Plângere contravenţională. Sentința nr. 594/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 282/250/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.594
Ședința publică din 27 august 2013
Președinte: P. P.
Grefier: J. P.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta Harșani M. L. în contradictoriu cu intimata G. F. A..
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care decade petenta în privința martorei K. D. și nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și trece la soluționarea cauzei.
JUDECATA:
Constată că prin plângerea înregistrată la data de 14 februarie 2013 petenta Harșani M. L. în contradictoriu cu intimata G. F. A., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis de G. F. A..
În motivare se arată că petenta deține o întreprindere individuală înființată în cursul lunii noiembrie 2012, fiind autorizată să desfășoare activități comerciale, având înființat un punct de lucru în localitatea Săvârșin, județul A., având ca obiect de activitate „comerț cu amănuntul în unități de alimentație publică”, în speță, un bar pentru tineret.
Petenta a amenajat acest spațiu, dotându-l cu cele necesare și obligatorii pentru desfășurarea unei bune activități legale și profitabile, inclusiv dotarea cu aparat fiscal de înregistrare electronic, aparat procurat de la firma autorizată ..
Activitatea a fost începută la data de 2 februarie 2013 în jurul orelor 22,00, petenta introducând în aparatul fiscal codurile necesare bunei funcționări și cu intenția de a elibera consumatorilor bonul fiscal pentru mărfurile cumpărate.
Casa de marcaj s-a blocat, petenta nereușind să o repună în stare de funcționare.
Petenta a sunat la firma autorizată și furnizoare a casei de marcaj, dar în acea zi de sâmbătă ora 23, nu a răspuns nimeni.
Fiind la început de activitate, petenta nu a știut cum să procedeze pentru a intra în legalitate, considerând că sumele încasate în acea seară le va înregistra în ziua de luni, 04.02.2013, când se va deplasa la firma autorizată pentru deblocarea aparatului, continuându-și activitatea.
În jurul orelor 23,45 în unitate a intrat un număr de 10 persoane, din care 8 erau agenți de poliție care au început să evacueze clienții, să aprindă becurile, iar cele două persoane în civil s-au îndreptat spre petentă spunând că sunt comisari din cadrul Gărzii Financiare A..
Petenta, speriată de atitudine acestora, a acceptat să se spună controlului, prezentându-le situația reală și motivele pentru care nu a reușit să înregistreze suma de 253 lei în aparatul fiscal, suma fiind încasată până la data controlului.
Arată că cei doi comisari au încercat să o intimideze, vorbindu-i pe un ton agresiv, amenințând în permanență, obligând-o pe petentă să semneze actele întocmite de aceștia, profitând de faptul că petenta era la primul control din activitate și chiar din viața sa.
A fost întocmit un proces verbal de contravenție prin care petenta a fost sancționată cu suma de 8000 lei și cu suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni.
Petenta a încercat să explice situația fortuită în care se afla, dar nu s-a ținut cont de aceasta.
Arată că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, fiind încălcate prevederile art.11 al.1 care prevede că, caracterul contravențional este înlăturat în cazul fortuit.
Solicită a se avea în vedere și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza A. contra României, împotriva sistemului sancționator al Ordonanței nr.2/2001, prezumția de nevinovăție prev. de art.6 din această convenție.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii formulate și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și a măsurilor dispuse prin acesta, așa cum a fost încheiat de comisarii Gărzii Financiare A..
În cauză s-a administrat proba cu martori și înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.02.2013 emis de intimată, petenta Harșani M.-L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei și cu suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni și confiscarea sumei de 253 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 2 februarie 2013, urmare a controlului operativ și inopinat efectuat prin sondaj asupra documentelor puse la dispoziție la punctul de lucru din Săvârșin, nr.386, jud.A., la solicitarea organului de control, petenta a întocmit monetarul încasărilor din data de 02.02.2013 ora 23,40, suma încasată fiind 253 lei, nefiind marcată în aparatul de marcat elecronic.Din spusele petentei a rezultat că la data de 02.02.2013 casa de marcat era defectă, anunțând despre aceasta distribuitorul autorizat.Totodată nu a înregistrat toate operațiunile efectuate din momentul constatării defecțiunii aparatului de marcat electronic.
Având în vedere dispozițiile art.34 al.1 din OG 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, actul de sancționare fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar amenda a fost aplicată corespunzător exigențelor legii.
De asemenea, se constată că procesul-verbal atacat îndeplinește condițiile de temeinicie pentru sancționarea în mod valabil a contravenientului.
Instanța reține că fapta săvârșită de petentă reprezintă contravenție, însă potrivit disp.art.21 al.2 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, de celelalte date înscrise în procesul verbal, faptul că aparatul de marcat electronic era defect putând fi constatat cu ocazia controlului de către organele de control, iar faptul că petenta nu a înregistrat toate operațiunile efectuate din momentul constatării defecțiunii aparatului de marcat electronic s-a datorat necunoașterii de către petentă a operațiunilor ce trebuie a fi făcute, fiind în prima zi de funcționare a unității, fiind și primul control avut la unitate de către petentă.
La aprecierea gradului de pericol social al faptelor, instanța va ține cont de împrejurarea că acestea nu au produs urmări grave și au adus o atingere minimă ordinii și valorilor sociale ocrotite prin sancționarea contravenției.
Așa fiind, aspectele enunțate sunt în măsură de a determina mai mult clemență în aprecierea raportului de proporționalitate între gradul de pericol social al faptelor și sancțiunea aplicată și prin raportare la criteriile de individualizare, instanța reține că sancțiunea contravențională a amenzii de 8.000 de lei nu corespunde gradului redus de pericol social al faptelor, precum și faptul că aplicarea unei sancțiuni nepecuniare este susceptibilă de a atrage în mod real atenția petentei asupra necesității imperioase de conformare în raport de cerințele legale.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea formulată de petenta HARȘANI M.-L. în contradictoriu cu intimata G. F. A..
Va modifica în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/ 03.02.2013 emis de intimată, va înlocui sancțiunea amenzii de 8000 lei cu avertismentul și va menține sancțiunile complementare în privința confiscării sumei de 253 lei și suspendarea activității agentului economic pe o perioadă de 3 luni.
Va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta HARȘANI M.-L. în contradictoriu cu intimata G. F. A..
Modifică în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/ 03.02.2013 emis de intimată, înlocuiește sancțiunea amenzii de 8000 lei cu avertismentul și menține sancțiunile complementare în privința confiscării sumei de 253 lei și suspendarea activității agentului economic pe o perioadă de 3 luni.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 august 2013.
Președinte, Grefier,
P. P. J. P.
Red.PP
Tehnored.JP
Ex.5/16.09.2013
Se comunică:
-petentă Harșani M. L.-Săvârșin, nr.438, jud.A.
-intimată G. F. A.- A., . A, jud.A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 587/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 592/2013. Judecătoria... → |
|---|








