Plângere contravenţională. Sentința nr. 697/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 697/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 697/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 697

Ședința publică din 29 octombrie 2015

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

Se procedează la soluționarea plângerii contravenționale în cauza având ca părți pe petenta S. C. - D. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

La apelul nominal se prezintă petenta, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care instanța își verifică competența.

Se pun în discuție cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării.

Petenta solicită admiterea cererilor de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive, inclusiv cererea de probațiune testimonială vizând audierea martorului Hotărîș M., contabila societății.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului cauzei.

Petenta solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

JUDECATA:

Constată că, la data de 29 iulie 2015, petenta S. C. - D., a depus plângere contravențională împotriva Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

În motivare, petenta a argumentat că, este angajată la S.C. Sabenpa Comserv Impex S.R.L., cu sediul în Ilteu, nr. 54. La data de 18.07.2015, orele 02:00. În urma controlului efectuat de organul constatator i s-a întocmit petentei Procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015, fiind sancționată cu amendă în sumă de 3000 lei, pe motiv că la data de 17.07.215, orele 19:36 s-a defectat casa de marcaj. Petenta a precizat că, fiind seară, nu a reușit să ia legătura cu unitatea de service, dar a anunțat contabila societății petente despre defecțiunea casei de marcaj, urmând ca dimineață să o ducă la service, însă contabila Hotărîș M. locuind la o distanță de 75 km, nu s-a putut deplasa noaptea, iar administratorul societăți era plecat în Turcia. Petenta a mai argumentat că lucrează la societatea petentă de 2 luni și nu a încasat nici un salariu pentru a putea achita amenda contravențională, iar suma încasată după defecțiunea casei de marcaj s-a predat unității petente cu monetar, eliberându-se chitanță în acest scop. Petenta a precizat că la data de 17.07.2015, orele 07:39, aparatul de marcaj a funcționat, iar când a încercat să marcheze în casă o notă de plată la orele 19:36, aparatul s-a defectat. Petenta a mai precizat că are o situație financiară precară și nu poate achita amenda contravențională, fiind singura din familie care lucrează, având o fiică în vârstă de 17 ani care se află în grija petentei, iar soțul său nu lucrează.

În drept, petenta a invocat OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și art. 194 Cod procedură civilă.

În probațiune, petenta a depus în copie Procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015, actul de identitate, înștiințare de plată, monetar și Z-tul casei de marcaj.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată, în considerarea situației că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul - verbal contravențional fiind atât temeinic cât și legal întocmit, nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. A specificat că petenta putea evita cu ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului. A mai argumentat că situația de fapt descrisă în procesul - verbal contravențional atacat este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În probațiune, intimatul a depus raportul agentului constatator și declarația olografă a petentei.

Prin răspuns la întâmpinare, petenta a precizat că a dat declarația olografă sub presiunea agentului constatator, fiind intimidată de acesta. A mai precizat că a omis să consemneze în actul sancționator că la data de 17.07.2015, a anunțat defecțiunea casei de marcaj, iar registrele și actele casei de marcaj erau închise în birou. A reiterat cele precizate în plângere.

În temeiul art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge cererea de probațiune testimonială formulată de petentă vizând audierea martorei Hotărîș M., ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Verificându-și competența potrivit art. 131 raportat la art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța va constata că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

În soluționarea cererilor de probațiune formulate de către părți, se procedează astfel:

În temeiul art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 255 Cod procedură civilă va încuviința ca vizând probe necesare soluționării cauzei, cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării, respectiv; Procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015, actul de identitate, înștiințare de plată, monetar și Z-tul casei de marcaj și declarația olografă a petentei.

Potrivit art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, nemaifiind alte probe de administrat, instanța va constata că nu este cazul să se stabilească durata estimativă a procesului, întrucât cauza se află în stare de soluționare.

Analizând probele administrate în cauză, atestate de înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării, respectiv; Procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015, actul de identitate, înștiințare de plată, monetar și Z-tul casei de marcaj, precum și declarația olografă a petentei, instanța reține următorul raport juridic litigios:

Petenta a fost amendată cu suma de 3000 RON, fapta contravențională fiind încadrată juridic prin art. 10 lit. i, art. 11 alin. 1 lit. a din OUG nr. 28/1999 republicată prin Procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015.

S-a reținut în acesta că la data de 18.07.2015, în jurul orelor 02:00, cu ocazia controlului efectuat la S.C. Sabenpa Comserv Impex S.R.L., cu sediul în Ilteu, nr. 54, a fost identificată petenta în calitate de angajată la societatea menționată, având obligația de a verifica funcționalitatea aparatului de marcat electronic fiscal, nu a anunțat unitatea acreditată pentru service, desemnată de distribuitorul autorizat ori, după caz, distribuitorul sau reprezentantul acestuia, în momentul constatării defecțiunii aparatului de marcat electronic fiscal.

Petenta a semnat procesul – verbal contestat, fără obiecțiuni.

Procesul - verbal contravențional conține condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 alineatele 1 și 7, art. 17 și art. 19 alineatele 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001 fiind semnat de către petent, care a fost prezent la întocmirea procesului - verbal contravențional, cu mențiunea că are obiecțiuni.

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că, petenta a fost sancționată contravențional la data de 18.07.2015, în jurul orelor 02:00, reținându-se, prin controlul efectuat de agentul constatator la S.C. Sabenpa Comserv Impex S.R.L., cu sediul în Ilteu, nr. 54, că aceasta, în calitate de angajată la această societate, avea obligația de a verifica funcționalitatea aparatului de marcat electronic fiscal. Cum aparatul respectiv nu funcționa, petenta efectuând încasări în sumă de 80 lei neînregistrate în casa de marcaj, nu ar fi procedat la anunțarea unității acreditată pentru service, desemnată de distribuitorul autorizat ori, după caz, distribuitorul sau reprezentantul acestuia, în momentul constatării defecțiunii aparatului de marcat electronic fiscal.

Se constată însă că agentul constatator a încadrat în drept fapta contravențională prin art. 10 lit. i, art. 11 alin. 1 lit. a din OUG nr. 28/1999 republicată. Or, aceste texte legale au următorul conținut; art. 10 lit. i – ,,Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: (…) nerespectarea de către utilizatori a obligației de a anunța unitatea acreditată pentru service desemnată de distribuitorul autorizat ori, după caz, distribuitorul sau reprezentantul acestuia, în momentul constatării defectării aparatelor de marcat electronice fiscale” iar art. 11 alin. 1 – ,,Contravențiile prevăzute la art. 10 se sancționează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează:”, în continuare specificându-se cuantumul amenzilor aferent fiecărei contravenții.

Cum ultimul text legal specifică fără echivoc că amenda se aplică agenților economici, procesul – verbal este nelegal deoarece petenta nu face parte din categoria specificată de legiuitor. Ea este doar angajata agentului economic, acesta din urmă fiind, în situația aferentă contextului în care s-a aplicat sancțiunea contravențională, S.C. Sabenpa Comserv Impex S.R.L.. Conform art. 2 din OG nr. 21/1992 termenul operator economic este definit astfel, ,,operator economic - persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii”. Or, petenta, în primul rând, nu are nici măcar calitatea de persoană fizică autorizată, cu consecința că nici nu se mai impune analizarea aplicabilității, în situația sa, a restului textului legal specificat.

Ca atare, petenta nu poate fi autoarea contravenției constatată și sancționată prin procesul - verbal contravențional atacat.

Din cele ce preced, rezultă că plângerea este întemeiată, procesul – verbal atacat fiind afectat de nulitate absolută pentru viciul de nelegalitate aferent netemeiniciei actului atacat.

În temeiul art. 34 din OG 2/2001 constatând că procesul - verbal contravențional este legal, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta S. C. - D., domiciliată în Ilteu, nr. 184, ., C.NP. -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A..

Va anula Procesul – verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015 și va exonera petenta de sancțiunea aplicată.

Nefiind formulate cereri vizând cheltuielile de judecată cu consecința că nu se va face aplicarea art. 451 - 453 din codul de procedură civilă pentru stabilirea unor atare cheltuieli, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că Judecătoria L. este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.

Admite cererile de probațiune implicate de înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării, respectiv; Procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015, actul de identitate, înștiințare de plată, monetar și Z-tul casei de marcaj, precum și declarația olografă a petentei.

Respinge cererea de probațiune testimonială formulată de petentă vizând audierea martorei Hotărîș M..

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S. C. - D., domiciliată în Ilteu, nr. 184, ., C.NP. -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A..

Anulează Procesul – verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 18.07.2015 și exonerează petenta de sancțiunea aplicată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2015.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 ex./2 .

Se va comunica cu:

PETENT

1. S. C.-D. - .. 184, J. A.

INTIMAT

2. INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. - A., ., nr. 17-21, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 697/2015. Judecătoria LIPOVA