Plângere contravenţională. Sentința nr. 493/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 493/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 11-08-2015 în dosarul nr. 493/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.493

Ședința publică din 11 august 2015

Președinte: P. P.

Grefier: J. P.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul C. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean A..

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța verificându-și competența potrivit disp.art.131 al.1 Cod procedură civilă rap. la art.32 al.2 din OG nr.2/2001 constată că este competentă material, teritorial și general să judece cauza.

În baza art.238 al.1 Cod procedură civilă estimează durata procesului la 30 de zile neputând fi pus în discuția părților față de lipsa acestora.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și trece la soluționarea cauzei.

JUDECATA:

Constată că prin plângerea înregistrată la data de 03.06.2015 petentul C. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 01.06.2016 emis de intimat și stabilirea adevărului cu privire la viteza de circulație.

În motivare petentul arată că în ziua de 01.06.2015 a fost oprit de către un echipaj al Poliției Rutiere din A., comunicându-i-se faptul că a depășit viteza legală de circulație.

Petentul a recunoscut că a depășit viteza legală, dar nu cu cât a apreciat echipajul de poliție, respectiv cu 50 km/h, petentul apreciind că a avut o viteză de 89 km/h la acea oră în acea localitate Conop.

Petentul a solicitat dovada acestui lucru, dar i s-a reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată o dovadă pentru 15 zile.

Intimatul, prin întâmpinare, solicită respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

În fapt, la data constatării contravenției, agentul constatator din cadrul I.P.J. A., executându-și atribuțiile de serviciu pe raza localității Conop, DN7, jud.A. a depistat în traficul rutier autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto, în persoana petentului, a încălcat normele rutiere prevăzute de legislația în vigoare, acesta circulând cu viteza de 109 km/h (+59 ), unde limita de viteză este de 50 km/h.

În ceea de privește fapta petentului, se apreciază că a existat și a fost corect individualizată, fiind aplicat minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, aspect ce denotă preocuparea agentului de a aplica prevederile legale raportat la particularitățile cazului și la conduita petentului, în cauză nefiind necesară intervenția judecătorului.

Cât privește temeinicia procesului verbal, se apreciază că procesul-verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conține și constatarea faptei făcută personal de agentul constatator, precum și sancțiunea aplicată, petentul având posibilitatea de a se apăra împotriva prezumției de legalitate a procesului-verbal de contravenție, atât prin dreptul la formularea de obiecțiuni ce au fost inserate în conținutul procesului-verbal de către organul instrumentator, cât și prin plângerea adresată instanței, însă afirmația a acestuia conform căreia fapta descrisă nu este cea reală nu poate conduce la înfrângerea celor constatate de polițist, astfel neputându-se afirma că a fost încălcată prezumția de nevinovăție.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și înregistrare video.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/01.06.2015 emis de IPJ A., petentul C. G. a fost sancționat contravențional în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, cu suma de 877,5 lei amendă contravențională, 9 puncte amendă, reținerea permisului de conducere precum și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pe următoarele considerente: la data de 01.06.2015 la ora 18:02, pe DN 7 în localitatea Conop, petentul a condus autoturismul marca Renault cu nr._, cu viteza de cu viteza de 109 km/h, (+ 59km/h) filmat și înregistrat de aparatul radar de pe autoturismul_, caseta A 111.

Intimatul IPJ A. a dovedit prin înregistrare video, f. 18 săvârșirea contravenției privind depășirea limitei de viteză de către petent, descrisă în proces-verbal de contravenție care se bucură de prezumțiile de autenticitate și veridicitate până la proba contrară a înscrierii în fals, iar petentul nu a făcut dovada contrarie.

Procesul-verbal de contravenție conține condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001 în cauză nefiind incidente motive de nulitate a procesului – verbal de contravenție.

Având în vedere această stare de fapt, instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, va respinge plângerea formulată de petentul C. G., domiciliat în Mun. C., ., ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/01. 06. 2015 emis de intimat pentru anulare proces-verbal de contravenție, văzând că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal, în cauză nefiind incidente motive de nulitate a procesului – verbal de contravenție care se bucură de prezumțiile de autenticitate și veridicitate până la proba contrară a înscrierii în fals, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, fapta săvârșită de petent de a depăși viteza legală cu 59 km/h în localitate este de o gravitate ridicată.

Va menține procesul-verbal antemenționat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul C. G., domiciliat în Mun. C., ., ., ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/01. 06. 2015 emis de intimat pentru anulare proces-verbal de contravenție.

Menține procesul-verbal antemenționat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 11 august 2015.

Președinte, Grefier,

P. P. J. P.

Red./Tehnored.

PP/JP

Ex.5/19.08.2015

Se comunică:

-petentului C. G.- C., ., ., .> jud. D.

-intimatului I.P.J. A.- A.,., nr.17-21, jud.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 493/2015. Judecătoria LIPOVA