Plângere contravenţională. Sentința nr. 305/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 305/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 1510/250/2012
ROMÂNIA Operator 2799
JUDECĂTORIA L.
DOSAR NR. 1._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 305
Ședința publică din 28 martie 2013
Președinte: E. Popes
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare plângerea contravențională exercitată de petentul P. G.-F. împotriva procesului verbal de contravenție întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângere este scutită de taxa de timbru.
S-a făcut referatul al cauzei, după care se constată că dezbaterile au fost închise, fiind amânata pronunțarea în data de 28 martie 2013, termen până la care
s-au depus concluzii scrise de către petent.
Văzând că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 21 martie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța urmează să delibereze. În deliberare,
INSTANȚA:
Constată că prin cererea formulată, înregistrată la data de 9 noiembrie 2012, petentul P. G.-F., cu domiciliul ales în comuna Dăești, . A, județul V. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., cu sediul în A., .-19, județul A., solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.11.2012 prin care a fost sancționat cu suma de 630 lei, pentru nerespectarea art. 102, alin. 3 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și anularea măsurii complementare dispuse prin procesul verbal menționat, în sensul suspendării dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 90 de zile, iar în subsidiar să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul arată că în data de 3 noiembrie 2012, orele 1441 în timp ce se deplasa pe DN 7 în localitatea Bârzava, jud. A., conducând autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ a fost oprit de un echipaj de poliție, fiind depistat de apăratul radar ca având o viteză de 101 km/h
( plus 51 km/h față de viteza legală).
Pentru fapta constată i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 630 lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce vehicule pe o perioadă de 90 de zile.
Petentul consideră că nu a avut viteza indicată de agentul constatator, arată că în momentul surprinderii de către aparatul radar terminase manevra de depășire a unui vehicul și din acest motiv este posibil să fi avut o viteza mai mare față de cea legală, dar în nici un caz nu crede că a depășit limită de viteză de 100 km/h.
Consideră că sancțiunea aplicată este netemeinică și nelegală deoarece: procesul verbal de contravenție este întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 181 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, fiind încălcate condițiile de formă ale procesului verbal. Procesul verbal nu este completat pe Anexa 1 D așa cum indică art. 181 din Normele de aplicare a OUG 195/2002.
Arată că agentul constatator nu a specificat în procesul verbal elementele de identificare ale aparatului radar (tipul, marca sau . radar) iar lipsa acestor elemente nu se poate verifica dacă aparatul radar este omologat sau dacă avea verificarea metrologică valabilă la momentul înregistrării.
Mai arată că agentul constatator nu a ținut seama de eroarea tolerată a aparatului pentru măsurarea vitezei, care în cazul de față este de ± 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h; sau ± 3% din valoarea convențională pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h. Ținând cont de aceste erori de măsurare, este posibil ca viteza să fie sub 100 km/h.
Petentul solicită instanței să verifice modul în care au fost făcute înregistrările video, și dacă cuprind următoarele aspecte: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare al autovehiculului, dacă a fost efectuată autotestarea și daca poate fi văzut numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Petentul învederează instanței faptul că deține permis de conducere de 21 de ani, iar în această perioadă nu a avut niciodată permisul de conducere suspendat și nici nu a fost implicat în accidente rutiere din vina sa.
Invocă în drept prevederile OG 2/2001, Codul de procedură civilă, OUG 195/2002, Norma de Metodologie Legală NML 021-05, HG 1391/2006.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 105 Cod procedură civilă să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
În ce privește apărările petentului, intimatul arată că contravenția a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, aparatul radar utilizat de Poliția Română este un mijloc tehnic omologat și verificat de Institutul Național de Metrologie conform art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 rep.
Toleranțele la care face referire petentul se referă la echipamentele radar în momentul verificării acestuia la Institutul Național de Metrologie pentru eliberarea buletinului metrologic și nu abaterea înregistrată de echipamentul radar în trafic.
Intimatul arată că în momentul verificării metrologice cinemometrele sunt supuse unor încercări de temperatură, umiditate, tensiune electrică, radiați electromagnetice. Dacă în urma acestor încercări cinemometrele au o toleranță care se încadrează la +/- 3 km/h în cazul vitezelor ce nu depășesc 100 km/h și +/- 3% din valoarea convențional adevărată pentru vitezele egale sau mai mari cu 100 km/h, în situația noastră de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din staționare, atunci aparatului radar i se eliberează buletin de verificare metrologică.
Intimatul depune note de ședință prin care apreciază că susținerile petentului, conform cărora ar fi circulat cu o altă viteză decât cea înregistrată de apăratul radar frizează absurdul, solicită instanței să o ignore ca fiind rizibilă.
În ce privește apărările petentului în sensul că în procesul verbal nu sunt indicate elementele de identificare ale apăratului radar, intimatul arată că în procesul verbal este menționat clar că filmarea s-a executat cu aparatura montată pe autospecială_ (după reînmatricularea vehiculul având nr. MAI_) aparat cu privire la care s-a făcut dovada certificării și omologării prin buletinul de verificare metrologică nr._/20.03.2012.
Petentul depune la dosarul cauzei un înscris prin care invocă excepția de nelegalitate a procesului verbal de contravenție . nr._, în raport cu dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002. Potrivit acestor dispoziții constatarea contravențiilor în ce privește regimul de viteză trebuie să se facă cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar în procesul verbal pentru identificare agentul constatator menționează doar un număr de înmatriculare al autovehiculului care a făcut constatarea, însă nu se poate identifica cu exactitate, întrucât nu este scris lizibil, ci doar neinteligibil_.
Petentul arată că intimatul a depus la dosarul cauzei, respectiv fila 39 și fila 48 dosar, două buletine de verificare metrologică diferite, unul pentru autovehiculul_ cu . ROM 254 și unul pentru autovehiculul_ cu . ROM 250. Comparând buletinele de verificare metrologică depuse de intimat cu numărul de înmatriculare menționat în procesul verbal chiar și în formă parțială, rezultă în mod clar că buletinele de verificare metrologică depuse n-au nici o legătură cu vehiculul constatator care avea montat cinemometrul, în momentul în care petentul a fost sancționat.
Petentul susține că procesul verbal este nelegal, întrucât deși era obligat, agentul constatator nu a menționat nici un element de identificare al cinemometrului respectiv: marcă, model, . agentul constatator menționa în procesul verbal, . radar, se putea identifica buletinul de verificare metrologică cu ușurință chiar și în ipoteza în care s-ar fi schimbat numărul de înmatriculare al autovehiculului constatator.
Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.11.2012, petentul a fost sancționat cu sancțiunea amenzii contravenționale de 630 lei, pentru nerespectarea art. 102, alin. 3 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și s-a dispus aplicarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 90 de zile. S-a reținut că, în data de 3 noiembrie 2012, orele 1441 în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, cu care se deplasa pe DN 7 în localitatea Bârzava, jud. A., a depășit viteza legală în localitate, fiind depistat de apăratul radar ca având o viteză de 101 km/h ( plus 51 km/h față de viteza legală).
Apărarea petentului că intimatul a depus la dosarul cauzei, respectiv fila 39 și fila 48 dosar, două buletine de verificare metrologică diferite, unul pentru autovehiculul_ cu . ROM 254 și unul pentru autovehiculul_ cu . ROM 250, vizând camera video, în condițiile în care ambele corespund seriei instalației etalon SP79433, creează serioase dubii în identificarea mijlocului tehnic folosit în constatarea contravenției. Aceasta, cu atât mai mult cu cât filmarea s-a executat cu aparatura montată pe autospeciala_, după reînmatriculare vehiculul având nr. MAI_, în condițiile în care petentul invocă dispozițiile Regulamentului (CEE) nr.3821/85 al conciliului UE, art.256, care prevede obligativitatea verificării tehnice a cinemometrelor inclusiv în situația modificării numărului de înmatriculare al autovehiculelor pe care sunt montate.
În aceste condiții, neputându-se identifica în afara oricărui dubiu cinemometrul cu care s-au efectuat măsurătorile în acest caz de speță, nu poate fi verificată nici respectarea condiției verificării metrologice a acestuia. Astfel, potrivit pct.4.3, coroborat cu pct.4.4 din Norma de Metodologie Legală NML 021-05, nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere întrucât nu pot fi utilizate legal cinemometrele care nu sunt însoțite de buletinul de verificare metrologică. În condițiile în care nu se poate identifica fără dubiu nici măcar cinemometrul cu care s-au efectuat măsurătorile, nu poate fi considerată a fi îndeplinită cerința normativă de mai sus.
În consecință, neputându-se stabili viteza cu care a rulat autovehiculul condus de petent, procesul – verbal este netemeinic, cu consecința că petentului i s-au aplicat sancțiunile în mod nelegal.
În baza art. 34 din OG 2/2001 constatând, astfel, că procesul verbal este nelegal și netemeinic, instanța va admite plângerea formulată de petentul P. G.-F. împotriva procesului verbal de contravenție întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..
Va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.11.2012 încheiat de intimat și va exonera petentul de sancțiunile aplicate.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul P. G.-F. împotriva procesului verbal de contravenție întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.11.2012 încheiat de intimat și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.
Președinte, Grefier,
E. P. A. P.
Red/Tehnored
EP/. ex/ 2 .
Se va comunica cu:
PETENTUL |
1. P. G.-F.- cu domiciliul ales în Comuna DĂEȘTI, . A, Județul V. |
INTIMAT |
2. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. – A., .-19, Județul A. |
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 737/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 300/2013. Judecătoria LIPOVA → |
|---|








