Plângere contravenţională. Sentința nr. 723/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 723/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 796/250/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 723

Ședința publică din 10 octombrie 2013

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul G. A.-M. în contradictoriu cu persoana implicată în accident C. G.-G., intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A. și asiguratorii . și .>

La apelul nominal se constată lipsa părților și a martorilor S. F.-I. și F. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că petentul G. A.-M. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată, având în vedere costul expertizei solicitat de expert în cuantum de 1000 lei.

Instanța, față de faptul că petentul G. A.-M. a formulat cerere de renunțare la judecată, consideră că nu se mai este necesară audierea martorilor încuviințați S. F.-I. și F. D..

JUDECATA:

Constată că la data de 17 iunie 2013, petentul G. A.-M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.05.2013 solicitând admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție atacat, cu consecința exonerării sale de la plata amenzii în cuantum de 300 lei.

În motivarea plângerii s-a argumentat că, la data de 30.05.2013, în timp ce petentul se deplasa cu autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe DN 7 în direcția A.-D., a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu avarierea mai multor autovehicule. Organele de poliție au stabilit că petentul se află în culpă pentru producerea evenimentului rutier, motiv pentru care au procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție atacat, în cuprinsul căruia se menționează că petentul nu ar fi păstrat distanța suficientă față de autocamionul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ cu semiremorca cu numărul de înmatriculare_ și că lovindu-l în partea din spate, l-ar fi proiectat în spatele semiremorcii cu numărul de înmatriculare_ a autocamionului marca Volvo cu numărul de înmatriculare_, avariindu-le. De asemenea, s-a procedat la sancționarea petentului cu amenda în cuantum de 300 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare.

Petentul a criticat procesul verbal de contravenție pentru motive de netemeinicie și a specificat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa, întrucât circula regulamentar, păstrând o distanță destul de mare față de autovehiculul care rula în fața acestuia, iar cauza producerii accidentului nu a fost generată de petent ci de conducătorul unui alt autocamion. Petentul a mai specificat că, agentul constatator a înserat date eronate în procesul verbal contestat, întrucât la rubrica „alte mențiuni” a fost consemnat faptul că acesta ar recunoaște fapte, ceea ce nu este adevărat, întrucât nu se consideră vinovat de producerea accidentului.

Față de cele antemenționate, petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, să se constate că nu este în culpă în producerea accidentului rutier și, în consecință, să se anuleze procesul verbal contestat și să fie exonerat de la plata amenzii.

În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a depus act de identitate, permis de conducere, proces verbal de contravenție . nr._/30.05.2013.

Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

Prin răspuns la întâmpinare, petentul a solicitat să se respingă apărările invocate de intimat, și în consecință, admiterea plângerii formulate, să se constate că nu este în culpă în producerea accidentului rutier și, în consecință, să se anuleze procesul verbal contestat.

Analizând documentele aflate la dosar, respectiv; act de identitate, permis de conducere proces verbal de contravenție . nr._/30.05.2013, declarații, înscris renunțare la judecată, instanța reține următoarele:

Petentul a fost amendat cu 300 RON conform art. 51 din OUG nr. 195/2002 prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.05.2013.

S-a reținut în acesta că, în data de 30.05.2013, orele 20.30, pe DN 7 Km 483+100 metri, petentul a condus autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, pe direcția A.-D., și nu a păstrat o distanță suficientă față de autocamionul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ în cuplu cu semiremorcă cu numărul de înmatriculare_, astfe3l că l-a lovit în partea din spate, după care l-a proiectat în spatele semiremorcii cu numărul de înmatriculare_ a autocamionului marca Volvo cu numărul de înmatriculare_ avariind autovehiculele.

Constatând faptul că la acest termen de judecată, petentul G. A.-M. a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța în baza art. 406 Cod procedură civilă, va lua act de renunțarea la judecată în privința plângerii contravenționale formulată de petentul G. A.-M. în contradictoriu cu persoana implicată în accident C. G.-G., intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A. și asiguratorii . și .>

Constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu va soluționa acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a plângerii contravenționale făcută de petentul G. A.-M. în contradictoriu cu persoana implicată în accident C. G.-G., intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A. și asiguratorii . și .>

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de recurs se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 ex./2 .

Se va comunica cu:

PETENT

1. G. A. M. - MIOVENI, ., .

P. implicată în accident-

2.C. G.-G. - T., ., J. SIBIU

INTIMAT

3. INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. - A., ., nr. 17-21, J. A.

ASIGURĂTOR

4. . - București, sector 1, .. 23

5. ., ., J. SIBIU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 723/2013. Judecătoria LIPOVA