Contestaţie la executare. Sentința nr. 655/2015. Judecătoria MORENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 655/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 655/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MORENI - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
(2564/14)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 655
Ședința publică din 17.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. C.-D.
Grefier – A. D.-I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare‚ formulată de contestatorii I. I. și D. M., în contradictoriu cu intimatul P. Valea L., prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatoarea D. M., lipsind reprezentantul intimatului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Contestatoarea depune la dosar note scrise și nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Contestatoarea invocă nulitatea titlului executoriu, susținând faptul că nu a fost dovedit că D. M. este moștenitoarea lui P. N. din Valea L. Cricov, în realitate, P. N. figurând în acte cu domiciliul în Gorgota, fiind vorba de o altă persoană. Se mai arată că P. T. N. este bunicul contestatorilor inițiali iar I. G., mama lor, conform certificatelor de moștenitor nr. 363/1953 și respectiv nr. 480/1998, în acest din urmă certificat nefigurând terenul în suprafață de 10 hectare pentru care s-au stabilit impozitele din titlul executoriu contestat.
Contestatoarea susține că sumele indicate în titlul executoriu sunt false, nu corespund actelor, dublându-se valoarea impozitelor din moment ce s-a perceput și contestatorului I. I. același impozit.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 19.08.2014 și înregistrată sub nr._, contestatorii I. I. și D. M. au chemat în judecată pe intimatul P. Valea L., prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea titlului executoriu nr. 3585/28.07.2014 și a somației nr. 3585/28.07.2014 precum și a actelor de executare subsecvente, emise de către organele de executare aparținând intimatului.
În motivarea acțiunii, contestatorii au arătat în esență că taxa stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu este ilegală, întrucât titularii contestației la executare nu dețin acte de proprietate pentru teren forestier.
În dovedire, contestatorii au depus somația nr. 3585/28.07.2014 (fila 20), certificat nr. 357/23.01.1998 (fila 22), extras din Registrul de Transcripțiuni (filele 29-35), adresa nr. G-449/17.12.2002 emisă de Prefectura județului Dâmbovița (fila 21), certificat nr. 357/30.03.1998 (fila 24), sentința civilă nr. 630/17.10.2002 a Tribunalului Dâmbovița.
Legal citată, intimata P. Mun. Moreni a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În motivare, intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, având în vedere că actele de executare au fost transmise la data de 28.07.2014 iar contestația a fost înregistrată la data de 19.08.2014, peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 714 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei intimata a arătat că dreptul de proprietate al contestatorilor a fost reconstituit în favoarea lor încă din anul 1991, fiind evident că aceștia au obligația de a achita impozitul aferent suprafeței de teren.
În probațiune, a fost administrată proba prin înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 18.08.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului I. I..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, P. . emis pe numele contestatoarei titlului executoriu nr. 98/28.07.2014 și somația nr. 3585/28.07.2014 pentru suma de 295 de lei reprezentând impozit pe teren forestier (fila 111).
În drept, conform art. 172 din Codul de procedură fiscală (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată), persoanele interesate pot face contestație la executare împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea dispozițiilor prezentului cod de către organele de executare.
D. fiind că intimata nu a justificat în neechivoc nici în cadrul contestației la executare modalitatea de stabilire a impozitului în valoare de 295 de lei (ceea ce presupune indicarea suprafelor de teren pentru care se percepe impozitul și a modalității de calcul), așa cum i s-a solicitat prin adresa din 18.08.2015 (fila 142), nu este cert că titulara contestației la executare este debitor al sumei prevăzute în titlul executoriu. Într-o asemenea situație, dubiul se interpretează în favoarea celui obligat, impunându-se anularea actelor de executare silită în condițiile art. 175 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea D. M., cu domiciliul/sediul în mun. Moreni, . C., nr. 41, jud. Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul . Primar, cu domiciliul/sediul în . Dâmbovița.
Anulează actele de executare efectuate pentru încasarea de la contestatoare a sumei de 295 de lei (cu titlu de impozit pe teren) în dosarul de executare silită în care au fost emise pe numele intimatei titlului executoriu nr. 98/28.07.2014 și somația nr. 3585/28.07.2014.
În termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.11.2015.
Președinte, Grefier,
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria MORENI | Pretenţii. Sentința nr. 629/2015. Judecătoria MORENI → |
|---|








