, respectiv de a li se comunica fiecare serviciu cu costul aferent. Mai mult s-a indicat și faptul că Hotărârea nr. 2/2007 a UNEJ (hotărâre în baza căreia Biroul executorul judecătoresc a stabilit chelutielile de executare) a fost abrogată prin Hotărârea nr. 19/2010 a UN hotărâre ce a fost publicată în MO nr. 713/26.10.2010.

Fără a se comunica detalierea cheltuielilor de executare silită Biroul Executorului Judecător B. L. M. le-a comunicat printr-o adresă întocmită în data de 23.04.2012 faptul că a înțeles că renunță la execuatrea silită iar subscrisa i-a comunicat faptul că nu a renunțat, ci dimpotrivă stăruie în executarea silită și a revenit cu cererea de detaliere.

În cele din urmă Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. a procedat în data 07.12.2012 la întocmirea Procesului Verbal atacat prin prezenta contestație, proces verbal constituie titlu executoriu și în care au fost stabilite ca și cheltuieli de executare: "taxa judiciară timbru de 12 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, onorariu de executare silită 60 lei + TVA, alte cheltui de executare în sumă de 450 lei + TVA, ce au fost stabilite în conformitate cu Hotărârea nr. 2/2007 Unej publicată în MO și cu ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și reprezintă și contravaloare consultații cu privire la întocmirea actelor de executare silită".

Așadar deși nu indică detalierea cheltuielilor de executare Biroul Executorului Judecătorei B. L. M. a stabilit, ca alte cheltuieli o sumă de 450 lei+TVA, menționând că aceast reprezintă și contravaloare consultații, consultații ce nu au fost solicitate și nici acordate nimănui

Potrivit art. 37, alin. I din legea nr. 188/200 "Executorii judecătorești au dreptul, pentr serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale", așadar dreptul la onorarii este acordat doar limita în care executorul prestează un serviciu și implicit acest serviciu trebuie menționat, nefiin suficientă mențiunea alte cheltuieli iar această categorie de cheltuieli să reprezintă 90% din totalii cheltuielilor de executare.

Având în vedere această mențiune generică de ""alte cheltuieli de executare" precum și faptul că în această sumă se include ca serviciul prestat "consultații"" se impune anularea procesului verbal care constituie titlul executoriu. Mai mult se menționează faptul în cuprinsul procesului verbal faptul că cheltuielile au fost stabilite în conformitate cu Hotărârea UNEJ nr. 2/2007, hotărâre ce este abrogată încă din 2010 de către art. 3 al Hotărârii UNEJ nr. 19/2010 republicată, publicată în MO nr. 713/26.10.2010.

De asemenea potrivit disp. art. 37, alin. 1, lit a din legea nr. 188/2000: "în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite ".

Prin procesul verbal contestat prin prezenta s-a stabilit ca onorariu de executare silită suma de 60 lei + TVA în condițiile în care prin cererea de executare silită s-a solicita executarea silită a unei creanțe în cuantum de 233.60 lei. Așadar potrivit dispoziției legale sus amintite onorariu maximal.

Executarea acestei creanțe este de 10% din valoarea creanței, respectiv un onorariu maxim de 36 lei și nu un onorariu de aproximativ 3 ori mai mare. De asemenea prin Anexa Ordinului nr. 2550/2006 Ministrului Justiției privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești se menționează faptul că onorariul maximal pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

În susținerea cererii s-au depus înscrisuri.

Intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M., prin întâmpinare, a arătat că S. C. este în eroare cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, solicitând respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică.

Intimatul H. G.-N. legal citat, și-a exprimat poziția în cauză în sensul că împotriva procesului verbal de contravenție a formulat plângere.

Plângerea a fost respinsă de Judecătoria L., dar a fost admisă în recurs.

Procedând la atașarea dosarului nr._, din considerentele deciziei de recurs instanța reține că petentul a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii primei instanțe, admiterea plângerii și anularea procesului.

Tribunalul A. a admis recursul și a modificat hotărârea primei instanțe în sensul că a admis plângerea contravențională. Se mai arată că se înlocuiește amenda cu avertismentul.

Nu face nicio referire cu privire la celelalte măsuri dispuse prin procesul verbal.

Decizia a fost pronunțată la 21.01.2009, iar cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată la 27 ianuarie 2012, deci după împlinirea termenului de prescripție cu privire la despăgubirile civile, chiar dacă ele ar mai subzista în urma admiterii recursului.

Pe lângă faptul că instanța de recurs a reținut o stare de sănătate precară a petentului, precum și lipsa resurselor materiale, instanța mai reține din înscrisurile depuse la dosar de către acesta și lipsa cunoștințelor judiciare ale acestuia.

Față de data când s-a cerut încuviințarea executării silite, petentul H. G. s-ar fi putut opune pe calea contestației la executare.

Din dosarul cauzei nu rezultă niciun indiciu că acesta să fi luat la cunoștință despre această executare înainte de a fi citat în calitate de intimat în prezentul dosar.

În ce privește cererea contestatoarei de anulare a procesului verbal încheiat de către B. B. L.-M. în dosarul execuțional nr. 22/2012 instanța reține că sunt motive de anulare chiar și înainte de a analiza motivele invocate în contestația la executare.

Aceste motive constau în aceea că executarea silită a fost începută în baza unui titlu executoriu anulat sau, în cazul în care se apreciază că procesul verbal de contravenție a fost menținut cu privire la despăgubirile civile, cererea de executare silită s-a formulat după împlinirea termenului e prescripție.

Față de cele reținute, instanța apreciază că este inutil să mai analizeze și celelalte capete de cerere, urmând a fi respinse ca urmare a admiterii primului capăt de cerere.

Constatând că s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare, dar că nu s-a făcut dovada acestora, în baza art. 276 Cod de procedură civilă, instanțea urmează a nu le acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare exercitată de contestatoarea S. C. CĂLĂTORI SA SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI B. în contradictoriu cu intimații H. G. N., B. B. L. M. din dosarul execuțional nr. 22/2012.

Anulează Procesul verbal încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc B. L. M. în cadru dosarului execuțional nr. 22/2012 la data de 07.12.2012. ora 14:30;

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 20 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

I. D. M. C.

RED/TEHNORED

ID/MC

5 exemplare/3 comunicări/1 martie 2013

Se va comunica:

contestatoarei S. C. CĂLĂTORI SA SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI B., B., .. 45A, județul B.

intimatului H. G. N., cu domiciliul în P., nr. 104, județul A.

intimatului B. B. L. M. cu sediul în A. .. 19 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 153/2013. Judecătoria LIPOVA